Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Dan Petre, managerul interimar al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”
Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” organizează audiții pentru pentru Orchestrele Naționale de Tineret. Termenul limită pentru înscrieri este 29 februarie, urmând ca audițiile să se desfășoare în perioada 2 martie - 5 aprilie. Detalii despre proces aflăm de la Dan Alexandru Petre, manager interimar al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.
Cum sunt organizate audițiile în acest an?
În acest an, pentru prima dată, vom organiza audițiile în patru centre de o mare importanță artistică și culturală - București, Timișoara, Cluj și Iași. Vor fi audiați toți tinerii; chiar și cei care au mai participat la proiectele noastre. Având în vedere că sunt foarte mulți tineri talentați, este mai greu să-i aducem într-o singură perioadă în cadrul unor audiții. Permanent, toți tinerii își schimbă tehnica, așa cum este și normal, dar își schimbă și personalitatea, astfel încât în acest an am hotărât să audiem pentru o perioadă mai lungă de proiecte, pentru doi ani. Până acum era pentru un an audiția, iar acum am mărit perioada pentru că dorim să observăm și dezvoltarea lor tehnică și artistică, dar și cea personală. Audiția va fi pentru doi ani, pentru toate proiectele ce se vor desfășura în acest interval de timp. În 2025, nu vom mai avea, așadar, audiție.
De la 12 și până la 27 de ani este o perioadă formativă în viața unui tânăr muzician. Care sunt atuurile cu care pleacă un tânăr interpret după această perioadă de colaborare cu orchestrele de tineret?
În general, după cum se știe, școala, liceul, universitatea te învață despre orchestră, cum să interpretezi, cum să analizezi. Orchestrele de tineret formează, cizelează tot ceea ce tu ai învățat în acea perioadă. Având în vedere evenimentele importante la care se participă, considerăm că tinerii, după ce termină acest program de formare, sunt deja capabili să intre, cei mai înaintați în vârstă - în câmpul muncii, ceilalți - în următoarele etape ale orchestrelor. De la Junior la Sinfonietta, de la Sinfonietta la Orchestra Română de Tineret... cam acesta este parcursul.
Există audiții și pentru postul de concertmaestru. Ce așteptări aveți de la tinerii muzicieni în acest sens?
De data aceasta, am dorit ca pentru acest post să aibă șansa toți tinerii până la 32 de ani - pentru postul de concertmaestru, limita de vârstă nu este de 27 de ani. Așteptările noastre sunt să vedem cât mai mulți tineri din cadrul proiectelor, concertelor și evenimentelor ce le-am desfășurat de-a lungul timpului, că se înscriu pentru aceste audiții.