Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu asist.univ.drd. Titiana Miriță

Publicat: luni, 2 Octombrie 2023 , ora 12.09
Începând de astăzi, muzica clasică va răsuna în școlile din România grație programului național "Ascultă 5 minute de muzică clasică" și al unui parteneriat semnat între Radio România și Ministerul Educației Naționale. Cu această ocazie, doamna profesoară Titiana Miriță ne vorbește despre implementarea proiectului în școlile din județul Constanța, într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.

În anul școlar trecut, care au fost ecourile programului național "Ascultă 5 minute de muzică clasică", în județul Constanța, doamnă Titiana Miriță?

Pot spune că proiectul aduce laolaltă profesorii și, totodată și copiii. Ne unește, învățăm să vorbim aceeași limbă. Acest proiect a educat în primul rând copiii într-un mod diferit față de cel tradițional, practicat deja în școli, pentru că audițiile spre exemplu au fost prezentate sub formă de povești și copiii au fost foarte receptivi la această practică. Ei sunt foarte atrași de acest gen de activități și caută totodată să evadeze din regulile acestea care le constrâng, cumva, imaginația uneori. Aceste ecouri au ajuns de la cei mai mici, preșcolari, până la clasele din anii terminali.

Am avut o creștere a unităților școlare implicate anul acesta și în mediul rural, pentru că este foarte important să nu-i uităm pe cei din aceste medii. Chiar dacă poate tehnologia nu ne ajută uneori, copiii din aceste medii rurale sunt dornici să învețe și să fie implicați și ei în cât mai multe activități.


Cât de benefic este acest program pentru toți copiii din România și cum priviți rolul muzicii clasice în dezvoltarea armonioasă a celor mici?

Este foarte benefic acest proiect pentru toți copiii din România. Spre exemplu, aceștia au dezvoltat o rutină - chiar și cei de la grădiniță - în care ei știau că au de ascultat muzică clasică, aveau programul poate înainte de somn sau diverse activități, joculețe coordonate de către cadrele didactice și adaptate în funcție de fiecare clasă. S-au observat și schimbări în rândul comportamentului copiilor. Copiii care erau mai agitați, au devenit puțin mai liniștiți, au fost dornici să afle mai mlte informații, chiar s-au interesat singuri acasă, au căutat informații despre diferite lucrări, au ascultat mai departe aceste piese pe care le-au audiat la clasă.

Acestea sunt câteva din beneficiile pe care mi le-au prezentat colegii mei. Din păcate, încă sunt mulți copii care nu fac diferența între genurile muzicale sau consideră că muzica clasică este o muzică a oamenilor sofisticați. Și ei au descoperit totuși că muzica clasică este pentru toată lumea și, prin răbdare, și cu ajutorul profesorilor pot ajunge și ei să fie impicați în genul acesta de activități și să asculte, să descopere mai multe lucruri despre muzica clasică.


Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" se reia din data de 2 octombrie în școlile din România. V-aș ruga să ne vorbiți despre implicarea dumneavoastră în ceea ce privește implementarea acestui proiect în județul Constanța!

În anul școlar 2022-2023, am fost responsabilă pe județul Constanța de acest proiect. Împreună cu doamna inspector Venera Dincă (de la acea vreme), am ținut legătura cu toți colegii implicați, pentru că au fost foarte mulți profesori implicați în cadrul acestui proiect. Am împărtășit idei și observații pe care le-am constatat pe parcursul desfășurării proiectului, ne-am sfătuit, am centralizat feedback-ul venit din partea lor la sfârșitul anului școlar. Am realizat un chestionar pe care l-am distribuit, iar responsabilii de proiect din cadrul unităților școlare au centralizat la rândul lor informațiile și le-au completat în cadrul chestionarelor. Astfel, am putut să aflăm și părerea copiilor, dar și părerea profesorilor implicați în cadrul proiectului.

Pot spune că în cadrul unității mele școlare am desfășurat și alte activități pornind de la acest proiect și bazându-ne pe muzica clasică. Spre exemplu, în cadrul Școlii gimnaziale nr.39 "Nicolae Tonitza", am desfășurat de sărbători o expoziție în scop umanitar, o expoziție de icoane pe sticlă, unde copiii au pictat cu tot dragul ascultând muzică clasică și le-au donat către biserică pentru a fi vândute în scop umanitar. A avut un impact extraordinar de pozitiv în rândul comunității noastre.

Pe viitor, sperăm să ne implicăm în continuare în astfel de proiecte pornind de la muzica clasică și să cooperăm și la nivelul județului, nu doar la nivelul unității mele școlare.


Câte unități de învățământ din județul Constanța s-au înscris în proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică"?

În cadrul județului Constanța, am avut 53 de unități școlare înscrise, cu 43% mai multe unități decânt în anul precedent. Am avut un număr de 14.730 de beneficiari în rândul elevilor, un număr dublu față de anul precedent. Surpriza a fost în rândul unităților din mediul rural; au participat un număr de 9 unități școlare. Acest lucru a fost posibil datorită profesorilor, care au avut deschidere către acest proiect și și-au dorit să facă ceva mai mult. Nu au participat doar profesori de Educație muzicală; au participat profesori care predau și alte materii, iar feedback-ul obținut din partea acestor profesori a fost, de asemenea, unul foarte bun, pentru că au observat și dumnealor schimbări pozitive în comportamentul elevilor.

Interviu realizat de Ioana Țintea