Înseamnă foarte mult pentru mine! Am fost foarte norocos să cânt de mai multe ori în Festivalul Enescu, am venit la București cu Trio Beaux Arts și apoi ca solist Concertul de Mendelssohn. Este un festival incredibil de important și prestigios și sunt deosebit de bucuros să particip acum cu ansamblul meu, Orchestra de Cameră din Zürich, care a avut în timp o legătură importantă cu Yehudi Menuhin, dar și să fiu parte din Festival acum când director artistic este prietenul meu Cristian Măcelaru. Este un muzician minunat, cu care am cântat deja de mai multe ori. Este un adevărat ambasador al muzicii în lume și cred că faptul că a preluat acest Festival și are ocazia să aplice aici viziunea sa unică este minunat.

Așa cum spuneați, ați cântat în trecut în Festivalul Enescu în cadrul trio-ului Beaux Arts. Cât de importantă a fost pentru dumneavoastrăca artist perioada petrecută alături de acest ansamblu cameral?

A fost incredibil de important pentru mine să fiu parte din acest trio, să am ocazia timp de opt ani să lucrez cu marele pianist Menahem Pressler și cu minunatul violoncelist Antonio Meneses mi-a schimbat viața. Am adorat mereu muzica de cameră, dar să am ocazia să cânt în aproape 400 de concerte cu ei în lume, să învăț capodoperele repertoriului, de la clasici până la muzica secolului 20, inclusiv muzica lui Enescu, a fost o oportunitate care mi-a schimbat viața. Sunt foarte trist că Menahem Pressler s-a stins din viață în luna mai a acestui an la vârsta de 99 de ani. Chiar și la această vârstă, preda și respira muzică, iar pentru mine rămâne o importantă sursă de inspirație.

Primul dumneavoastră concert cu o orchestră în cadrul Festivalului Enescu a fost în 2009, când ați cântat tot o creație de Felix Mendelssohn, versiunea originală a celebrului Concert în mi minor. Este Mendelssohn un compozitor important pentru dumneavoastră? Știu că a fost așa pentru mentorul și profesorul dumneavoastră, Sir Yehudi Menuhin.

Da, este foarte important pentru mine și sunt încântat să prezentăm acum la București Concertul în re minor, scris la vârsta de numai 13 ani. Este foarte diferit de faimosul Concert în mi minor, este o lucrare ce emană tinerețe, exuberanță. Avem un tânăr care încă descoperă lumea de afară și lumea muzicii și o face cu multă abilitate. Este o plăcere imensă să cânt această lucrare care oferă și orchestrei de coarde ocazia de a-și arăta calitățile, virtuozitatea, energia și pofta de viață. Exact așa l-aș descrie și pe Mendelssohn.

Această lucrare a fost redescoperită chiar de Sir Yehudi Menuhin. Care este povestea ei?

Exact, în anii 50, Menuhin a fost abordat de un colecționar de manuscrise vechi, domnul Rosenthal, care locuia la Londra și a găsit un manuscris cu un Concert și o Sonată pentru vioară de Mendelssohn. A fost o descoperire uimitoare și acest domn l-a contactat pe Yehudi Menuhin și l-a întrebat dacă ar dori sa-l vadă. Desigur că Menuhin a fost nerăbdător. S-a îndrăgostit de aceste lucrări, le-a cântat până la sfârșitul vieții și le-a înregistrat.

Veți cânta și muzica lui Enescu, Intermezzi op.12, două piese cu caracter meditativ din 1902-3. Cum ați ales această partitură?

Am fost fascinat de muzica lui Enescu încă de când l-am cunoscut pe Menuhin, pentru că el era un mare admirator și vorbea tot timpul despre el. Am descoperit de foarte tânăr Sonatele pentru vioară ale lui Enescu, apoi Octuorul, iar când am început să conduc eu însumi ansambluri orchestrale, am căutat lucrări ale sale pentru instrumente de coarde și le-am găsit. Poate nu sunt cele mai reprezentative pentru stilul enescian, așa cum spuneați, sunt creații timpurii, dar chiar și la acea vreme, la răscrucea dintre secole, la Paris, Enescu a scris niște lucrări magnifice, precum Impromptu concertant, lucrare pe care am înregistrat-o și despre care cred că este o capodoperă absolută. Cele două Intermezzi cred că sunt foarte speciale și reflectă legătura compozitorului cu Elena Bibescu, care cred că este una dintre cele mai interesante personalități din istoria muzicii. Ceea ce a făcut pentru muzica românească, felul în care s-a poziționat la Paris ca promotoare a culturii românești, face ca această poveste să fie fascinantă. Intermezzi op.12 îi sunt dedicate și cred că este un mod frumos de a-l celebra nu doar pe marele Enescu, ci și pe Elena Bibescu, protectoarea lui. Cred că această idee de protecție arată calități deosebite și viziune asupra modului în care artele pot fi celebrate.

