Invitatul meu din această seară este violistul Răzvan Popovici. Bună seara. Bine ai revenit în studioul Radio România Muzical.

Bună seara. Vă mulțumesc pentru invitație.

Dragi ascultători ne puteți urmări, nu numai pe frecvențele noastre, ci și pe pagina de Facebook Radio România Muzical, în format audio-video. Răzvan Popovici, înainte de a vorbi despre festivalul SoNoRo, a cărui a XVIII-a ediție se apropie, aș vrea să aflu de la tine impresiile cu care ai rămas după Festivalul Enescu de anul acesta, o referire firească spun eu. Evenimentul este foarte important. S-a încheiat acum nici o lună, nu-i așa, a adus pe scenele noastre artiști importanți, nu numai români, ci și din străinătate, printre care ai fost și tu. Ai fost pe scena Ateneului Român, nu-i așa?

Exact. Pentru orice artist român este o mare bucurie și o onoare să cânți ca solist la festivalul Enescu și așa cum am mai spus a fost o seară de neuitat, am avut marea bucurie să cânt simfonia concertantă a lui Mozart, marea simfonie concertantă pentru vioară, violă și orchestră alături de orchestra teatrului din Bologna și Ana Țifu, ca violonistă sub conducerea lui Roberto Abbado și am rămas cu o amintire extrem de frumoasă și intensă și profundă și personală a acestui concert, pentru că am fost primit de public extrem de călduros și vibrant și am simțit cumva că joc pe teren propriu. Din punctul acesta de vedere a fost o experiență foarte intensă și pozitivă, desigur.

O impresie generală a artiștilor care au venit din străinătate aici a fost că publicul român a fost extraordinar. I-a primit într-un mod excepțional. Bănuiesc că și tu te-ai simțit foarte bine pe scena Ateneului Român, având un public empatic, să spunem așa. Dincolo de acest concert, bănuiesc că ai mai evidențiat și alte evenimente din Festivalul Enescu.

Sigur. Tocmai am auzit că îl veți avea pe Istvan Vardai în transmisie directă.

Mâine seară va fi în direct chiar de la Helsinki.

A fost unul dintre concertele mele favorite. Istvan a dirijat. Este un foarte bun prieten. A și cântat în Octetul de Enescu și această interpretare pe care orchestra de cameră Liszt de la Budapesta a cântat-o, deși interpretarea Octetului de George Enescu în versiunea pentru orchestră de cameră a fost absolut splendidă, vivantă, exactă, justă și pe măsura greutății piesei extrem de bine interpretată. Altfel, câteva concerte simfonice, desigur, concertul final unde Klaus Mekele și orchestra Concertgebouw au făcut acea magie în Sala Palatului, care se poate face foarte greu într-o sală atât de mare și sincer, în ultima parte atât de beethoveniană, am plâns destul de mult, nu știu, așa s-a terminat pentru mine festivalul Enescu, extrem de emoționant și intens.

Sigur a fost Festivalul Enescu și ajungem iată, la Festivalul SoNoRo, o altă constantă a toamnelor muzicale românești, spun eu, pentru că ajungem la a XVIII-a ediție.

Ne apropiem încet, încet de cea de-a XX-a.

Ce ne poți spune despre această ediție? Este una, dacă înțeleg eu bine, terapeutică?

De fapt, toate edițiile SoNoRo sunt terapeutice, pentru că se joacă în mod creativ și năzdrăvan cu muzica, cultura, arta spre beneficiul publicului. Deja probabil că ascultătorii noștri știu că ediția aceasta este intitulată SoNoRo - On the Couch, deci invităm publicul pe diverse canapele de tot felul, primordial muzical, desigur. Da, vă așteaptă un festival lung, 10 zile în București și o săptămână la Cluj cu foarte multă muzică bună, mulți artiști, un program ingenios. Diana Ketler zic că a reușit în mod genial și de data aceasta să închege un program fantastic. Împreună, zic eu, că am ales niște muzicieni minunați, mulți dintre ei vor veni pentru prima dată în România sau vor concerta pentru prima dată în cadrul festivalului SoNoRo. Vom introduce și alte arte pe parcursul festivalului în joaca aceasta on the couch. Deci, da, nu poți spune decât că aștept să începem festivalul.

De obicei scenele SoNoRo sunt, să spunem, neconvenționale. Aveți astfel de scene neconvenționale în această ediție?

