Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Criticul muzical Mihai Cosma, invitat la Musica viva

Publicat: vineri, 10 Noiembrie 2023 , ora 12.05

La Varșovia a avut loc pe 9 noiembrie 2023 Gala International Opera Awards. Din juriul acestor premii considerate Oscarurile operei face parte și muzicologul Mihai Cosma. Dumnealui a fost prezent la acest eveniment și ne oferă în premieră detalii, în direct prin telefon, de la Varșovia. 

Îmi face o deosebită plăcere să fiu la microfonul Radio România Muzical la această oră pentru a vă povesti câteva impresii de la gala Oscarurilor operei, cum sunt cunoscute în toată lumea International Opera Awards - cele mai prestigioase premii care se acordă în lumea muzicală.

Spun că sunt prestigioase nu numai datorită importanței și faptului că ele sunt recunoscute pe toate meridianele, cât datorită faptului că ele sunt acordate absolut corect, cinstit și printr-un proces foarte laborios de nominalizări și de vot la care participă un număr impresionant de membri ai juriului - aproximativ 50, care provin din 20 de țări ale lumii; așa că este o acoperire nu doar europeană, ci mondială și care are în spate specialiști din diverse domenii ale operei. În afară de criticii muzicali, din juriu fac parte și dirijori, cântăreți, regizori, scenografi, profesori, directori de teatre... deci, oameni din toate zonele activității operistice.

Aseară a fost un eveniment de mare strălucire aici, la Varșovia. Nici nu mă îndoiam că va fi așa. Polonezii sunt foarte pricepuți în tot ceea ce fac pe plan muzical. Mă uitam, răsfoind ultimul număr al revistei Opera, cât de mulți polonezi au câștigat aceste premii de-a lungul anilor. Ca să dau un exemplu doar, aș putea să-l numesc pe celebrul tenor Piotr Beczala sau, nu demult, chiar managerul Operei din Varșovia a primit premiul pentru cel mai bun administrator de operă, domnul Waldemar Dabrowski, care a fost și pe scenă aseară și a salutat publicul în numele gazdelor și și-a exprimat plăcerea de a găzdui această ediție.

A fost o ediție cu nume importante, a fost o ediție cu un profil puțin altfel. Spectacolul în sine mi-a plăcut foarte mult. A plecat de la ideea de a prezenta lumii câteva pagini deosebit de frumoase din opere poloneze și l-au ales pe Stanislaw Moniuszko - cel mai important compozitor de operă polonez și cel mai cunoscut în lume. Și, din creația acestuia, am avut ocazia pe parcursul galei să ascultăm câteva arii pentru soprană, pentru tenor, pentru bariton și o secvență orchestrală. Pentru publicul occidental și pentru cei care nu cunosc îndeaproape muzica poloneză, a fost o surpriză foarte plăcută. Muzica aceasta pe care am auzit-o mulți dintre noi pentru prima dată, muzica lui Moniuszko eu cred că se ridică la un nivel foarte bun și polonezii erau foarte mândri că au ocazia, pe parcursul galei Oscarurilor operei, să difuzeze muzică din țara lor.

Au fost și nume foarte cunoscute pe lista laureaților. Aș începe cu legendara mezzosoprană americană Marilyn Horne, care a primit premiul pentru întreaga activitate - un lucru previzibil, care a și fost anunțat înaintea galei. E una dintre legendele operei mondiale. M-am bucurat să-mi aduc aminte că pe afișele pe care a figurat Marilyn Horne, la Metropolitan și nu numai, am întâlnit și numele Virginiei Zeani, care a fost partenera ei de scenă de atâtea ori.

Un alt nume cu strălucire a fost cel al lui Sir Antonio Pappano - celebrul dirijor de operă care de curând s-a despărțit de Royal Opera House Covent Garden, mai precis la sfârșitul acestui an va pleca definitiv de acolo - care a intervenit video (se afla la un spectacol în Italia) și foarte emoționat a spus că acest an care s-a scurs a fost, poate, cel mai bun an din carieră, dar și cumva un an cu strângere de inimă, pentru că nu doar că a plecat de la Covent Garden, dar a plecat și de la Orchestra Santa Cecilia, celebra orchestră simfonică din Roma, și își continuă cariera cu orchestre noi, cu ansambluri noi, cum ar fi London Philharmonic.