Într-un interviu acordat colegei mele Cristina Comandașu în 2016, despre albumul dumneavoastră My tribute to Yehudi Menuhin, menționați că Sonata a III-a a lui Enescu este una dintre lucrările dvs. preferate din toate timpurile. Din câte știu, nu ați cântat-o pentru public. Aveți cumva în plan acest lucru în viitor?

Nimic nu mi-ar plăcea mai mult, dar am un asemenea respect pentru această partitură, am crescut cu înregistrarea lui Menuhin interpretând-o, am studiat-o cu el și am cântat-o în concertele de clasă. Simt că este comparabilă cu a urca muntele Everest, mi-aș dori mult să o cânt în public și să o înregistrez și sper ca într-o zi să mă simt pregătit. Este o capodoperă absolută, din punct de vedere muzical, tehnic, expresiv, este incredibilă. A fost în topul listei mele pentru mulți ani și cred că va rămâne așa. Același lucru pot să-l spun despre Octuor, este de asemenea o capodoperă absolută, dar este foarte dificil, este nevoie de foarte mult timp pentru a-l studia și repeta. L-am cântat de câteva ori și am simțit de fiecare dată că aveam nevoie de mai mult timp pentru a pătrunde lucrarea în adâncimile ei. Are atât de multe forme de expresie. Scriitura este foarte dificilă, ai nevoie de muzicieni foarte buni și de timp, dar dacă investești aceste resurse, poți interpreta una dintre cele mai bune lucrări din literatura repertoriului cameral.

Veți interpreta la București și celebrele Dansuri populare românești de Bartok. Ați menționat anterior că Bartok este primul compozitor pe care l-ați studiat cu Sir Yehudi Menuhin. Puteți să ne spuneți mai multe?

Da, când aveam 7-8 ani, Mehunin m-a întrebat dacă aș vrea să cânt câteva concerte cu el și desigur am spus da, am fost onorat. A propus pentru începutul colaborării noastre niște duo-uri de Bartok, în lumea căruia m-a introdus. Nu știam la acea vârstă prea multe despre Bartok și m-am îndrăgostit de cele 44 de duo-uri, am studiat luni de zile mare parte din ele cu Menuhin. Apoi, când a simțit că sunt pregătit, am ieșit pe scenă. Să stau acolo ca mic violonist lângă acest gigant, cântând atât de seducătoarea, frumoasa și eleganta muzică a lui Bartok, în același timp pasională și originală, este ceva ce nu voi uita niciodată. Am păstrat această dragoste pentru Bartok și i-am cântat frecvent lucrările, duo-urile, concertele, rapsodiile, sonatele. Luasem contact cu acest compozitor prin intermediul primului meu profesor, Felix Andrievsky și îl simt cumva în ADN-ul meu.

Programul dumneavoastră este foarte bogat și variat din punct de vedere stilistic, avem și Bach, Concertul pentru două viori în re minor, Elgar, Introducere și allegro pentru coarde și doi compozitori contemporani, Philip Glass și Arvo Pärt, precum și o creați de Constantin Silvestri. Cum ați conceput acest program?

