"Un artist, un pian și un țambal" este titlul turneului derulat de pianistul Cătălin Răducanu, care a început în luna august și a cuprins până acum zece recitaluri. Despre recitalul pe care îl va susține în 24 octombrie la Ateneul Român, ne vorbește tânărul artist într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.

Cătălin Răducanu, pentru început v-aș ruga să ne spuneți cum a luat naștere Proiectul "Un artist, un pian și un țambal".

Acest proiect a luat naștere pe neașteptate. Cumva... m-am trezit cu el, dar a fost o surpriză incredibilă și a venit la momentul oportun în cariera mea.

Care au fost criteriile pe baza cărora ați selectat lucrările?

Criteriul a fost să fie cât mai contrastant, în primul rând, divers și versatil. Și, în același timp, nici un repertoriu elitist ca și cum aș fi cântat un recital de pian de muzică clasică, cum sunt obișnuit de atâția ani.

Sunt tehnici aparte pe care le folosiți când improvizați?

Eu sunt pianist de muzică clasică și am cântat jazz la viața mea, dar acest domeniul nu l-am studiat la fel de profund cum am studiat muzica clasică. Doar că trebuie să recunosc că am predispozițiile necesare și forțele latente care au devenit active în timp în privința jazz-ului. Mă las inspirat de moment, urmăresc structurile pieselor respective de jazz pe care le cânt și pe ele îmi construiesc anumite melodii, anumite formule. De obicei, speculez foarte mult ritmul sau, cum am spus, melodia, sau planul armonic... îmi place să mă joc cu armoniile destul de mult.

Deci, totul se întâmplă organic!

Exact! Tocmai asta îmi doresc. Nu să fie niște formule deja prestabilite și să le pun acolo ca să sune bine. Nu. Chiar de multe ori prefer să sune ceva ușor "câș", deși la jazz nu prea există acest lucru, pentru că poți să faci ceva genial dintr-un accident. Cred că e mult mai valabil pentru un improvizator să se lase purtat de ce face pe moment, să nu vrea să fie planificat totul. Iar dacă se întâmplă un mic accident, tocmai asta mi se pare interesant, să știi să-l rezolvi în așa fel încât să devină o bijuterie artistică.

Cum descrieți reacția publicului care a asistat până acum la recitalurile dumneavoastră, la această alăturare de instrumente - pian și țambal?

Răspunsul cel mai simplu și adevărat este că a reacționat extraordinar de bine, au fost entuziaști și tocmai alăturarea acestor instrumente i-a fascinat foarte mult.

În data de 24 octombrie veți cânta la Ateneul Român. Care este atmosfera pe care doriți să o creați și cu ce gânduri ar trebui să vină publicul?

Să încerce să simtă și să se lase conduși de sonoritățile muzicii clasice. Un repertoriu, după părerea mea, foarte accesibil, dar, în același timp, de referință pentru repertoriul pianistic. Și, pur și simplu, să intre în jocul muzicii și al stilurilor și al diversității... clasic, jazz, folclor. Am chiar și o compoziție proprie pe care o voi interpreta la țambal și o piesă a lui Erik Satie, Gnossienne, un aranjament propriu pentru țambal, pentru că mi se pare că se potrivește foarte bine pe timbrul acestui instrument.