Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Ovidiu Andriș, managerul Filarmonicii Banatul din Timișoara

Publicat: vineri, 15 Decembrie 2023 , ora 15.45

În data de 16 decembrie 2023, Filarmonica "Banatul" din Timișoara oferă premiera absolută a Recviemului colectiv "In memoriam", dedicat victimelor comunismului și Revoluției din '89. În aceeași zi, cu 34 de ani în urmă, începea la Timișoara revoluția anti-comunistă ce avea să se răspândească în toată țara. Directorul general al Filarmonicii "Banatul" a oferit mai multe informații în legătură cu acest eveniment comemorativ:

Cum a pornit proiectul?

Acest proiect a pornit de la maestrul Gabriel Bebeșelea care, cumva, s-a inspirat de la conceptul lui Verdi în momentul în care acesta a scris Messa per Rossini. Și având în vedere că maestrul Bebeșelea este dirijor în rezidență în anul 2023, iar acum, pe 16 decembrie, având ultimul concert din cadrul rezidenței cu acest recviem în memoria victimelor comunismului, el a venit cu această idee excelentă - a făcut analogia între țările care au avut revoluții, 7 țări, și cele 7 părți care sunt uzuale în recviem.


Cum ați ales cei șapte compozitori care urmau să reprezinte fiecare țară?

Alegerea compozitorilor a fost făcută împreună cu maestrul Bebeșelea, cu recomandări și din partea domnului Dan Dediu. Din Polonia, Zygmunt Krauze - unul dintre cei mai recunoscuți compozitori; apoi, Iris Szeghy din Slovacia, Martin Smolka din Cehia, Dobrinka Tabakova din Bulgaria, Dan Dediu din România, Sven Helbig din Germania de est și Laszlo Tihanyi din Ungaria.


Și cum au răspuns cei șapte la provocare?

Cei șapte compozitori au fost foarte încântați să facă parte dintr-un asemenea proiect, mai ales că memoria este una vie a revoluției și a comunismului în sine. Ne bucurăm foarte mult că toți cei șapte compozitori sunt acum aici, în Timișoara, chiar la repetiția care se desfășoară în acest moment și vor fi prezenți și la premiera absolută a acestei lucrări, care va avea loc sâmbătă, începând cu ora 19.00, la Sala Capitol din Timișoara.


Din punctul dumneavoastă de vedere, care au fost principalele dificultăți sau puncte forte în organizarea și coordonarea unei astfel de eveniment?

Dificultăți este un cuvânt destul de aspru în acest context. În primul rând, am pornit de la o idee fixă, știind exact care va fi distribuția instrumentelor, a soliștilor, a orchestrei și a corului și cred că, până la urmă, punctul forte al acestui recviem este "unitate prin diversitate" ceea ce ne și caracterizează ca cetățeni europeni, dar și ca cetățeni ai Timișoarei - unde trăiesc în comuniune toate etniile existente.


Există și intenții de viitor în legătură cu acest recviem?

Desigur! El se va cânta în fiecare an, în data de 16 decembrie - data comemorării revoluției de la Timișoara. Va face parte din această moștenire a proiectelor de "capitală europeană a culturii" ale Timișoarei în anul 2023.

Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu