Jewish Chamber Orchestra este ansamblul care susține astăzi, 15 septembrie, un concert în cadrul ediției actuale a Festivalului Internațional „George Enescu”, sub bagheta lui Daniel Grossmann, pe scena Ateneului Român, în seria Concertelor de la miezul nopții.

În primul rând, cum a apărut ideea acestui ansamblu?

Am crescut în München, într-o familie evreiască, părinții mei provin din Ungaria, din Budapesta. Pe când eram copil, erau foarte puțini evrei care trăiau în München. Și mereu mă gândeam că ar trebui să fie o instituție unde ai putea învăța câte ceva despre viața, cultura și religia evreilor. Ca muzician și dirijor, mi-a fost foarte clar că ar trebui să existe și o orchestră, iar după ce mi-am încheiat studiile, am fondat această orchestră.

Pe lângă muzică semnată de compozitori celebri, interpretați și muzica unor compozitori care nu sunt atât de bine cunoscuți. În primul rând, cum îi găsiți? Și, în al doilea rând, cum ați descrie procesul de cercetare?

Nu sunt chiar cercetător. Îi găsesc mai mult cu ajutorul norocului. Fie îmi spun oamenii, fie alți muzicieni, mi se spune despre anumiți compozitori... sau îi găsesc, cu puțin noroc, pe internet... Iar apoi încep să cercetez: ce piese am putea interpreta, ce altă muzică am putea alătura unor compozitori mai puțini cunoscuți. Întotdeauna este un amestec de compozitori bine cunoscuți și compozitori care nu sunt așa bine cunoscuți.

Care este factorul decisiv?

În primul rând, trebuie să îmi placă muzica. Nu cânt nimic doar datorită faptului că acel compozitor este evreu, nu ar fi destul, pentru mine este foarte important să consider că este muzică bună și că merită să o cântăm în concert. Iar apoi, durează până ce găsesc o idee, deoarece nu vreau să avem concerte în care cântăm o piesă a unui compozitor și o altă piesă a altui compozitor, doar pentru că are durata potrivită sau pentru că orchestra este similară... Trebuie să se potrivească în program. Apoi încep să mă gândesc ce alte muzici ar putea fi interesant de combinat cu alte muzici și abia după găsesc cu adevărat un program.

Cât de repede se cristalizează aceste idei pentru program?

Acest proces durează câțiva ani, pentru mine. Întotdeauna plănuim un an și jumătate sau doi în avans și durează puțin până găsesc ideea unui program interesant pentru o anume piesă, pentru un anume compozitor... iar ideile, în principiu, îmi aparțin. Poate aflu de la cineva despre un compozitor pe care nu-l știu încă și încep să citesc despre acel compozitor, încep să-i ascult muzica - în caz că există înregistrări -, mă uit peste partituri, iar apoi, încet, găsesc o idee. Durează ceva timp.

Există vreo trăsătură pe care o au în comun compozitorii pe care îi interpretați? Dacă nu aș ști că urmează să ascult muzică semnată de compozitori evrei, aș putea să-mi dau seama că acești compozitori au ceva în comun?

În mare parte, nu, deoarece acești compozitori sunt oarecum diferiți din punct de vedere stilistic. Iar majoritatea nu este, din punct de vedere muzical, legată de originile lor evreiești. Există excepții, de exemplu Mieczysław Weinberg, compozitor polonez: stilul său era conectat cu muzica de la sinagogă sau muzica din ștetl-uri, însă despre majoritatea nu te-ai gândi că sunt, cumva, conectați la tradiția sau religia evreilor.

Ce este un ștetl?

Este un mic sat unde trăiau doar evreii, de obicei în Europa de est, deci în Ucraina, Polonia și Rusia.

Iar Mieczysław Weinberg s-a inspirat din muzica acestor așezări?

Da, tatăl său era membru al unui teatru idiș în Varșovia, iar muzica pe care o cântau în acest teatru idiș era muzica pe care o numim astăzi klezmer, dar aceasta s-a schimbat mult prin muzica americană. Muzica originală își are sorgintea în aceste sate mici.

Presupun că imigranții evrei din Europa de est au ajuns cu acel gen de muzică în Statele Unite, corect?

Exact, exact. Iar apoi au combinat muzica lor cu muzica din Statele Unite în anii '30, '40, '50 și acea muzică s-a schimbat. Însă muzica originală a venit din aceste sate. Muzicienilor li se spunea „klezmorim”, care înseamnă „muzician” în ebraică, de aceea muzica se numea klezmer. Asta a fost mai târziu. Nu aveau un nume pentru muzica lor, era pur și simplu muzica populară idiș pe care o cântau.

Cum ați descrie publicul de la concertele dumneavoastră? Prezumția mea este că e vorba despre oameni care sunt deja familiarizați cu muzica clasică și caută un concert unic.

Exact. Doar o mică parte din publicul nostru este formată din evrei, cea mai mare parte este formată din non-evrei, iar în principiu sunt interesați de muzica pe care o cântăm, dar și de cultura evreiască, însă foarte mulți vin la concertele noastre deoarece cântăm compozitori diferiți, piese diferite... pentru asta vin la concertele noastre.

Am observat că nu aveți constrângeri din punct de vedere istoric: abordați lucrări semnate de compozitori contemporani, lucrări din repertoriul clasic, lucrări romantice... Ceea ce presupun că atrage mulți ascultători.

Da, întocmai. Dacă interpretăm muzică contemporană, o asociem cu muzică non-contemporană, de exemplu compozitori de la începutul secolului XX. De fapt, este o mixtură care li se pare foarte interesantă ascultătorilor, și nu este un amestec aleatoriu, are o idee în spate, fiecare concert are o idee foarte solidă. Spre exemplu, pentru concertul din București, am plecat de la ideea familiei Mendelssohn. Avem, însă, alte concerte unde încercăm să spunem ceva despre religia evreilor, despre un anume subiect, despre o sărbătoare evreiască. Și apoi caut muzică despre acea sărbătoare evreiască, muzică din perioade diferite, nu doar muzică contemporană, ci un amestec de stiluri diferite.

În concertul din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” veți interpreta lucrări semnate de Felix Mendelssohn și Fanny Mendelssohn. De ce ați ales să îi spuneți Fanny Hensel?

Sunt în contact cu familia Mendelssohn, iar ei mi-au cerut în mod special să nu îi spun Fanny Mendelssohn, deoarece ea a avut un soț și a fost foarte important pentru ea să fie Fanny Hensel, și-a iubit soțul, a fost o căsnicie din dragoste, ceea ce era puțin neobișnuit pentru acea vreme. Mi-au spus că vor să îi spun Fanny Hensel deoarece pentru ea a fost foarte important. Nu și-a semnat niciodată lucrările cu numele Fanny Mendelssohn, ci întotdeauna Fanny Hensel.