În 15 noiembrie, violonista Maria Marica, laureată cu premiul I la Concursul Enescu 2022, alături de pianista Daria Tudor, va susține un recital la Ateneul Român în seria "Moștenitorii României muzicale" propusă de Radio România Muzical, alături de Clubul Rotary Pipera, Artexim și Fundația "Remember Enescu". Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile aici.

Cum îmbini solistica și muzica de cameră și care este ipostaza în care îți place cel mai mult să te afli pe scenă?

Muzica de cameră este locul în care m-am simțit întotdeauna acasă, în ciuda faptului că, mai ales adolescentă fiind, n-am avut niciodată atâta muzică de cameră în program cât mi-ar fi plăcut. Poate tocmai de aceea caut încă și în ziua de astăzi să mă regăsesc cât mai mult în formule camerale. Este ceva deosebit, nu doar datorită repertoriului, ci și din punct de vedere uman. Este extraordinar ce se întâmplă pe scenă în clipa în care faci muzică de cameră. Desigur, până la urmă, suntem și o generație care trebuie să știe să se descurce în orice situație; nu mai există solistul pur, solistul așa cum exista el în secolul XX. Se așteaptă cumva de la noi să fim capabili să cântăm concerte solo, să putem să facem muzică de cameră, să putem cânta vioara a doua într-un cvartet sau să putem cânta în orchestră. Trebuie să fim flexibili, să putem să ne adaptăm la diferitele situații și, până la urmă, muzica este muzică indiferent din ce ipostază o cânți. Muzica este cea care primează și care trebuie să te intereseze în primul și în primul rând, iar apoi, bineînțeles, felul în care te raportezi la cântatul la un instrument sau felul în care te adaptezi la condițiile în care te afli. Sigur că acest lucru depinde de postura în care te găsești, dar pentru mine muzica este cea care primează. Așa că, fie că este vorba de o simfonie sau o sonată sau un concert de Brahms, sunt bucuroasă să fiu pe scenă.

În afară de muzică, ce îți place să faci în timpul liber?

Îmi place enorm de mult să mă plimb. Este felul în care îmi fac liniște în creier. Astfel am timp să mă liniștesc, să-mi pun ordine în gânduri. Mă strădui să-mi fac cât mai mult timp pentru prietenii mei pentru că îmi dau seama că, cu cât trece timpul, cu atât este tot mai greu să îngrijești o prietenie și să porți de grijă sincer oamenilor din jurul tău, să le acorzi timpul necesar pentru aceste relații interumane. De asemenea, îmi place să pictez pe ceramică și să citesc.

Ce rol crezi că au înregistrările în pregătirea unei lucrări în cariera unui interpret?

Cred că este foarte important pentru instrumentiști să treacă din când în când prin studioul de înregistrări pentru că este ca un fel de curățenie de primăvară, aș zice. Această experiență te obligă să porți de grijă cât mai mult profilului fiecărui sunet. Cred că există foarte multe lucruri pe lângă care trecem poate prea lejer uneori, atunci când studiem, care pe scenă nu se pot întâmpla întotdeauna așa cum ne-am imaginat, dar în clipa în care ești în studio și te vezi în fața microfonului, îți dai seama cât de mici detalii pot ajunge de fapt cântând la un instrument.

În ce privește aspectul carierei, cred că înregistrările sunt importante, ele sunt modalitatea noastră, a interpreților de a exista pe piața muzicii, care, ne place sau nu, există. Aceasta este o realitate și trebuie să existăm ca să putem fi pe scenă.