Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. 70 de ani - Radio Cluj. Interviu cu Bogdan Roșca-Zasmencu, manager
Un invitat special astăzi prin telefon, domnul Bogdan Roșca-Zasmencu, manager Radio Cluj. Bună dimineața!
Bună dimineața, tuturor! Mă bucur să fiu astăzi pe frecvențele Radio România Muzical.
Domnule manager, 15 martie este o zi specială pentru Radio România Cluj, parte a Societății Române de Radiodifuziune. Este ziua în care, în 1954, a fost transmis de Radio Cluj primul semnal în eter. Așadar, le urăm "La mulți ani!" colegilor noștri la această frumoasă aniversare - 70 de ani.
Da, într-adevăr, astăzi la ora 16.00 se împlinesc acei 70 de ani despre care vorbiți. E un moment foarte important pentru noi pentru că ne oferă ocazia să ne oprim puțin, să ne gândim cine am fost, cine suntem și cine vrem să devenim. Dar asta cred că e o discuție mai mult despre, să zic așa, viitorul presei în România, al radioului în lume ș.a.m.d.
Noi însă avem bucuria de a-i invita pe melomanii din Cluj, pe cei care sunt acum pe frecvențele voastre - știu că aveți foarte mulți ascultători aici, în zona noastră, a Transilvaniei - să ne onoreze cu prezența la un concert aniversar, care va avea loc în această seară, la ora 19.00, la Sala Radio.
De menționat faptul că, la inaugurarea postului de radio în urmă cu 70 de ani, Filarmonica de Stat Transilvania cânta pentru Radio Cluj cu Ferdinand Weiss la pian. La inaugurarea actualului sediu, care este un sediu special construit pentru radio, este o clădire-bijuterie din Cluj-Napoca, tot Filarmonica Transilvania cânta cu celebrul Ștefan Ruha la vioară.
Astăzi, îi invităm la un concert în care îi vor putea vedea pe maestrul Tiberiu Soare alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania și pe două soliste invitate din străinătate. E vorba de Elizaveta Ivanova la flaut și Samanta ©korjala clarinet. Din program, Michael Haydn - Concertul în Re major pentru flaut, Gioachino Rossini - Introducere, temă cu variațiuni pentru clarinet și orchestră și Piotr Ilici Ceaikovski - Serenada pentru orchestră de coarde op.48.
Aș adăuga câteva cuvinte despre invitații noștri. Pe Tiberiu Soare, cu siguranță, ascultătorii voștri îl cunosc. Este un apropiat colaborator al vostru și al Societății Române de Radiodifuziune. Menționez doar că el este invitatul unor importante instituții de cultură din țară, așa cum se întâmplă de această dată cu Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania. Împreună cu Orchestra Națională Radio, Tiberiu Soare a participat la Expoziția Mondială de la Shanghai în 2010 și a fost invitatul unor importante festivaluri ca Varna Summer Fest, în 2011, Shanghai Spring International Music Festival, Balcic Classic Days în 2013 sau World Summit on Media for Cildren, Kuala Lumpur - Malaezia, în 2014.
Cele două soliste… Elizaveta Ivanova este născută în 1997 în Estonia. S-a format în mare parte la Școala de muzică din Sankt Petersburg, unde a urmat inclusiv Conservatorul. Dar, în 2023, absolvă și cursurile Academiei de Muzică din Basel, unde a studiat cu profesorul Felix Renggli. Samanta ©korja este din Slovenia; s-a format acolo, la Academia de Muzică din Ljubljana, la clasa lui Joze Kotar. Și ea a participat la foarte multe concursuri, a obținut patru premii de aur și trei premii I la concursul național TEMSIG, premiul III, II și I la Concursul Internațional Carlino, iar în 2021 obține premiul I la France Music Competition. Evident, ea a mai fost aici, la Cluj; a participat la Concursul Internațional de Muzică de la Cluj și în multe alte colaborări.
Aceștia sunt invitații noștri într-o zi în care dorim să le arătăm celor care ne ascultă, ne urmăresc în online, că suntem aici pentru a promova adevăratele valori și pentru a menține, dacă vreți, un standard profesional la înalt nivel atât în ceea ce privește zona culturală, cât și zona editorială, jurnalistică.
Trebuie să recunosc că mi-ați răspuns deja la întrebările la care mă gândeam. Aș dori să ne mai spuneți dacă acest concert va fi disponibil și pentru noi, cei care nu suntem la Cluj.
