Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Dirijorul Gabriel Bebeșelea - invitatul săptămânii la Perpetuum Mobile în dialog cu Gabriel Marica

Publicat: marți, 14 Noiembrie 2023 , ora 11.33


Invitatul meu din această seară este dirijorul Gabriel Bebeșelea. Bună seara! Bine ai revenit pe undele Radio România Muzical, Gabriel!

Bună seara! Mulțumesc pentru invitație.

Dacă știu eu bine, cel mai recent interviu cu tine la Radio România Muzical a fost la sfârșitul lunii septembrie, înainte de deschiderea de stagiune a Filarmonicii "Banatul" din Timișoara cu o lucrare foarte interesantă, cântată rar, și anume Gurre-Lieder de Schoenberg - monumentală, de altfel, cu o desfășurare artistică impresionantă. Și aș vrea să te întreb, înainte de toate, cum a fost pentru tine ca dirijor această experiență?

Bineînțeles că a interpreta Gurre-Lieder de Schoenberg este nu numai o experiență muzicală; îmi place să spun că este o experiență generațională, pentru că nu de foarte multe ori te întâlnești atât ca muzician, cât și ca public, cu această lucrare absolutamente magistrală, monumentală. În acest proiect, desfășurat în cadrul "Capitalei Culturale Europene" la Timișoara, ne-am reunit pe scenă 2 orchestre, 6 coruri, mai mulți soliști vocali... în jur de 450 de muzicieni pentru a interpreta această lucrare absolut spectaculoasă și emoționantă a lui Arnold Schoenberg, pe care, înainte de Timișoara, am interpretat-o la Gera în Germania, în două concerte.

Tu ești dirijor principal al filarmonicilor din București și Cluj-Napoca, iar de anul acesta - dirijor în rezidență al Filarmonicii "Banatul" din Timișoara... în această perioadă, "Capitală Culturală Europeană". Putem spune că te concentrezi mai mult pe Timișoara în această perioadă?

Putem spune, pentru că este acest proiect de care spuneam, care e o carte de vizită importantă pentru România, și anume "Capitală Culturală Europeană".

Și iată că-mi susțin afirmația și cu faptul că săptămâna aceasta începe un festival "Musica Ricercata", care a ajuns la opus 6. S-a mutat în Capitala Culturală Europeană și te rog să ne vorbești despre acest festival, un festival care anul acesta are două ediții - în vară, a fost la Sibiu și acum, la Timișoara.

Da, dintr-o capitală culturală europeană în cealaltă. De la Sibiu spre Timișoara, alături de colegii mei am început această serie în urmă cu cinci ani. Și numele "Musica Ricercata", care înseamnă "muzică cercetată" este, de fapt, titlul unei piese de Gyorgy Ligeti - un compozitor absolut genial, unul din cei mai mari compozitori din a doua jumătate a secolului XX, născut exact acum 100 de ani la Târnăveni, nu departe de Sibiu. Tocmai de aceea ne-am desfășurat activitatea sau... mai bine zis, sediul central, pentru că am călătorit foarte mult cu Ansamblul Musica Ricercata și cu proiectele Musica Ricercata nu doar în România... Tocmai de aceea ne-am focalizat forțele pe Sibiu.

Iată, acum, am mutat întregul proiect la Timișoara și e o ediție extrem de specială pentru că totul se desfășoară pe instrumente de epocă. Există un raționament foarte bine direcționat. Am pornit chiar de la sloganul capitalei culturale europene, care este "Shine your light! Light up your city!" și am zis ce-ar fi să translatăm această poveste, a iluminării Timișoarei, care se referea la iluminarea stradală - primul oraș european cu acest tip de iluminare... ce-ar fi să mutăm totul cu un secol, un secol și jumătate mai devreme și să ne referim la iluminarea metaforică?! Și am creat o ediție de festival datorită Filarmonicii "Banatul" căreia îi sunt foarte recunoscător, care se numește "Lux Timisiensis" sau "Lumina Timișoarei" și este despre iluminism. Am pornit de la premisa că în 1716, când Timișoara a fost cuerită din mâinile Imperiului Otoman de către Eugeniu de Savoia și a intrat în Imperiul Austriac, a intrat direct în epoca iluminismului, și tot ceea ce se desfășoară pe parcursul a în jur de două săptămâni de festival, toate evenimentele au legătură cu iluminismul sau cu compozitori care s-au inspirat din iluminism, sau compozitori a căror artă a condus spre iluminismul muzical ș.a.m.d.

Vorbim despre timișoara din perioada Imperiului Austro-Ungar, dar și de ceva de înainte de 1716 pentru că aduceți și inspirația otomană.

Exact! Am pornit de la acest an extrem de important în istoria orașului, 1716, dar am vrut să redăm și o radiografie sonoră a ceea ce s-a întâmplat înainte de prezența Imperiului Austriac în această zonă. Și vom aduce Ansamblul Derya Turkan de la Istanbul, care va interpreta muzica lui Cantemir, pentru că ne aflăm și în Anul Dimitrie Cantemir - cel care pe lângă faptul că a fost un domnitor, un istoric remarcabil, un om de litere, a fost și revoluționarul notației muzicale otomane moderne.

Și pentru că ai vorbit de ansamblul de la Istanbul, aș vrea să ne spui măcar câțiva dintre artiștii care vor fi prezenți în această ediție "Musica Ricercata op.6".

Pe 16 noiembrie, joi, deschidem festivalul cu un eveniment extraordinar. Ansamblul Musica Ricercata, cu muzicieni din întreaga Europă, îl vor avea ca solist pe marele contratenor Valer Săbăduș, un contratenor de origine română, dar care e extrem de rar prezent în România. Și mă bucur foarte mult să-l avem pe acest imens nume al operei baroce într-un concert care se numește Illuminatio, cu compozitori care s-au învârtit în această sferă a iluminismului.

După aceea, urmează un workshop de vioară barocă cu Elicia Silverstein, una dintre cele mai importante interprete de vioară barocă, care va interpreta pe 18 și pe 19 noiembrie, alături de Marco Mencoboni, Integrala Sonatelor Rozariului de Heinrich Biber. E un moment extrem de important, pentru că aceste sonate se cântă extrem de rar în integralitatea lor. Și, în două biserici - Biserica Piaristă și Biserica Sf. Ecaterina - publicul timișorean, în două seri, va avea ocazia să le audă integral.

Urmează acest recital extraordinar al Ansamblului Derya Turkan, de care spuneam mai devreme, dedicat muzicii lui Cantemir.

Apoi, pentru a nu rupe tradiția cu evenimentele pe care le realizam la Sibiu, în care aveam întotdeauna și oameni ai literelor invitați, îl avem pe poetul sibian Radu Vancu, care va discuta la Librăria "Două bufnițe" despre bufnițele și luminile Timișoarei. Dar, de fapt, discuția este despre iluminism și cum a schimbat fața literaturii acest curent, în această zonă geografică.

Urmează un concert - de neratat, aș spune. E vorba de Academy of Ancient Music de la Londra, unul din cele mai reputate ansambluri de muzică veche. Va veni alături de directorul lui muzical, Laurence Cummings, într-un concert care se numește Muzică pentru o împărăteasă și este vorba despre o muzică scrisă pentru Împărăteasa Maria Tereza, cea în timpul căreia s-a și dezvoltat Timișoara. Unul din compozitorii interpretați este Michael Haydn, pe care-l vom regăsi în mai multe programe de concerte pentru că unele dintre acestea se desfășoară în Domul romano-catolic, care a fost chiar sfințit pe muzica lui Michael Haydn, cu Missa Trinității, în 1754, la comanda Mariei Tereza.

Urmează un workshop de transcriere de manuscrise muzicale pe care o să-l susțin la Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest.

Și, la final, un concert - iarăși, de neratat. E vorba de Le Concert Spirituel de la Paris, alături de Herve Niquet - fondatorul și directorul lor muzical. Din nou, muzică de Mozart și frații Haydn, referindu-mă din nou la muzica lui Michael Haydn, cel care a fost în mod special timp de 2 ani director muzical la Oradea și care, pentru Timișoara și sfințirea Domului în care chiar are loc acest concert, a scris Misa Trinității.


Deci, iată că între 16 și 30 noiembrie, la Timișoara, are loc o serie de evenimente unice. Cred că locuitorii de pe Bega sunt fericiți să aibă acolo Festivalul "Musica Ricercata". Dincolo de Festivalul "Musica Ricercata", aș vrea să te întreb, pentru tine - dirijorul Gabriel Bebeșelea, ce va urma? Dacă poți să te gândești dincolo de 30 noiembrie, ce ne poți spune că ai în program tu, ca dirijor, după această dată?

La cât de intens e festivalul, e puțin dificil, dar... urmează o perioadă destul de intensă. Tot la Timișoara, în prelungirea acestui festival, urmează un proiect care face parte din închiderea "Capitalei Culturale Europene", foarte aproape de sufletul meu, un requiem pe care l-am comandat pentru data de 16 decembrie, în care 7 compozitori din cele 7 țări care au avut revoluții în 1989 au compus câte o parte. După aceea, o să am un concert alături de marele violonist Maxim Vengerov. Urmează concerte cu Bochumer Symphoniker. O să fiu prezent la Amsterdam, la Concertgebouw. O să fiu prezent și la Berlin... Deci, urmează o perioadă destul de intensă, dar, bineînțeles că și alături de colegii mei din Fiarmonica "George Enescu" voi avea câteva concerte extrem de interesante pentru publicul bucureștean.

Gabriel Bebeșelea, îți mulțumesc pentru prezență! Radio România Muzical va semnala evenimentele festivalului pe tot parcursul desfășurării lui. Mult succes festivalului și ție, ca dirijor!

Mulțumesc foarte mult!

Sursa foto: Ionuț Macri

Interviu realizat de Gabriel Marica