Ediția de anul acesta a festivalului poartă numele "Persona" și propune explorarea temei măștilor. Povestiți-ne, vă rog, cum va fi abordată această temă.

Trăim de câțiva ani, din fatidicul an de debul al pandemiei, 2020, un fel de groază a măștilor și am încercat să redau măștii ceva din simbolul și fascinația pe care le are în mod normal. Tema "Persona", practic, prezintă diferite ipostaze ale măștilor și diferite semnificații ale lor. Dacă ați văzut afișul Meridian, realizat de Ioana Buraga și Vlad Grigore - artiști vizuali fantastici, este, practic, o expoziție de măști, așa cum și un festival, într-o anumită măsură, este o expoziție de muzici și de idei și de oameni frumoși și talentați.

Fiecare zi a festivalului are identitatea ei, are masca ei, iar aceste măști chiar vor exista și în format fizic și vom face o tragere la sorți - în fiecare zi, un bucureștean din public va avea norocul să plece acasă cu un fel de cheie către Țara Minunilor, țara acestei muzici noi, contemporane.

Festivalul Meridian încearcă să îndeplinească o misiune extrem de relevantă în mediul cultural actual - consolidarea sau chiar construirea unei punți între public și muzica contemporană. Cum va fi ajutată această conexiune?

În primul rând, sper să se vadă pasiunea noastră, a organizatorilor, a mea ca director, pentru această muzică de care sunt îndrăgostită de mică, de când am descoperit muzica mamei mele, Doina Rotaru. Ceea ce încercăm să facem din 2019, de când am preluat organizarea acestui festival, a fost să-i găsim o identitate particulară în România, poate și în Europa, prin această tematică extrem de sugestivă și metaforică, această umbrelă sub care este construită și îmbrăcată simbolic fiecare ediție. Am avut Grădini sonore, am avut Planetarium, am avut Atlas; acum avem măști, Persona. Și, practic, asta cred că este o punte posibilă către public, care este ajutat să relaționeze cu muzica nouă care, știu și eu, poate părea abstractă mai ales pentru un ascultător neinițiat, să o asocieze vizual sau simbolic cu obiecte din exterior, care este această identitate a măștii pe care o dăm noi.

Pe urmă, în afară de tematică și de grafica colorată, alegem artiști carismatici, artiști care au ceva de spus. Sunt artiști care sunt la fel de pasionați ca și noi de muzica nouă. Așa cum începe și festivalul: cu Ion Bogdan Ștefănescu - flautist de excepție, care va concerta alături de ansamblul său de studenți Flaut Power și alături de 4 coregrafi care au creat împreună cu 4 compozitori un spectacol modular făcut din.. hai să le spunem 4 mici balete. Este vorba despre spectacolul (un)MASKed. Deci, începem iată un festival despre măști cu o demascare. Este o demascare oferită de Institutul Cultural Român. Asta se întâmplă pe 5 noiembrie, la ora 5.00 p.m., la Universitatea Națională de Muzică din București.

Apoi urmează tot felul de concerte. Mi-am dorit să fie cât mai variate, tocmai pentru a arătat cât de diversă este paleta de culori a secolului nostru și a secolului XX. Ceea ce poate un auditor captiv în niște prejudecăți consideră că este o muzică elitistă, o muzică scrisă în turnul de fildeș, fără preocupare pentru public... este complet fals, pentru că, de fapt, muzica este transmitere de emoție în stare pură. Sper ca cei care vin la concertele Meridian să reușească chiar să se îndrăgostească de niște compozitori, chiar în viață, care sunt acolo, care pot fi întrebați, se poate dialoga cu ei.

Deci, avem această varietate a programului, care conține un concert la Ateneu, un concert în bar, concerte de muzică acustică, concerte cu live electronics în care sursa acustică este complet mascată - ca să mă folosesc tot de metafora asta... Exisstă evenimente cu o latură puternică interdisciplinară, cum este acest spectacol (un)MASKed, cum este colaborarea cu diverși artiști, cu artistul vizual Alexandru Claudiu Maxim, cu dansatori. Avem și un concert de teatru Nō contemporan, în 9 noiembrie. Este un spectacol deja sold out la Teatrul Odeon. Protagonistă este o cântăreață japoneză, singura din lume care cântă teatru Nō în această ipostază contemporană, mixat cu limbaje ale avangardei sonore: este vorba de Ryoko Aoki, care se află pentru prima dată în România.

Din perspectiva dumneavoastră, de ce le e frică oamenilor de muzica nouă? De ce nu ar trebui să le fie frică?

Este vorba de un tip de atitudine care, cumva, e înrădăcinată în fiecare dintre noi; cum privim ceva cu care nu suntem familiarizați, cum privim altul, cum privim noul... ne e frică de el, îl respingem, îl evităm sau, tocmai, suntem atrași de noutate, de altfel. Și cred că aici stă fundamentul reticenței unei categorii de public față de muzica nouă. Să nu uităm că trăim într-un secol în care suntem bombardați de informație, inclusiv auditivă, pe toate canalele posibile. E un fel de saturație a mentalului și a percepției și mulți oameni preferă să se focalizeze pe lucrurile gata știute pentru a putea supraviețui în acest bombardament de informație.

Cred că, până la urmă, e vorba de acest act de curaj, de deschidere, de dorința de a încerca ceva nou, de a veni cu mintea deschisă, cu sufletul deschis, cu urechile destupate, de a accepta ceea ce produc sonor muzicienii pe scenă și de a vedea de fapt că muzica, cum am mai spus, este emoție pură și aceasta este transmisă prin orice tip de limbaj muzical. Și chiar mi-aș dori să fie mai mult programată muzica contemporană sau nouă în concerte "obișnuite", pentru că atunci va fi și mai clară asortarea ideatică și filonul emoțional care există și într-o lucrare barocă, și într-una romantică, și într-una de secol XX, și într-una de secol XXI în primă audiție absolută. Emoția există în foarte multe forme și trebuie să ne bucurăm de ea și să o acceptăm așa cum este.

(fotografie de Carmen Cârneci)