Am vrut să fie un omagiu pentru Enescu și pentru Menuhin. Am dorit pentru acest Festival atât de important să prezint mai multe laturi ale ansamblului nostru, Orchestra de Cameră din Zürich, un ansamblu minunat, cu o mare abilitate de a se adapta diferitelor stiluri, fie că este muzică barocă, romantică, de secol 20 sau contemporană. Vom purta publicul într-o călătorie pe parcursul a aproximativ 250 de ani din istoria muzicii și o facem prin lucrări care au o conexiune directă fie cu Enescu, fie cu Menuhin. Pentru mine, unul dintre cele mai importante documente sonore din toate timpurile este dublul Concert de Bach cu Enescu și Menuhin, pe atunci tânăr interpret, și Orchestra din Paris. Cred că este una dintre cele mai frumoase și "perfecte" înregistrări din toate timpurile, așa că am vrut să o introduc în acest program. Am început cu Bach și am privit apoi în jur la alte influențe din viața lui Menuhin și a lui Enescu. Concertul în mi minor de Mendelssohn a fost una dintre primele lucrări înregistrate de Menuhin cu Enescu dirijor. Acest compozitor a fost foarte important pentru ambii, așa cum a fost și Edward Elgar. Am vrut să am în program și muzica lui Bartok, pentru că aceștia au fost extrem de legați, prin prietenia lor, prin comanda Sonatei pentru vioară solo. A fost important pentru mine să am și muzică românească și cred că cele Trei piese pentru orchestră de Silvestri sunt absolut geniale, iar Silvestri este un muzician extrem de interesant. Este o personalitate pe care încă o descopăr și cred că este un muzician remarcabil. Apoi, Arvo Pärt și Philip Glass au compus două creații scurte pentru aniversarea de 80 de ani a lui Menuhin, două bijuterii minunate prin care am vrut să arăt cum influența lui Menuhin se reflectă până în zilele noastre. Așadar, programul este un caleidoscop de sentimente, emoții și omagii.

Revenind la Silvestri, cum l-ați descoperit pe acest compozitor? Veți interpreta, așa cum spuneați, cele Trei piese pentru coarde, în care compozitorul utilizează teme populare într-un limbaj modern.

Așa este. Am știut mereu despre Silvestri, mai ales în postura de dirijor, prin înregistrările sale. A fost în Anglia pentru mult timp. Îi știam înregistrările și îl admiram. Mai târziu am început să îl descopăr pe compozitorul Silvestri. De fapt, Cristian Măcelaru mi-a spus: ar trebui să te uiți peste aceste piese. Și, de fiecare dată când un muzician atât de erudit ca el îmi face o recomandare, ascult imediat acea lucrare. Și mi-am spus: aceasta este exact muzica pe care orchestra noastră ar trebui să o cânte! Caut mereu lucrări noi sau pe care nu le-am cântat încă, pentru a da orchestrei ocazia să își îmbogățească repertoriul. Așa că mi s-a părut o completare excelentă pentru muzica lui Enescu, așa că avem două personalități române majore în programul nostru.

Sunteți directorul muzical al Orchestrei de Cameră din Zürich din 2016 și ați implementat principiul dinamic în care solistul conduce orchestra de la instrumentul său. Care sunt avantajele… și dezavantajele, dacă există?

Nu mă pot gândi la niciun dezavantaj în afară, poate, de limitarea numărului de muzicieni, a repertoriului. Nu aș dirija de exemplu Simfoniile lui Mahler de la vioară, ar fi imposibil. Cele mai mari lucrări ca orchestrație pe care le-am abordat au fost simfoniile lui Beethoven și Messiah de Händel. Și cam aceasta este dimensiunea maximă posibilă. În rest, totul este un schimb fantastic de energie, de comunicare. Orchestra se transformă într-un ansamblu cameral, fiecare are o voce distinctă. Cântăm în picioare, ceea de ne oferă o energie deosebită, o ocazie de a comunica nu doar între noi, ci și cu publicul. Așadar nivelul de expresivitate generală este sporit, iar publicul tinde să reacționeze la acest lucru. Iubesc acest mod de a face muzică. Îmi place de asemenea să lucrez cu dirijori, dar cu ansambluri simfonice mari, unde te simți norocos să ai un dirijor care să controleze totul. Dar în ansambluri mai mici, toți muzicienii sunt extrem de atenți și totul devine o conversație. Cred că acest lucru este foarte special.

Să menționăm că sunteți, de asemenea, un popular prezentator radio. Ce vă place cel mai mult la acest lucru?

