Arhivă : Cronici Înapoi

Selectia Finala a Concursului de Interpretare New Talent

Publicat: joi, 17 Decembrie 2009 , ora 17.27
Radio România Muzical a organizat joi, în data de 17 decembrie 2009, în Aula Palatului Cantacuzino din Capitala, selectia nationala pentru editia de anul viitor a Concursului de Interpretare New Talent, ce va avea loc în 2010 la Bratislava.

Celor dintre dumneavoastra care nu au ascultat transmisiunea directa de la radio si nu au urmarit nici live stream-ul de pe site-ul nostru, trebuie sa le spun ca trei tineri muzicieni s-au întrecut pentru a obtine dreptul de a reprezenta România în competitia internationala desfasurata sub egida Uniunii Europene de Radio.

Primul mini-recital a fost sustinul de flautistul Vlad Alexandru Rebreanu, care a interpretat, fara greseala, dar si fara sa impresioneze foarte mult, lucrari de Wolfgang Amadeus Mozart, Eugène Bozza si Alfredo Casella. La pian am putut-o urmari pe Verona Maier.

A urmat foarte frumoasa pianista Cristiana Mihart, care a ales poate lucrari prea masculine pentru gratia ei fantastica. Am ascultat Sonata Waldstein de Ludwig van Beethoven si Variatiunile op. 35 pe o tema de Paganini de Johannes Brahms.

Ultimul care a evoluat pe scena a fost clarinetisul Aurelian Bacan Acesta a interpretat Sonata pentru clarinet si pian de Francis Poulenc, Sonata pentru clarinet solo de Tiberiu Olah si Fantezia pe teme din Rigoletto de Luigi Bassi. Plin de farmec si de simtul umorului, tânarul clarinetist este, din punctul meu de vedere, favoritul acestei curse.

Dintre cei trei tineri interpreti, Radio România Muzical va propune doua nume juriului international al concursului pâna în data de 15 ianuarie 2010.
Andra Ivanescu