Klaus Mäkelä a condus Orchestra Concertgebouw în cadrul Festivalului Enescu în serile de 23 și 24 septembrie 2023. Ana Sireteanu a realizat un interviu cu dirijorul Klaus Mäkelä după repetiția generală din 24 septembrie.

Cum v-ați simțit seara trecută, 23 septembrie, pe scena Festivalului Enescu?

A fost minunat și am simțit experiența ca pe ceva foarte special. Am simțit participarea publicului mai mult decât de obicei, iar acest lucru - să poți evolua în fața atâtor persoane care evident ascultă muzică foarte bună - s-a simțit foarte special, cu adevărat.

Ați dezvolat o strânsă relație cu membrii Orchestrei Concertgebouw, care v-au acordat votul lor pentru a fi următorul dirijor principal al ansamblului, începând din 2027. Cum ați descrie Orchestra Concertgebouw?

Este un ansamblu incredibil, care pune mai presus de orice sunetul. După părerea mea, acest lucru face Orchestra Concertgebouw ansamblul cu cel mai frumos și particular sunet din întreaga lume. Membrii săi sunt muzicieni remarcabili, foarte dedicați, care dau tot ce au mai bun pe scenă. De aceea îmi place foarte mult să colaborez cu ei, nu a existat niciodată un moment în care să simt că ei nu au cântat la capacitatea lor maximă. Noi susținem concerte în sala Concertgebouw, în care nu este ușor de cântat deoarece acustica este asemănătoare cu cea a unei catedrale, dar acest lucru îi dă orchestrei un sunet distinct.

Ați evoluat de multe ori pe scenă alături de Yuja Wang, atât concerte de pian cu ea în postură solistică, dar și muzică de cameră, din postura dumneavoastră de violoncelist. Cum ați descrie colaborarea cu pianista?

Cu Yuja este întotdeauna atât de distractiv să cânți. Ea este una dintre cele mai bune pianiste din lume, dar este și foarte dură cu ea însăși și foarte dedicată din acest motiv. Pentru că cere atât de mult de la ea însăși, ne face și pe noi toți să cântăm mai bine. Acest lucru este cea mai bună parte din viața unui muzician, faptul că întotdeauna îți dorești să cânți din ce în ce mai bine, iar Yuja este, într-un fel, cel mai bun exemplu de persoană care nu dezamăgește nici publicul, nici orchestra. Pentru mine este o mare plăcere să lucrez cu ea și este întotdeauna distractiv.

Am citit faptul că vă place să asemănați alcătuirea unui program de concert cu munca unui curator de expoziții de artă. A fost acesta și cazul programului impresionist din seara de 23 septembrie, pe scena Festivalului Enescu?

Da, într-un fel. Simt acest lucru deoarece poți combina piese foarte diferite în mai multe variante. Uneori, îți poți alege o temă, spre exemplu, seara trecută am avut în prim-plan doi compozitori: Ravel în centrul programului și muzica lui Debussy care încadra ca o ramă cele două concerte pentru pian din creația primului compoztiro amintit. Acest lucru poate da o nouă perspectivă unui program de concert: după părerea mea, programul unui concert este asemenea unei călătorii. Deci, prima lucrare audiată va influența tot ceea ce vei asculta mai apoi pentru că, într-un fel, reprezintă intrarea în lumea concertului respectiv.

În unele cazuri, chiar contrastul poate constitui o temă. Spre exemplu, odată am cântat în același concert cea mai frumoasă și cea mai neplăcută muzică. Am alăturat, deci, Mozart cu Stockhausen, iar această juxtapunere a fost, într-un fel, foarte neobișnuită. Pentru că, până la urmă, un program de concert trebuie să fie stimulant.

Prima lucrare din programul concertului din 24 septembrie va fi Uvertura de concert pe teme românești de Enescu. Care este impresia dumneavoastră despre această lucrare? Este acesta primul contact pe care îl aveți cu muzica lui Enescu?

Este prima dată când dirijez Enescu. Am cântat în orchestră unele dintre simfoniile sale, pe când eram membru al Orchestrei Filarmonicii din Helsinki. Dintotdeauna l-am admirat pe Enescu pentru că era un foarte bun violonist, dar și, bineînțeles, un remarcabil dirijor, compozitor și pianist. În persoana sa se aflau parcă cinci oameni într-unul singur. A fost o enormă personalitate muzicală, iar citind descrierile contemporanilor săi - spre exemplu, Casals care îl asemăna pe Enescu cu un Mozart modern - am înțeles că a avut un impact extraordinar în epocă.

Bineînțeles, mă simt onorat să fiu invitat în cadrul Festivalului Enescu și să dirijez aici muzica sa. Această lucrare este foarte interesantă pentru că, în ciuda semnificației titlului, care se referă la o frumoasă alăturare de mai multe piese, este, de fapt, o uvertură realizată cu măiestrie, foarte asemănătoare cu un poem simfonic distopic. Începe aproape inofensiv, giocoso, iar apoi devine din ce în ce mai dramatic, poți auzi ecourile tragice ale trecutului, aproape ca în simfonia a V-a a lui Șostakovici. Cred că este o lucrare foarte interesantă. Consider fascinantă atenția pe care compozitorul a acordat-o detaliilor: digitațiilor, arcușelor, glissando-urilor, șamd. Totul este foarte rafinat.