Da, uitasem să specific acest lucru. Concertul de astăzi va fi transmis live pe frecvențele Radio Cluj și, evident, pentru a păstra memoria peste ani, el va fi și imprimat.
Aș dori să vă mai întreb cum decurge colaborarea cu Filarmonica din Cluj? Ați spus deja că este un parteneriat de lungă durată. Cum se desfășoară astăzi acesta?
Este unul dintre cele mai importante parteneriate pe care noi le avem și care ne-a permis să realizăm în ultimii doi ani primele imprimări de după 1990 ale Orchestrei Filarmonicii din Cluj. Fapt ciudat și interesant… puteați găsi până în 1990 discuri apărute la Casa Electrecord cu Orchestra Filarmonicii Transilvania, chiar cu maestrul Ștefan Ruha, dar după 1990 această foarte bună orchestră nu a mai avut imprimări. Lucrul acesta s-a rezolvat în urmă cu vrei trei ani, când, pentru prima dată, orchestra a avut ocazia să imprime albume care au fost realizate la celebra casă de discuri Pentatone, în sediul Radio Cluj.
Iată că două instituții culturale importante ale Clujului s-au pus împreună pentru a realiza niște discuri, care sunt niște adevărate bijuterii. Până în acest moment în care vorbim, au apărut patru compact-discuri. Primul a fost o operă de Puccini, La fanciulla del West. Apoi a mai apărut Verdi cu Bal mascat. Un disc dedicat lui Bela Bartok și unul dedicat cântăreței Melody Moore, Remembering Tebaldi. Discurile acestea sunt foarte, foarte bune. Unele dintre ele au fost propuse inclusiv pentru Premiul Grammy, ceea ce, iată, ne onorează.
Faptul că reușim astăzi, cu toate aceste probleme de natură economică, logistică ș.a.m.d…. nu e foarte ușor să imprimi o orchestră filarmonică. Uite, la Cluj s-a reușit acest lucru. Sigur, cu sprijinul unor tehnicieni absolut fabuloși, niște tehnicieni care vin din casele de discuri Philips și Decca și care acum sunt la Pentatone. Toate lucrurile astea s-au aliniat.
Aș anunța în premieră faptul că în lunile iunie și iulie se va trece la o nouă imprimare în sediul Radio Cluj, eveniment pe care-l așteptăm cu plăcere și cu bucurie noi, toți cei care lucrăm aici.
Cunoaștem și noi și ascultătorii noștri discurile despre care ne vorbiți. Sunt, într-adevăr, niște bijuterii. Și aș dori, dacă îmi permiteți, să vă mai adresez o ultimă întrebare. Ați ales muzica clasică pentru acest moment festiv. Cum vedeți rolul muzicii clasice în zona Transilvaniei și, sigur, în general?
Ca o notă de subsol, eu sunt un mare amator de muzică. Sunt colecționar de jazz. Fac și o emisiune de jazz la Radio Cluj, dar întotdeauna reperele importante cumva mi-au venit și mie din zona muzicii clasice. Ce aș putea să adaug? Faptul că astăzi trăim într-o lume în care subcultura, non-valorile și genurile muzicale nu mai pot fi identificate și, de cele mai multe ori, vedem propagarea unei "muzici" care n-are nici un fel de sprijin intelectual, cultural, n-are nici o valoare… Da, vremurile astea le trăim. Muzica clasică rămâne întotdeauna o piatră de temelie pentru educație, pentru formarea unui om, pentru cultura sa, pentru un limbaj universal pe care-l poate înțelege, iată, de la St. Petersburg la Cluj-Napoca, la Basel, la Zurich ș.a.m.d. Muzica are acest bun obicei de a uni oamenii. Oamenii care se unesc în fața unei orchestre simfonice, a unui ansamblu de operă sau a unor mici formații care interpretează lucrări de muzică clasică au ceva special. De ce? Pentru că vorbesc acest limbaj universal. Orice gen muzical ai lua în discuție, ar trebui să vezi limitările sale. Nu știu, ca să fiu în cealaltă extremă, de exemplu hip hop-ul e un gen muzical care mie personal îmi place, dar dacă nu cunoști limba engleză și poate nu cunoști temele importante care au marcat acest gen muzical, pur și simplu nu înțelegi nimic din ce se întâmplă acolo. Ei bine, lucrul ăsta nu se va întâmpla niciodată cu muzica clasică.
Vă mulțumesc încă o dată, domnule Bogdan Roșca-Zasmencu - manager Radio Cluj, pentru că ați fost prezent prin telefon la matinal. La mulți ani, Radio Cluj!