Avi Avital este un nume pronunțat cu admirație în zilele noastre, alături de toate marile nume ce strălucesc pe afișele de concert ale lumii - Lang Lang, Daniel Hope, Vikingur Olafsson, Sheku Kanneh Mason, Lisa Bathiasvilli. El practic a inclus mandolina pe scenele clasice, i-a dat o nouă statură dincolo de cadrul cunoscut al unui instrument de factură tradițională, accesibil oricărui amator de muzică. Doar Vivaldi a mai văzut în mandolină un instrument demn de a fi solist și a scris o serie de concerte pe care le ascultăm cu o plăcere nedisimulată. Este un artist care transmite energie, euforie, și mai ales pasiunea pentru acest instrument.

După ce a absolvit Academia de Muzică din Ierusalim, a devenit discipolul lui Ugo Orlandi la Conservatorul Cesare Pollini din Padova. În 2007, câștigă prestigiosul Concurs Aviv și începe să călătorească. Duce mandolina la Carnegie Hall și la Lincoln Centre din New-York, în Orașul Interzis din Beijing, pe scena Filarmonicii din Berlin sau în Australia alături de Australian Brandenburg Orchestra. Îl regăsim ca solist al marilor orchestre europene și nord-americane, cântă sub conducerea lui Zubin Mehta, Kent Nagano, Ton Koopman, Giovanni Antonini și este invitat în festivaluri - la Salzburg, Verbier, Tanglewood, Ravenna, Spoleto.

Divers este repertoriul pe care îl propune, dincolo de paginile baroce, originale sau transcrise - anume un foarte variat repertoriu tradițional și muzică contemporană. Chiar declară că ceea ce îl interesează cel mai mult sunt posibilitățile de a redefini mandolina. Și în acest context aflăm din biografia sa că nu mai puțin de 100 de noi lucrări au fost compuse în ultimii ani pentru mandolina lui Avi Avital. În concertul de la miezul nopții din seara zilei de 8 septembrie, la Ateneul Român, însă artistul ne invită să descoperim muzica tradițională din jurul Mării Negre.

Bine ați venit în Romania, pentru prima dată invitat în Festivalul Internațional "George Enescu".

Da, tocmai am aterizat, azi-noapte târziu. Sunt pentru prima dată în România și sunt foarte încântat. Sunt nerăbdator să explorez orașul în timpul pe care îl am la dispoziție.

Dar ascultătorii noștri sunt familiarizați cu muzica dumneavoastră, prin intermediul albumelor lansate. Spuneți-ne, vă rog, de ce ar trebui să iubim mandolina?

Ar trebui să iubiți mandolina pentru că este un instrument dulce, familiar oarecum tuturor, dar de fapt nimeni nu îl cunoaște în profunzime cu adevărat, peste tot în lume. Pentru că, de fapt, mandolina poate fi legată de nenumărate lucruri de mică importanță în mintea oamenilor, are nenumărate referințe, asocieri, există bunici care cântau la mandolină, sau apare într-un film italian, sau într-o orchestră de amatori, sau pe străzile din Neapole. Mandolina este prezentă în viețile noastre, dar nu într-o manieră concretă, vie. Și întotdeauna există un element care poate fi descoperit atunci când vii și asculți un concert. Eu însumi aproape întreaga viață, am cântat la mandolină și în continuare mă surprinde, în continuare o descopăr. Îmi place această dualitate. Oamenii vin la concert și îmi spun - nu cunoșteam mandolina în acest fel, aveau o idee, ceea ce înseamnă că exista o percepție, dar aceasta este o nouă modalitate de a o asculta.

Între Bach, Vivaldi și alte lumi, între baroc și muzica tradițională sunt diferențe majore sau sunt cele două fațete ale aceleiași medalii?

Limbajul este muzica, forma de artă, experiența, vorbim despre arta muzicală, genurile mici sunt precum dialectele aceleiași limbi, sunt doar mecanisme diferite, stiluri, genuri pentru a genera același tip de experiență. Eu cânt multă muzică barocă, dar nu sunt un "baroquist", cânt jazz, dar nu sunt un jazzman, cânt multă muzică din Balcani, dar nu sunt un interpret balcanic. În mintea mea, toate sunt la fel. Îmi place să explorez, să cunosc nuanțele diferitelor genuri, se aseamănă accentelor atunci când interpretezi Vivaldi sau Bach, ornamentația, accentele diferă. Îmi plac toate acestea - să mă opresc la toate aceste nuanțe atunci când interpretez o muzică. Dar pentru mine nu există granițe sau definiții - acesta este baroc, acesta este un alt stil, cânt orice muzică față de care simt o conexiune sau simt că pot spune ceva despre ea.

Pe site-ul dumneavoastră există un citat legat de abilitatea pe care o aveți de a convinge publicul să vă urmeze oriunde ați merge. Înțeleg că vom ajunge în Georgia, în această seară la Ateneu. De ce ați ales tocmai Georgia?

Sunt, de fapt, foarte fericit pentru că avem ocazia să prezentăm acest program cu ansamblul Between Worlds în Festivalul Enescu. Pentru mine este un vârf al stagiunii. Și sunt două motive. Acest ansamblu este nou, l-am înființat în acest an după ce am visat ani de-a rândul să îl creez, și este o încarnare a unei teme care a traversat întreaga mea carieră - legătura dintre muzica clasică, muzica dedicată unei săli de concert cu complexitatea ei, armonică, ritmică, melodică și muzica tradițională, rădăcinile, ceva ce nu a fost notat, dar a fost transmis din generație în generație, care are o forță incredibilă. Aceste două genuri mari - unde se întâlnesc, unde sunt contrastante, unde se potrivesc, cum evoluează. Sunt nenumărați compozitori care au scris muzică inspirați de folclor. Și am vrut să leg aceste două elemente - muzica clasică inspirată de folclor și folclorul pur cu tot spectrul care există între ele - folclor readaptat în tradiția muzicii clasice, sau muzica clasică interpretată de ansamblul nostru într-un stil folcloric. Percuționistul nostru nu este format pe linia muzicii clasice, nu știe să citească notele, dar cântă Bartok cu noi. Deci totul este combinat, mixat și prezentat împreună ca o unică experiență. Programul pe care l-am ales - avem trei astfel de programe - pentru mine este epic, este cel mai bun, se numește "Marea Neagră" și cuprinde muzică din țările din jurul Mării Negre - nu a fost o căutare academică, doar am ales câteva secvențe proprii acestor lumi muzicale din sfera clasică și cea folclorică. Invitații noștri sunt Corul Rustavi din Georgia, din Tbilisi; cântăm împreună folclor, dar și muzică contemporană, vom cânta și muzică turcească semnată de Fazil Say, muzică din minoritatea tătară, din peninsula Crimeei, Bartok - Dansuri românești, bulgărești, Mikrocosmos, muzică klezmer. În muzica folclorică regăsim o asemenea forță, sunt melodii care au supraviețuit nu doar de 300 de ani, cum este muzica lui Bach, desigur un maestru excepțional, ci mult mai mult decât atât. Este o cultură, o întreagă lume care este cristalizată în aceste melodii. Ele poartă cu ele o cantitate uriașă de energie, conținut, suflet, tot ceea ce poate cuprinde cultura unei lumi.

(Interviul integral se va difuza odată cu retransmisia concertului)