Dirijorul Ciprian Țuțu a împărtășit câteva gânduri despre Poemul simfonic „Isis” de George Enescu, finalizat de Pascal Bentoiu, lucrarea în cadrul căreia Corul Academic Radio a evoluat de două ori în cadrul actualei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”.

Cum au decurs repetițiile până acum?

La modul general, în festival a fost o perioadă foarte intensă și cea mai importantă provocare pentru noi încă nu a început; sau a început în forma repetițiilor noastre de laborator. Până acum am avut trei concerte, două reprezentații „Isis” - una dintre ele în seara aceasta - în două concepții dirijorale, interpretative și două spații absolut diferite, cu pretențiile și atmosfera particulară pe care o creează fiecare spațiu și, sigur, viziunea dirijorală a fiecărui dirijor. Între cele două reprezentații „Isis” am avut plăcerea, bucuria să preluăm pe ultima sută de metri acea lucrare total necunoscută în spațiul nostru muzical, aparținând compozitorului francez Berlioz. Este vorba de „Lelio” - o lucrare foarte plăcută și de un dramatism aparte. A fost un concert absolut memorabil la Sala Palatului, în data de 2 septembrie.

Așa cum vă spuneam, de săptămâna aceasta, după concertul de mâine seară, o să avem aproximativ 10 zile de repetiții duble pentru pregătirea celui mai important titlu, cred, pentru întregul festival: este vorba despre „Saint François d'Assise”, opera lui Messiaen.

Avem bucuria și onoarea să încheiem festivalul. Chiar în ultima seară, alături de Concertgebouw, cu Mahler, a III-a. Este un periplu fascinant pentru noi. Este de fiecare dată o bucurie, o plăcere, o satisfacție să facem parte din această aleasă și deosebită selecție de muzicieni - cei mai buni ai lumii - care concertează, iată, timp de o lună, în București și în România, producând emoții, surprize... Este o reală sărbătoare a muzicii și suntem bucuroși că suntem parte din această sărbătoare!

Care sunt provocările pe care le pune această lucrare corului?

În primul rând, spațiul acustic. Eu am, de obicei, această aplecare, această pregătire în mai multe variante, dar ținând cont la modul generic de personalitatea pe care câteodată o cunosc, de cele mai multe ori nu o cunosc a dirijorilor care vin; mai ales că de cele mai multe ori se întâmplă să nu avem discuții pe marginea partiturii înainte. Și-atunci, tendința mea este ca la astfel de proiecte să pun corul în situații diferite, în primul rând de tempo-uri. În general suntem clar, absolut indiscutabil, tributari partiturii - și, mai ales o partitură a lui Enescu conține tot, în cel mai mic detaliu. Dar, iată, dacă discutăm de Isis-ul de la Sala Palatului, unde am avut un tempo și o derulare a discursului muzical puțin mai concentrată din cauza spațiului foarte mare, pentru a nu se crea un hău sonor, iată, aici, dirijoarea Anu Tali, avem parte de o abordare mai apropiată de indicațiile partiturii, desfășurarea metronomică este mai așezată, tempi mai largi, acustica este mai fină... Ne permite o delicatețe și o subtilitate a sound-ului coral pe care la Sala Palatului nu am putut să o reliefăm din cauza spațiului atipic de concert.

Deci, sunt două producții total diferite și ne bucurăm că, iată, sunt, chiar dacă avem același titlu pe afiș, chiar două producții total diferite cu acest titlu, „Isis”. Corul este privit aici în manieră impresionistă sau introdus într-o manieră impresionistă. Nu avem propriu-zis text; este doar o vocalizare din când în când doar pentru o colorare a discursului sonor instrumental. Este un cor de nimfe, un cor feminin, care are un sunet plăcut care trebuie să se împletească de cele mai multe ori cu instrumentele - ori corzile, ori viorile sau, de cele mai multe ori, instrumentele de suflat din lemn - flautul, oboiul, clarinetul. Și acest melanj funcționează foarte bine în Ateneu. Aici chiar, după această repetiție, din această dimineață am înțeles concepția dirijoarei și mâine la repetiția generală sunt convins că o să fie exact ce ne dorim cu toții, exact această suprapunere-îngemănare perfectă între cele două compartimente - orchestră și cor.