Prima conferință din ciclul "Scena Gândirii" organizat la Opera Națională București are loc marți, 23 ianuarie 2024. Intitulat "Vocile operei. Evocări istorice și estetice", evenimentul îl are ca invitat pe prof. dr. Stephan Poen, muzicolog, medic foniatru, doctor în Medicină și în Muzică.

Ce fel de subiecte veți aborda în cadrul conferinței de marți de la Opera Națională Română?

Această conferință intitulată "Vocile operei. Evocări istorice și estetice" este destinată aniversării a șapte decenii de la inaugurarea actualului sediu al Operei Naționale București. Și, în acest context, voi porni de la niște etape precursoare de istoria operei în București de la începuturi până la momentul 1954, când a fost inaugurat actualul sediu. Apoi, mă voi referi la importanța teatrului de operă din punct de vedere cultural și social în lumea noastră și voi omagia marile personalități ale operei române care au conciliat cariera națională, pe scena Operei din București, cu cariera internațională - evident, foarte reductiv penalizată din cauza faptului că nu toți artiștii au avut curajul să plece în lumea largă. Există artiști care au avut curajul să rămână și acest curaj le-a fost răsplătit, pentru că acești artiști au rămas în patrimoniul național cultural al muzicii și al vocii românești. Astăzi, cei care sunt în viață dintre veterani se bucură de această cinstire atât internațională (atâta cât a fost să fie), cât și națională.

Ați putea, vă rog, să ne explicați pe scurt în ce constă domeniul de studiu al fonologiei analitice?

Fonologia analitică și domeniul de estetică vocală sunt sisteme doctrinare pe care eu le-am elaborat și le-am lansat în premieră absolută în timpul activității mele în Italia (trei decenii și jumătate) și în lume, în urma unor cercetări făcute împreună cu iubita mea soție, marea artistă Elena Cernei, una dintre cele mai valoroase mezzosoprane ale istoriei universale.

Fonologia analitică reprezintă sistemul doctrinar în care sunt aprofundate teoretic și practic toate aspectele fiziologice și de pregătire tehnică a organismului pentru desfășurarea fenomenului fonator.

Estetica vocală este sistemul doctrinar prin care, pornind de la parametrii fundamentali ai sunetului (cele patru calități: intensitatea, culoarea, înălțimea și durata) am obținut o derivație teoretică și practică a 35 de parametri prin care se poate cuantifica comportamentul vocal în planul interpretativ, dar, în același timp, se poate aplica informativ și formativ tinerilor și artiștilor care vor să se perfecționeze pentru a aprofunda și mai mult vocația lor și propriile capacități artistice.

Ce v-a atras înspre studiul vocii?

De mic copil, am fost un împătimit spectator al operei, al operetei, al filarmonicii, am fost atras de voci. Vocile m-au impresionat cel mai mult; atât vocile vorbite, cât și cele cântate. Memoria mea vizuală nu s-a dezvoltat. În schimb, cea auditivă - la perfecțiune. Am fost învăluit de această stare de grație, stare extatică pe care mi-o transmiteau marii artiști de operă români și, apoi, cei străini pe care i-am cunoscut. Acest lucru m-a îndemnat în studiile mele de pian, de mic copil, și de canto pe care le-am făcut să aprofundez acest mister al vocii. Fiindcă eram decis să urmez cursurile facultății de medicină, am hotărât să fac o specializare în foniatrie, care este medicina vocii vorbite și cântate. Și, pornind de la bazele bioclinice ale acestei specialități, cu timpul, am ajuns împreună cu Elena Cernei să desfășor un edificiu teoretic și practic original care să acorde o asistență didactică, pedagogică și terapeutică personalizată fiecărei voci în parte.

Cum se văd, din perspectiva dumneavoastră, conexiunile dintre știință și artă?

Eu sunt un umanist interdisciplinar, echidistant plasat între artă și știință, între muzică și medicină, între estetică vocală și fonologie analitică. Știința este foarte exactă, dar, în același timp, ea poate fi modulantă și expresivă. Nu întâmplător, marii descoperitori ai științei în toate domeniile au avut pasiuni artistice, muzicale. Einstein iubea muzica, studiase chiar vioara cu unchiul său. În același timp, arta și canto-ul sunt și artă și știință, pentru că avem de-a face cu o muzică bazată pe frecvențe, sunt hertzi, punctele de intonație integrate tonal sunt niște entități frecvențiale de cuantificare hertziană. Deci, este vorba de un fenomen fizic care trebuie să fie foarte exact și precis și numai pe o bază de exactitate și precizie se poate construi acea unduire estetică a diferitelor stiluri interpretative. Așadar, arta și știința se pot întrepătrunde. De aceea, sunt foarte mulți artiști care au provenit din formațiuni profesionale universitare științifice, așa cum sunt foarte mulți oameni de știință care au cultivat arta. Aș da un exemplu. Liviu Comes, compozitorul și profesorul de compoziție, era un medic care ajunsese chiar profesor de boli infecțioase la Cluj, după care a devenit compozitor. Laringoscopul care a revoluționat clinica de coardă vocală și chirurgia a fost inventat în 1857 nu de un medic, ci de un bas și profesor de canto - Manuel Garcia fiul. Deci, iată cum există situații de interdisciplinaritate foarte armonioasă în care știința și arta se pot împleti datorită exactității, aprecierii, dar și a acelei inflexiuni unduitoare a spontaneității de elaborare și interpretare.