Cum ați descrie muzica lui Mahler și care este impresia dumneavoastră asupra Simfoniei a III-a pe care o veți dirija în această seară de 24 septembrie? De asemenea, cum a decurs repetiția cu ansamblurile corale ale Radioului românesc?

Este minunat să lucrezi cu ansamblurile corale românești. Mi-a plăcut foarte mult, au fost foarte bine pregătite. Simfonia a III-a de Mahler este una dintre cele mai remarcabile lucrări compuse vreodată. Cred că această lucrare este cel mai bun exemplu care ne arată concepția mahleriană despre o simfonie; anume aceea că o simfonie trebuie să includă totul, întreaga lume.

Prima parte este cunoscută ca cea mai lungă mișcare a unei simfonii, având o durată de 35 de minute, fiind deci deja o simfonie în sine. Ultima mișcare pare o muzică ce aparține unei alte lumi, care trebuie cântată parcă dintr-o singură suflare. Aici finalul pare previzibil, însă lucrarea nu se sfârșește într-o explozie, ci într-o măreață glorificare. Acest final este într-un fel cea mai frumoasă "respirație" într-un ultim acord. Este absolut minunat. Iar ce găsim în interiorul acestei simfonii este farmecul unor piese ce au caracter diferit. În partea a doua regăsim o muzică încântătoare, elegantă, pe care eu o simt foarte vieneză, mai apoi, în partea a treia avem un scherzo foarte frumos în care Mahler se autocitează din melodia "Ablösung in Sommer". În a patra parte avem intervenția mezzo-sopranei, iar în partea a cincea apariția corurilor. Mai trebuie să menționez că Mahler a folosit în partea a patra textul lui Nietzsche - "Midnight song", pe care îl regăsim și în poemul simfonic "Așa grăit-a Zarathustra" de Richard Strauss.

Într-un interviu precedent ați spus că vă place să ascultați multe înregistrări. În opinia dumneavoastră care este importanța înregistrărilor în pregătirea unei lucrări? De asemenea, le considerați obligatorii în cariera unui muzician?

Ador să ascult înregistrări pentru că sunt un tocilar, iar acest lucru nu îl fac pentru pregătirea mea, ci doar pentru stimularea proprie și din pură pasiune pentru muzică. Când ascult ceva extraordinar pentru prima dată întotdeauna se declanșează ceva în interiorul meu. De exemplu, ascult adesea muzică barocă și când aud acea interpretare mă gândesc imediat: "Oh, am atât de multe idei noi pentru simfonia a treia de Mahler!". Iar acest lucru este foarte amuzant pentru mine, deoarece nu au nimic de a face una cu cealaltă. De multe ori când primim un impuls artistic, fie că este vorba de o înregistrare sau de o expoziție de artă, acest lucru ne ajută să descoperim o parte din noi. Aceasta cred că este puterea artei: ea te face să reflectezi atât de mult la tine, fie că o vezi sau o asculți.

Pentru pregătirea mea, încerc să găsesc elemente autentice din alte muzici, spre exemplu, dacă ne gândim la un compozitor ca Stravinski ne putem folosi de imaginile cu el dirijând. Așadar, când pregătesc o lucrare, simt într-un fel că ține de responsabilitate să văd măcar o dată cum a dirijat el respectiva lucrare și să o pun în context. Însă, cel mai mult ascult muzică din pură plăcere.

După părerea dumneavoastră, care este rolul muzicii în societatea actuală?

Cred că muzica clasică merge pe un drum foarte bun, solid. De asemenea, consider că această muzică nu va dispărea niciodată, nu va ieși din modă, ca să spun așa. Mă refer la marile opere de artă - muzica, teatrul, literatura de calitate și artele vizuale. Spre exemplu, dacă vezi un Rembrandt, pictat cu atâtea sute de ani în urmă, te uiți la acea lucrare ca și cum ar fi pictată ieri. Sunt absolut sigur că și peste 500 de ani va avea aceeași putere asupra oamenilor, chiar dacă ei vor trăi într-o lume cu totul diferită și vor avea o altă percepție asupra lucrurilor, dar, uitându-se la respectiva pictură, vor simți exact același lucru ca și noi, astăzi. Cred că același lucru se aplică și muzicii, deci, într-un fel, noi, muzicienii suntem în siguranță, dar bineînțeles că toate instituțiile muzicale trebuie să se reinventeze odată cu lumea din jurul lor. Nu poți să stai și să te bucuri, pur și simplu, că lucrurile merg bine. Aceasta este provocarea unui muzician: trebuie să te reinventezi constant pentru a îmbunătăți ceea ce faci, și, chiar dacă acest lucru este foarte dificil, nouă ne face plăcere.

Totuși, consider că lucrurile merg bine în sfera muzicii clasice. Avem o nouă generație foarte bună de muzicieni, care au un mare respect pentru vechile generații. Acesta este un lucru foarte important, trebuie să respectăm istoria și să încercăm să mergem tot timpul în profunzimea muzicii, să găsim noi straturi ale acesteia. De fiecare dată există aspecte noi de descoperit, pe care nu le-ai observat anterior, chiar dacă crezi că știi lucrarea respectivă ca pe propriile buzunare.