Reveniți în România după vizitele cu Orchestra Concertgebouw în 2019 și cu ansamblul din Toulouse…

Este a treia oară când mă aflu aici. Prima dată am venit cu orchestra din Toulouse și a fost cu adevărat o revelație pentru mine să cunosc acest oraș extraordinar, cu festivalul său incredibil și cu acest public minunat, pasionat și iubitor de muzică. Cred că este un loc cu totul special în Europa, unde oamenii sunt atât de pasionați de muzică. Poți să simți cât de mult oamenii așteaptă aici acest festival și cât de "flămânzi" sunt să participe la ceea ce eu aș numi o veritabilă "paradă" de orchestre diferite, de artiști minunați, de programe deosebite… Poate că este un temperament special al acestui public, poate mai mult decât în restul Europei. Categoric este mai mult entuziasm aici decât simt în mod obișnuit în alte săli de concerte - fie că sunt la Paris, Berlin sau la Roma. Desigur, și cei de acolo sunt pasionați de muzică dar felul în care reacționează aici publicul - la Festivalul "Enescu" - te face să simți ceva special.

Interpretați Simfonia nr.1 de George Enescu acum…

Este pentru prima oară când o dirijez și mă bucur mult că venind la acest festival am avut ocazia să o descopăr împreună cu Orchestra de la Santa Cecilia și mi s-a părut foarte interesant să caut diferetele influențe primite în creația acestui Enescu - încă foarte tânăr; se simt și aici acele conexiuni atât de strânse cu muzica franceză, se pot observa urmărind partitura… Are atât de multe culori care mă duc cu gândul la influențe primite de la compozitori francezi dar - dincolo de aceste aceste aspecte - există clar acel limbaj unic enescian pe care îl auzim în lucrările sale târzii așa că individualitatea lui este deja clar prezentă în această simfonie.

Poate și o anumită rigoare a construcției care ne duce cu gândul la Brahms?

Da, în mare parte… Se simt influențe brahmsiene evidente! Pentru mine personal este foarte interesant să observ de unde "a plecat" oricare dintre compozitori în tinerețe și unde a ajuns treptat, la deplina sa maturitate; îmi place să abordez și creații de tinerețe care se cântă în mod uzual dar și lucrările târzii ceea ce îmi oferă o perspectivă panoramică asupra vieții lor artistice (de unde au plecat și către ce s-au îndreptat apoi).

Ați urmărit acest drum al evoluției creatoare și în lucrările lui Ceaikovsi?

Categoric! Ceaikovski a evoluat enorm și a trecut prin transformări importante: dacă ne gândim la prima sa simfonie -"Visuri de iarnă" - nu prea poți să o numești o "simfonie" în adevăratul sens al termenului căci practic abia cu cea de a 4-a Ceaikovski tratează discursul într-un pregnant travaliu simfonic, cu o temă (leitmotiv) care apare la început și se dezvoltă apoi pe parcursul întregii simfonii, într-o anumită abordare a noțiunii de simfonism. La Ceaikovski este așadar foarte clar drumul urmat de la începuturile sale - de la acel tip de naivitate (primitivă chiar) din prima simfonie - până la cea de a 6-a: ce transformare uriașă!

Dar cred că ceea ce constituie în mod special o linie unificatoare a acestui program, cu lucrările lui Ceaikovski și Enescu, scrise în perioade istorice complet diferite, de către autori foarte diferiți este nota comună a valorificării tradiției franceze căci amândoi - și Enescu și Ceaikovski - au fost legați mult de Paris. Cred că este interesant de văzut și urmărit sub acest aspect cum ambii compozitori au folosit și implementat tradiția muzicii franceze în propriile lor lucrări.

Și poate cum au ales să utilizeze acest instrument musical fantastic, numit Orchestră!

Da, căci este o formă de măiestrie artistică să fii capabil folosești întreg potențialul orchestrei, al instrumentelor ei. Cred că aș putea chiar încerca o paralelă între cele două simfonii - chiar dacă cea a lui Enescu are doar 3 mișcări și cea a lui Ceaikovski are 4; în ambele cazuri mișcările lente sunt atât de poetice, pline de frumusețe și de acele melodii de foarte amplă respirație dar poate că în cazul lui Enescu partitura este și mai interesantă căci tempo-ul este mult mai putin fluctuant, ceea ce obligă la și mai multă concentrare pentru a rămâne în aceeași atmosferă expresivă, fără acele valuri uriașe "animato"care apar în mișcarea lentă a simfoniei lui Ceaikovski… E foarte interesant de urmărit…

Nu se întâmplă prea des să vezi un program alcătuit din două simfonii; este ceva diferit pentru ansamblu față de un afiș obișnuit?

