Recent, s-a încheiat cea de-a 72-a ediție a prestigiosului Concurs internațional ARD organizat de Radiodifuziunea Bavareză din Munchen. Anul acesta, la cele patru categorii - violă, contrabas, harpă și trio - s-au înscris nenumărați tineri muzicieni din întreaga lume. La violă, au fost aleși 45 de artiști din 14 țări, din care în semifinală au intrat 6 din Republica Corea, Japonia, Statele Unite ale Americii, Norvegia și Germania. Spre bucuria noastră, printre câștigători s-a numărat un tânăr violist născut în Germania, dar de origine română - Ionel Ungureanu. Imediat după aflarea rezultatelor, a avut amabilitatea să ne ofere în exclusivitate un scurt interviu.

Felicitări pentru disticțiile obținute la unul dintre importantele concursuri internaționale, ARD, unde ai câștigat Premiul al III-lea și Premiul special pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Categoria Violă!

Pentru mine este o mare realizare la una dintre cele mai mari competiții din lume. Sunt foarte onorat. Am pus mult suflet, multă inimă și personalitate în interpretările mele. Am avut ocazia de a-i asculta și pe ceilalți participanți și am fost uimit de cât de buni sunt. Repertoriul a fost variat și lung ca durată, aproape două ore. Au fost lucrări camerale și concertante de Bach, Paganini, Reger, Schumann, Hindemith și contemporane, așa încât misiunea juriului a fost dificilă. Însă eu sunt foarte fericit de cum au ieșit lucrurile.

Deși ai un nume românesc, vorbim în engleză. Să înțeleg că nu cunoști limba română?

Nu o știu pentru că părinții mei, nefiind din Germania - tata din România, iar mama din Cehia - s-au gândit că ar fi fost dificil să ne învețe atâtea limbi pe noi, copiii (mai am un frate și o soră, tot muzicieni), așa că și-au spus că este suficient cât avem de învățat pentru a ne desăvârși în domeniul muzical.

Cum este atmosfera în familia ta având în vedere că toți sunteți muzicieni dedicați instrumentelor de coarde - vioară și violă?

Pot să spun că este o atmosferă plăcută, bună, pentru că nu ne considerăm rivali și nu concurăm unul contra celuilalt. Ne ajutăm reciproc, ne împărtășim din experiențe.

Povestește-ne despre familia ta!

Am crescut într-o familie de muzicieni așa că, în mod firesc, în primii ani de viață am luat contact cu arta sonoră; în special de la tatăl meu, Ionel Ungureanu - violonist care a studiat la București. Mama este din Cehia și este atât violonistă, cât și violistă. mai am un frate și o soră care și ei sunt tot muzicieni, violoniști, care deja evoluează în diverse orchestre.

Bunicul meu, Dumitru Ungureanu, a fost trompetist și a evoluat la București, în cadrul Orchestrei Radio. Prin el am luat contact cu multe melodii tradiționale românești pe care, apoi, am încercat să le folosesc și în propriile mele compoziții.

În afară de aceste piese tradiționale, mai cunoști și alte lucrări din creația românească?

Cunosc muzica creată de George Enescu. Am aprofundat Octetul său, care a devenit lucrarea mea preferată de vreo jumătate de an. Este uimitoare!

Revenind la parcursul tău artistic, când te-ai apropiat cu adevărat de violă?

În timpul studiilor, la școală, împreună cu frații mei am făcut multă muzică de cameră. Și, pentru că toată lumea ocolea partitura dedicată violei și pentru că eram cel mai tânăr dintre ei, dar și cel mai înalt, mi-a revenit mie acest rol. Până la urmă, m-am obișnuit și chiar mi-a părut mult mai interesantă decât vioara. Așa că m-am decis să încep să studiez cu seriozitate acest instrument și, de la primele lecții, am devenit extraordinar de interesat și de atras de violă și mai ales de posibilitățile ei tehnice și expresive. Am apreciat profunzimea sunetului și rolul pe care îl are într-o orchestră clasică - de la cel de acompaniament, la cel cu frumoase momente solistice.

Cine au fost profesorii tăi?

Am avut mai mulți profesori la vioară, doar unul singur la violă. Cum spuneam, deoarece tatăl meu este un violonist excelent, până la vârsta de 10 ani am studiat cu el. După aceea, am avut mai mulți profesori de vioară din Germania, Italia, Polonia, Israel și de la fiecare am învățat câte ceva. Dar la violă am avut doar un singur profesor care m-a influențat foarte mult - Roland Glassl.