Sigur că da. În acest an ne vom reîntoarce în muzeul de artă recentă, mare, pe bulevardul Primăverii unde vom invita publicul la un tratament, la o terapie prin basm, iar la sfârșitul acestei terapii prin bas unde vor suna sigur piese de basm ale lui Janacek, Stravinski, Grieg ș.a.m.d., iar la sfârșit publicul este invitat să pășească alături de noi sau fără noi în splendida expoziție Picasso, care tocmai este expusă în mare, în colaborare cu fantasticul Musee Picasso de la Paris. Apoi pentru prima dată, nu știu dacă e neapărat neobișnuit, dar este un loc unde pășim pentru prima dată, este vorba despre Tinerimea Română, un loc atât de important pentru orchestra de tineret a României și un loc zic eu ingenios construit, foarte interesant din punct de vedere arhitectonic. Acolo vom invita, pe de-o parte, în prima duminică, publicul, la o terapie prin hipnoză, deci, dacă publicul adoarme va fi victorie. La sfârșit desigur vom oferi o cafea pentru a-i trezi din această reverie indusă,iar seara, locul neobișnuit în care vom concerta este chiar clubul Expirat, un loc cunoscut pentru petreceri, dans și cockteiluri bune. Vom avea, ca și anul trecut niște cockteiluri speciale. Anul trecut a fost Orient Expres, anul acesta va fi On the Couch, dar lucrul zic eu, foarte frumos este nu doar spațiul care este extrem de ofertant pentru un concert de muzică clasică, neobișnuit desigur, dar vom avea muzicienii pe canapea. Noi, în sfârșit ne vom lăsa și noi tratați de public, practic, nu doar noi să tratăm publicul cu muzică bună și sentimente pozitive și energie. Lăsând gluma la o parte, ne vom așeza pe canapea și vom povesti un pic din aventurile noastre din toate fobiile noastre, fricile, dezastrele, panele care ne întâlnesc regulat, nu chiar la tot pasul pe parcursul acestor cariere ale noastre care implică multe călătorii și multe aventuri prin întreaga lume și desigur că vom și cânta un program surpriză. Revenim la Palatul Bragadiru, care între timp nu mai este un loc neobișnuit, dar este un loc extrem de frumos în peisajul - să spunem așa - clădirilor cu acustică bună din București. Un alt spațiu exact unde revenim, nu pentru că este neobișnuit, dar pentru că este o acustică superbă, este Templul Coral de pe strada Sfânta Vineri, marea sinagogă, un loc pe care eu personal îl ador și în care am concertat de mai multe ori, inclusiv în acest an cu turneul SoNoRo Conac. Apoi la Cluj vom avea multe spații neobișnuite pornind cu o sinagogă proaspătă restaurată, că tot vorbeam de sinagogi, cea neologă, apoi vom cânta într-o prăjitorie de cafea, Meron, cu aromele respective, mai mult decât probabil. Vom deschide festivalul la Cluj în cazinoul local, fostul cazino, care de fapt este un spațiu multifuncțional pentru tot felul de lucruri unde vom invita publicul să ne zică bine ați venit de pe niște canapele ingenios amplasate. Vom cânta din nou în mansarda celebrei Boema din Cluj, care deja este un loc în care revenim în fiecare an. Cu siguranță, publicul va fi bucuros să ne asculte pentru prima dată în biserica luterană, unde pășim pentru prima dată, iar Da Pino, tot așa, un loc iubit în oraș va fi locul unde vom ține talk-urile, SoNoRo talks, discuțiile pe canapea unde vom avea diverse personalități. La București și Cluj, desigur.

Pentru că tot vorbim de scene, pe 2 noiembrie, la o zi după ce Radio România va împlini 95 de ani de existență vă veți afla pe scena Radio. Festivalul SoNoRo va poposi acolo. Te rog să ne vorbești puțin despre acest program, dacă poți să ne spui câte ceva de la Sala Radio.

Sigur că da. Concertul este intitulat Cerneala melancoliei. Nu va lipsi splendida Malinconia a lui Jean Sibelius. Vom cânta cu Mihaela Martin ca primarius al Sextetului de coarde al lui Erwin Schulhoff. Diana Ketler va interpreta această splendidă melancolie pentru pian solo a lui Poulenc, deci diverse piese inspirate dintr-o atmosferă decadent melancolică europeană din diverse colțuri, iar după pauză vom cânta primul cvartet cu pian al lui George Enescu, unde îl vom avea pe Boris Brovtsyn alături de Diana și mine și Valentin Răduțiu la violoncel, într-o interpretare pe care cu toții o așteptăm foarte mult. Acest cvartet a lui Enescu are și melancolie și dulceață și entuziasm și pasiune și dramă, deci este o mică simfonie enesciană scrisă pentru cvartet cu pian.

Așadar, pe 12 noiembrie se va încheia festivalul SoNoRo. Pentru violistul Răzvan Popovici, ce va urma?

Va mai urma o lună de foc zic eu. Evident mă voi duce după festival la Antwerp în Belgia, unde am început să predau în această toamnă. Am clasa de violă la Conservatorul Regal de acolo. După care voi pleca într-un turneu în Brazilia, la Tiradentes, un loc splendid, care de fiecare dată când sunt acolo, mă face să mă gândesc că sunt într-un sat transilvan, cu biserica catolică amplasată în centru și aceste străduțe cu case, care în Transilvania au livezi, acolo livada este înlocuită de junglă, practic, după care urmează un mic turneu în Vietnam unde vom cânta, n-o să vă vină să credeți, Octetul de Enescu. Se va cânta în premieră Vietnam octetul de George Enescu, cu o echipă pariziană. Eu sunt singurul român.

O să te așteptăm în studioul nostru să ne spui ce impresie a lăsat vietnamezilor muzica lui Enescu.

Cu siguranță, luna în decembrie, când voi reveni, vă stau la dispoziție pentru câteva anecdote enesciene-vietnameze.

Răzvan Popovici, îți doresc mult succes cu SoNoRo. Cât mai multă și profundă relaxare SoNoRo pentru publicul evenimentelor voastre, să fie cât mai mult. Succes și ție în aceste locuri exotice unde vei merge. Am reținut Vietnam și Brazilia și chiar te rog să revii în studioul nostru și să ne aduci impresii de acolo.

Mulțumesc foarte mult. Revin cu cea mai mare plăcere.