Este, pentru că atunci când ai o parte de program alcătuită dintr-o uvertură și un concert solistic ai acele momente când te retragi puțin din prim-plan și lași solistului inițiativa și tu îl urmărești (chiar dacă ești la fel de atent și pentru un acompaniament de concert)! In acest caz - cu două simfonii în aceeași seară - trebuie să te dedici în mod egal ambelor cu aceeași concentrare și energie, să pledezi cauza fiecăreia în mod egal. Este ceva mai complicat dar când colaborezi cu o orchestră precum cea de la Santa Cecilia nu ai nici o problemă! Trebuie doar să ai o atenție specială de la prima măsură a primei piese până la ultima măsură a celei din partea a 2-a, trebuie să construiești ceva, trebuie să clădești o conexiune dramatică între cele două lucrări. Când interpretezi ca acum 2 simfonii nu ai o pauză mare, de o oră între ele și atunci în mod firesc starea creată de prima parte a concertului rămâne încă asupra publicului, îl influențează și atunci când începe partea a doua. Trebuie să obții o conexiune și acesta este rolul meu într-un asemenea program. Ar trebui să existe o strategie în acest sens.

Cea de 5-a simfonie de Piotr Ilici Ceaikovski are o semnificație deosebită în cariera dvs?

Este o simfonie care m-a însoțit de-a lungul vieții mele, în câteva momente importante: îmi amintesc că prima dată când am dirijat-o eram student și am învăta-o la Sankt Petersburg cu profesorul meu Ilya Musin, care a lucrat cu mine la această partitură mai mult decât la oricare altă simfonie și a urmărit ca eu să învăț nu numai cum să o dirijez ci și să aprofundez limbajul muzical al lui Ceaikovski, ceea ce a fost foarte important. Ce găsesc fascinant la această simfonie este felul în care de fiecare dată când o dirijez cu o altă orchestră se întâmplă ceva: răspunsul acelui colectiv este unul foarte, foarte personal... al ansamblului respectiv! Știți, putem cânta simfonii de Șostakovici, de Mahler și acești compozitori ne domină foarte mult dar în mod special această Simfonie a 5-a de Ceaikovski depinde de felul în care vibrează muzical acea orchestră: fie că este una italiana, una din Berlin sau din Viena, din Franța - de la Paris sau Toulouse...Este ceva foarte interesant pentru mine: diferă chiar și felul în care cornul își intonează solo-ul în cea de a 2-a mișcare, cum sună clarinetul chiar la început - ceea ce își pune practic amprenta asupra întregului opus...(Clarinetiștii au un sunet întunecat sau mai luminos, mai încărcat... sunt atât de multe ingrediente care influețează până la urmă modul în care întreaga simfonie va fi interpretată.)Așa că pentru mine aceasta este o simfonie foarte enigmatică a lui Ceaikovski! Ceea ce imi demonstreaza mie că ea își trage seva din cele mai adânci sentimente ale lui Ceaikovski, ceea ce atinge de fapt pe fiecare dintre membri ansamblului care o interpretează. Factorul uman este foarte important mai ales în această simfonie.

Colaborarea dumneavoastră cu Orchestra Accademiei di Santa Cecilia a început în 2008…

Ceea ce definește Orchestra Santa Cecilia - din punctul meu de vedere, personal (alți dirijori au poate o altă opinie) - este felul incredibil de vibrant al interpretărilor sale. Desigur că atunci când spun vibrant nu mă refer la sonoritate, căci fiind o orchestră italiană are o paletă atât de largă de culori dar acestor oameni le place să fie inspirați pentru muzica pe care o au de interpretat, se înflăcărează cântând și dau 300 la sută ca implicare prin gestul lor interpretativ. Este o calitate pe care o apreciez foarte, foarte mult.

Desigur, pot vorbi de fiecare dată despre diferite tipuri de sonorități ale unei orchestre dar în cazul particular Santa Cecilia mă impresionează această osmoză sonoră, chimia dintre partidele orchestrale, cum toate se împletesc împreună și spiritul acestei orchestre este uimitor. Entuziasmul față de muzică mă face să simt că este pentru mine un mare eveniment de fiecare dată când vin la acest ansamblu la Roma și cu atât mai mult acum, când am avut ocazia de a cânta câteva concerte în afara Romei, în turneu, am descoperit altceva: orchestra reacționează și cântă complet diferit în alte condiții acustice! Ei sunt obișnuiți cu acustica lor de la Roma, de la Auditorium, de la Santa Cecilia dar mergând în alte locuri descoperi dintr-o dată alte aspecte ale sound-ului lor, ceea ce devine și mai interesant pentru mine!