Am crescut ascultând BBC Radio din Londra. În fiecare sâmbătă și duminică aveau programe muzicale pentru copii și tineri. Am descoperit astfel muzica clasică și prin poveștile din spatele muzicii. Sigur, cea mai bună metodă de a asculta muzică este să mergi la concerte, dar la radio ai șansa de a fi purtat într-o călătorie și de a descoperi poveștile și minunata istorie a lucrărilor, a compozitorilor. Mai târziu, când am început să scriu despre muzică, am avut acest vis ca într-o zi să ajung la oameni prin cuvintele mele. Când aveam 19-20 de ani, BBC-ul m-a întrebat dacă vreau să fac niște emisiuni de probă. Și mi-a plăcut enorm acest mediu, diferit față de televiziune, unde totul este vizual și instantaneu, la radio ai șansa să visezi, să respiri. Așa că am început să fac mai multe emisiuni, apoi și pentru radioul american, iar în 2016, Radiodifuziunea WDR mi-a propus să am propria emisiune, 2 ore în fiecare duminică. Încă o fac, am la activ peste 450 de emisiuni. Aleg săptămânal o temă, poate fi orice: un compozitor, o aniversare, o zi anume, un sentiment, o emoție și aleg muzica pentru a ilustra acea temă. A devenit un mare succes în Germania și pentru vorbitorii de limbă germană din întreaga lume, grație internetului. Și îmi place foarte mult. Am ocazia de a descoperi și mai multă muzică și a împărtăși muzica, pentru că sunt de părere că muzica este pentru toată lumea și toată lumea are dreptul la muzică.

Un proiect recent al dumneavoastră este Celtic Dreams, un documentar TV care explorează Irlanda, muzica irlandeză și rădăcinile propriei dumneavoastră familii. Cum a fost această experiență pentru dumneavoastră?

A fost o experiență minunată! În timpul pandemiei am lansat un streaming intitulat Hope at home, din casa mea din Berlin, și am realizat un show pe care l-am transmis în lume. Așa am avut ocazia de a experimenta televiziunea, cu un sunet de cea mai bună calitate. După ce s-a terminat pandemia - și sper că s-a terminat - rețeaua de televiziune Arte m-a întrebat dacă doresc să lucrez cu ei, dar nu de acasă, ci prin a merge în lume să fac filme. Am șansa de a face un film, documentar în fiecare an. Cel din Irlanda a fost primul din serie și a fost un moment foarte special pentru mine să revin în țara familiei mele. Familia tatălui meu venea din Irlanda, eu am un pașaport irlandez. Nu în ultimul rând, era o țară pe care nu o cunoșteam atât de bine. Am mers cu tatăl meu și am găsit casa bunicului său, care încă există, am învățat mult despre muzica irlandeză și am cântat niște muzică irlandeză cu niște interpreți minunați de acolo, așa am creat acest film. A fost un road-trip, dar cu o mare însemnătate personală. Iar acum am terminat un nou film, despre compozitorii în exil la Hollywood, care au fugit de naziști și au mers în California, unde au creat într-o anume măsură acel sunet hollywoodian. Am realizat interviuri cu câțiva dintre copiii și nepoții acelor compozitori și am realizat un film despre acest subiect. Aleg în fiecare an un loc sau o temă și pot face pentru televiziune același lucru ca în emisiunea de la radio și este foarte captivant pentru mine.

Motto-ul Festivalului Enescu din acest an este "Generozitate prin muzică" și cred că acest motto este potrivit și pentru dvs., deoarece sunteți un artist dedicat cauzelor umanitare. Cât de important este acest lucru în zilele noastre?

Cred că este extrem de important. Avem o singură viață și o singură lume și cred că trebuie să facem tot ceea ce putem. Există atât de mulți oameni care nu sunt atât de norocoși, iar noi, muzicienii, avem o șansă de a ajuta oamenii, chiar dacă este un singur om sau sunt mii, avem destul de ușor ocazia de a face ceva. Poate fi orice, un proiect social, o strângere de fonduri, un concert caritabil, orice poate fi de ajutor. Și cred că dacă fiecare ar încerca să facă ceva care să conteze, am avea o lume mai bună. Nu este nimic complex, este în viziunea mea ceva simplu, este ceva în care cred. Așadar, atunci când sunt contactat sau când am senzația că cineva are nevoie vreun fel de ajutor, încerc să fac asta. Și îi încurajez pe prietenii și colegii mei, în special pe cei care care pot ajunge prin renumele lor la mai mulți oameni, să facă la fel și să încerce să contribuie, câtuși de puțin, la o schimbare.