Laureat al Concursului Arthur Rubinstein din Tel Aviv, ediția 2017, pianistul Daniel Ciobanu a fost invitatul ansamblului Cameristi della Scala, într-un concert inclus în a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu. La pupitru s-a aflat Wilson Hermanto, sub bagheta căruia talentatul pianist a interpretat Concertul nr. 4 op. 58 în Sol major pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven.

Daniel Ciobanu, ce însemnătate are festivalul George Enescu pentru dumneavoastră, pentru un artist, dar și pentru audiență?

În primul rând, pentru mine bineînțeles, festivalul Enescu a fost și va rămâne o emblemă culturală a țării cu care ne mândrim peste tot în lume și vă imaginați ce mândrie este la rândul meu să fiu chiar unul dintre artiștii invitați la un asemenea colos cultural și mai ales, acasă. Este și va rămâne întotdeauna un highlight în calendarul meu, indiferent că acesta se află printre alte debuturi, de exemplu cum a fost chiar și luna aceasta la două-trei zile după ce am cântat la Enescu am avut debutul la Concertgebouw în Amsterdam. Cumva, tot festivalul Enescu s-a ștanțat mult mai puternic emoțional în insectarul emoțiilor.

Cum credeți că este el primit de public?

Publicul este extrem de norocos să poată trece de la o zi la alta printr-un tumult atât de puternic de orchestre nemaipomenite, de repertorii diverse, de la un concert Fazil Sei la un Bruckner cu Gewandhaus Leipzig sau un Midnight Concerts cu Avi Avital la mandolină, spre exemplu. Mi se pare că este nemaipomenit că într-un interval atât de scurt să pot avea niște experiențe atât de intense și la un nivel atât de înalt. Mi se pare că toată lumea implicată din punct de vedere al spectatorilor este extrem de norocoasă.

Sub cupola Ateneului Român ați fost invitatul Ansamblului Cameristi della Scala, dirijat de Wilson Hermanto. Cum a fost colaborarea cu acești artiști?

M-am simțit extraordinar de bine, Wilson fiind deja familiar cu orchestra cameriștilor, lucru care a ajutat foarte mult la fluidizarea ideilor mele. M-am simțit extrem de liber să-mi duc propria imaginație la extreme și să am de asemenea un sprijin extrem de solid din partea, atât a orchestrei, cât și a dirijorului Wilson.

Vorbiți-ne despre opusul pe care l-ați ales să-l interpretați sub cupola Ateneului Român, Beethoven, Concertul nr. 4.

Concertul nr. 4 de Beethoven este o partitură destul de sacră. Este considerat unul dintre cele mai speciale concerte pentru pian și orchestră din punct de vedere, atât spiritual, cât și ca structură. Beethoven, cumva, prin acest concert inovează foarte mult, se desprinde de tradiție prin diverse tehnici compoziționale, cea mai de seamă fiind expusă chiar la începutul acestui concert, un eingang solistic al pianului, o secțiune aproape improvizată, în care pianul preia rolul tradițional al orchestrei de a începe concertul, urmând o intrare absolut ancestrală și magică a orchestrei în medianta superioară, lucrul nemaiîntâlnit, de fapt, până la momentul scrierii acestui concert, dar ulterior devine absorbit și de alți compozitori, cel mai celebru fiind tot Concertul nr. 2 de Rahmaninov sau concertul de Grieg în la minor, în care pianul începe efectiv concertul. În partea a doua avem un alt templu spiritual care se consideră de fapt a avea ca fir narativ legenda lui Orfeu la porțile infernului ale lui Hades, un dialog între pian și orchestră, cu o încărcătură emoțională extrem de intensă și în partea a treia un rondo jucăuș, fiind de o efervescență beethoveniană, dar foarte bine echilibrat, fără puseuri extreme din partea compozitorului Enfant Terrible. Un concert în care am simțit că pot să explorez, atât pentru mine, cât și pentru public o multitudine de emoții intense, într-o structură foarte bine închegată, care mi se pare că întotdeauna te lasă doritor de a îl mai asculta și a îl cânta.

Daniel Ciobanu, am să văr rog să ne vorbiți și despre proiectele dumneavoastră. Ne-ați vorbit deja despre debutul la Concertgebouw. Știu că anul trecut pe vremea aceasta, Filarmonica George Enescu se deschidea cu festivalul Sharp, pe care l-ați inițiat. Ce proiecte aveți?

Un proiect acum Sharp, care se va desfășura pe mai multe perioade la care lucrez pentru anul viitor, în 2024 și care se anunță un pic mai picant, mai avangardist față de ce s-a întâmplat anul trecut cu șase sau șapte concerte pe care încă nu pot să vi le dezvălui, dar cu siguranță vor clătina plăcile tectonice ale capitalei.

Altceva, ce mai aveți înscris în agenda dumneavoastră?

Deocamdată un highlight de care sunt extrem de onorat și foarte bucuros că a prins formă. Este platforma de artiști în rezidență la Filarmonica Banatul din Timișoara unde sunt în prezent în stagiunea 2023-2024 și cu care deja o să lansăm un prim concert cu orchestra dânșilor acum în octombrie, pe 20, cu concertul de Rahmaninov, Variațiunile după o temă de Paganini, urmat la două zile de un concert cameral, un cvintet creat numai din artiști români, pe care pot să-i enumăr pe Constantin Borodin, câștiăptorul de la concursul Enescu ediția trecută la violoncel, Alexandra Târșu, Vlad Popescu vioara a doua și un alt Daniel Ciobanu-violă. Acest proiect o să aibă și în ianuarie un alt concert și în mai, unde în secțiunea camerală voi avea un concert destul de exotic până și pentru mine, în care voi apărea împreună cu o echipă de dansatori contemporani în cadrul unui spectacol intitulat The Tempest după sonata de Tempest.

V-aș mai întreba în încheiere, ce rol credeți că are muzica în societatea de astăzi?

Cred că în primul rând de a ne apropia, de a ne da niște subiecte un pic mai spirituale de discutat între noi, de a ne descoperi părțile mai mistice, mai spirituale, lăsând un pic la o parte experiențele de zi cu zi și care sunt din păcate la fiecare pas în România și ne împiedicăm încontinuu și ne ia un pic viziunea de ansamblu și de igiena cumva, emoțională la care ar trebui să avem grijă, dar muzica reușește cumva să ne detoxifice totuși într-un univers paralel plin de lucruri nemaipomenite, intense și care cu adevărat care hrănesc spiritul.