Ionel Ungureanu, după studii, cu ce ansambluri ai colaborat? Cum a fost întâlnirea cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Germane din Koln și, bineînțeles, cu dirijorul român Cristian Măcelaru?

Am cântat în multe ansambluri din Germania iar timpul petrecut cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Germane din Koln a fost foarte important. Am învățat foarte mult acolo. Am avut parte de multe lecții cu membrii acestei orchestre nu doar la violă, dar și la alte instrumente. Toți m-au încurajat și susținut.

Cristian Măcelaru este un muzician profesionist, cu o educație solidă, care știe întotdeauna ce are de făcut. Atunci când este la pupitru, te simți în siguranță pentru că are totul sub control.

Ionel Ungureanu, după anunțarea câștigătorilor Concursului ARD de la Munchen, ai participat la câteva evenimente organizate cu această ocazie. La unul dintre ele ai interpretat Concertul op.1 pentru violă și orchestră de Carl Stamitz? De ce ai ales această lucrare? Ce implică din punct de vedere tehnic, dar expresiv?

Pentru mine, această lucrare de Carl Stamitz este una dintre cele mai frumoase dedicate violei, așa că am ales-o pe aceasta dintr-o listă de câteva opusuri concertante. Muzica este atât de firească, de vibrantă și de umană. Și atunci când am început să o studiez mi-am dat seama că sunt exact acele stări pe care doresc să le comunic și eu publicului, la care am adăugat și nota personală.

Ceea ce se resimte și în cadența acestui concert. Este compusă de tine?

Da, este compusă de mine, într-un stil diferit. Este ceva cu totul neașteptat în cadrul acestui concert, dar prin care mi-am dorit să spun cât mai multe despre personalitatea mea, despre toată educația mea de până acum.

Ionel Ungureanu, ce ne poți spune despre partitura contemporană special comandată de organizatorii concursului ARD și pentru care de altfel ai primit premiul special - "Doryphóros" de Alberto Posadas, un reprezentant de seamă al școlii spaniole de compoziție actuale?

Este o piesă interesantă care a necesitat multă muncă, mult studiu. Toți candidații au avut la dispoziție două luni ca să o pregătească. După părerea mea, este poate una dintre cele mai dificile piese dedicate violei, în special din punct de vedere tehnic. Opusul îl implică și îl obligă pe interpret să aleagă varianta care să îl reprezinte. Am discutat și cu compozitorul ca să îmi dau seama mai bine ce a dorit să exprime. I-am expus câteva idei și mi-a răspuns că personalitatea mea este cea mai importantă și mi-a dat de înțeles că eram pe drumul cel bun, cel mai aproape de ceea ce a vrut să exprime. Sunt bucuros că varianta mea a fost aleasă ca cea mai bună și a fost și premiată.

Aș dori să te întreb ce înseamnă muzica pentru tine și dacă ai un sfat pentru cei care-și doresc o astfel de carieră?

În muzică găsești de toate pentru toate gusturile și, mai ales, ceea ce îți dorești. În decursul anilor, lucrurile se tot schimbă, nu poți ști niciodată ce se poate întâmpla. Dar ce pot spune este că trebuie să te gândești la performanță, trebuie să studiezi, să muncești mult și să fii deschis la tot ceea ce ți se oferă. O carieră nu este ușor de construit. Trebuie multă muncă, dar îți mai trebuie și un pic de noroc... să întâlnești oamenii și profesorii potriviți la momentul potrivit.

Inevitabil, te voi întreba ce proiecte ai pentru viitorul apropiat?

Peste câteva zile mă voi prezenta la noul meu post, cel de prim-violist al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Leipzig. Pe lângă această activitate, aș dori să continui să aflu lucruri noi, să cânt și muzică de jazz, și muzică tradițională românească, să compun și, poate, să realizez și un compact-disc.

Cu toată această agendă plină de evenimente, ți-ai dori să vizitezi România?

Am fost deja de două ori. Mi-au plăcut foarte mult peisajele și caracterul oamenilor. Am apreciat istețimea, noblețea, sentimentalismul, dar și onestitatea celor pe care i-am întâlnit. Mi-ar face plăcere să mai revin.