La nivel de cântăreți, bineînțeles că au fost niște premii importante. Cea mai bună cântăreață a lumii a fost considerată mezzo-soprana Aigul Akhmetshina, pe care am avut plăcerea să o prezint la Radio România Muzical împreună cu Luminița Arvunescu la una dintre "Serile de operă", la o transmisiune în direct de la Metropolitan, în urmă cu câteva luni, când a cântat rolul Maddalena din Rigoletto.

Cel mai bun cântăreț a fost Michael Spyres, baritenor, care iată că reușește performanța să câștige de două ori la rând International Opera Awards. Sigur, la altă categorie; anul trecut, a primit premiul pentru cel mai bun recital înregistrat pe CD, anul acesta primind premiul pentru cel mai bun cântăreț.

Există și un premiu pe care îl acordă publicul, care a fost așteptat cu mare, mare nerăbdare. Voturile sunt cele pe care le contabilizează și le organizează revista Opera din Londra. Nadine Sierra este cea care a câștigat acest premiu, fiind preferata cititorilor revistei Opera, preferata publicului - un nume foarte important.

M-am bucurat pentru că una dintre companiile care fac istorie în lumea operei, și nu de ieri de azi, și anume Bayerische Staatsoper, opera din Munchen, a câștigat două premii, poate cele mai importante premii pe care o instituție le poate lua: Premiul pentru cea mai bună companie de operă și Premiul pentru cel mai bun spectacol; ei montând anul trecut o operă extrem de dificil de pus în scenă, și anume opera lui Prokofiev "Război și pace" - o operă monumentală, cu nu mai puțin de 17 soliști, cor, orchestră, desfășurări absolut epice, bineînțeles urmând linia romanului lui Lev Tolstoi. Deci, iată un succes foarte important pentru Bayerische Staatsoper care, repet, a primit ceea ce ar visa orice manager de operă să primească în materie de premii.


Aș dori să vă întreb cum a fost atmosfera în sală? Cum a primit publicul această gală?

În primul rând, a fost o sală arhiplină, cu oameni foarte eleganți, care au venit la un spectacol care este și muzical, dar este și monden și care are și acest caracter global, fiind premii care se acordă pentru realizări de pe toate meridianele. De altfel, organizatorii au anunțat pentru cine dorește să vadă această ceremonie, că ea se transmite în direct pe cel mai cunoscut canal de operă, Opera Vision, care din fericire este și gratuit, așa că a fost accesibil nu numai celor aproximativ 1400 de oameni care au fost aseară prezenți la Varșovia, ci tuturor care au dat un click și au dorit să urmărească în direct ceremonia, care va fi la dispoziția publicului și în următoarele 30 de zile. Deci, dacă cineva vrea să se uite pe Opera Vision să vadă gala Oscarurilor operei, încă o mai poate face.

A fost o atmosferă cu totul specială începând cu o recepție, continuând cu gala și terminându-se cu o mare petrecere care s-a întins până târziu în noapte și la care au participat nu doar laureații, nu doar juriul, dar și - spre bucuria mea - au fost invitați și tinerii din Young Artist Programme al Operei din Varșovia, poate unul dintre cele mai bune asemenea programe din lume. Deși bineînțeles că nu are cel mai mare buget, Opera din Varșovia se descurcă așa cam ca în România cu banii - uneori îi are, alteori nu - dar reușesc să facă un program pentru tineri excelent. Mi-aduc aminte de la Grand Prix de'l Opera pe care l-am organizat la București, că cea mai puternică echipă de tineri cântăreți întotdeauna venea din Polonia. Ei au fost și cei care au cântat acele momente de operă care s-au intercalat din când în când pe parcursul galei. Deci, toți soliștii au fost fie actuali membri ai programului pentru tineret, fie absolvenți ai acestui program. După aceea, am stat și de vorbă cu ei și m-am bucurat să revăd chiar și pe unii laureați de la București.



Interviu realizat de Andreea Kiseleff