Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București

Publicat: vineri, 29 Septembrie 2023 , ora 14.25

Duminică, 1 octombrie, pe scena Operei Națională București va avea loc primul spectacol din stagiunea 2023-2024. Despre cum arată prima parte a stagiunii ne vorbește Daniel Jinga, managerul instituției lirice bucureștene, într-un interviu acordat Ioanei Țintea.


Daniel Jinga, sâmbăta trecută, Opera Națională din București a deschis stagiunea 2023-2024 cu tradiționalul spectacol în aer liber Promenada Operei, eveniment ce a ajuns la ediția cu numărul 13. Cum a fost primită această gală de către public?

A fost primită foarte bine. Publicul a venit în număr foarte mare și așa pot considera că Gala a fost un succes. Sperăm să fie un succes tot în această idee și stagiunea pe care tocmai o vom începe pe 1 octombrie cu spectacolul "La Boheme", unde invitată în rolul Mimi este soprana Anita Hartig, una dintre cele mai bune Mimi la ora actuală în lume.


Cum decurg repetițiile pentru acest spectacol?

Repetițiile decurg foarte bine. Maestrul Jin Wang nu-și impune, ci propune o proprie viziune interpretativă asupra lucrării. Deci, o să simțim un parfum special pe 1 octombrie, la Opera Națională. Suntem aproape sold out. Așteptăm ca publicul să fie la fel de numeros, pentru că nu e nici un secret, nici o mândrie, aproape toate spectacolele Operei Naționale bucureștene sunt sold out.


Cum arată pentru Opera Națională București prima parte a stagiunii 2023-2024?

Am programat atât spectacolele de operă foarte importante - titluri care se vând și pe care publicul le așteaptă, dar am programat și spectacole de balet, muzică contemporană... Mă refer aici la spectacolul "La piață"/"Revuluția" realizat cu muzica lui Adrian Iorgulescu și dirijat de Cristian Mandeal; acesta ar fi un spectacol de nișă.

Avem și spectacole pentru copii, pentru că trebuie să atragem și copiii la operă. Am programat "Romeo și Julieta", un balet foarte cerut care a fost reluat de curând. Am programat, încă o dată, Conferințele Operei Naționale București și îl avem invitat pe maestrul Ioan Holender, care ne va vorbi despre opera cumva situată între comunism și capitalism și vom face și o analiză managerială ce ține de epocile prin care o asemenea instituție trebuie să treacă.

"Don Quixote", "Faust", "Tango, Radio & Juliet", "Boema", "Traviata", "Aida", "Madama Butterfly"... cam astea sunt titlurile.

La sfârșitul lunii, vom relua și musicalul "Fantoma de la operă" care deja este sold out; a fost pus în vânzare și s-au vândut 7 spectacole consecutiv în mai puțin de 24 de ore.

"Opera vie" este un concept pe care-l face Studioul de operă "Ludovic Spiess". Sunt niște copii foarte inimoși acolo, coordonați de regizorul Alexandru Nagy. Și aceștia văd că au foarte mare succes la public și-i las să se joace cum vor ei că sunt tineri și au imaginație. Și văd că rezultatele sunt foarte bune.


Și ce ne puteți spune despre premiera operei "Oedipe" de George Enescu?

Aceasta este programată pe 21 decembrie. Este un spectacol care va fi foarte important și va rămâne în repertoriul Operei Naționale bucureștene sper cât mai mult timp. Intenționăm să-l programăm și pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale.

Interviu realizat de Ioana Țintea