Dirijorul spaniol Gustavo Gimeno, directorul muzical al Orchestrei Filarmonice din Luxemburg și al Orchestrei Simfonice din Toronto, precum și viitorul director muzical al Teatro Real din Madrid (din 2025) este invitat pentru prima dată în Festivalul Enescu. Concertul din 8 septembrie, de la Sala Palatului, va fi prima sa colaborare cu Orchestra Simfonică din Göteborg.

Maestre Gustavo Gimeno, știu că muzica a fost mereu o parte importantă din viața dumneavoastră, mai întâi pentru că tatăl dumneavoastră a fost muzician. V-ați născut la Valencia și ați studiat la Conservatorul din Amsterdam. Ce anume v-a purtat din Spania în Olanda?

Când eram copil, aveam acasă colecția de LP-uri Philips a tatălui meu; erau foarte multe înregistrări cu dirijorul Bernard Haitink și Orchestra Concertgebouw și încă de atunci eram cumva familiarizat cu orașul Amsterdam. Apoi, am avut ocazia să întâlnesc la cursuri de vară muzicieni din această orchestră. Când eram adolescent, m-am gândit că acest oraș îmi pare un loc minunat, cu o scenă muzicală bogată, cu această orchestră istorică, interes pentru muzica modernă, dar și pentru interpretarea pe instrumente de epocă, spre exemplu prin activitatea lui Gustav Leonhardt sau Ton Koopman. De asemenea, concursuri, mulți compozitori care activează acolo. Mi-a părut locul ideal în care să fiu înconjurat de muzică din diferite epoci, un loc cu totul captivant.

Și a fost într-adevăr așa, astfel încât încă locuiți la Amsterdam.

Da, chiar dacă acum aș putea să trăiesc în multe locuri diferite și, așa cum vă imaginați, călătoresc mult, nu am foarte mult timp de petrecut acasă, dar am ales să locuiesc la Amsterdam. Este un oraș foarte frumos, pentru mine este cumva asemănător Vienei - confortabil, relaxat, nu extrem de activ, dar deloc plictisitor. Din punct de vedere muzical, se întâmplă foarte multe lucruri în fiecare zi. Când sunt acolo e o bucurie, pentru că este o combinație perfectă între a fi relaxat, a fi acasă și a fi într-un loc foarte activ din punct de vedere cultural și artistic. Iar din punct de vedere geografic este de asemenea confortabil, pentru că poți călători ușor pretutindeni, fie direct spre America, fie în sudul, estul sau nordul Europei. Așa că îmi place foarte mult să fiu acolo.

Și tot în legătură cu orașul Amsterdam, înainte de vă dedica dirijatului, ați activat timp de 12 ani, din 2001 până în 2013, ca percuționist în cadrul celebrei orchestre Concertgebouw. A avut această experiență un rol important pentru dumneavoastră?

Absolut! Există multe moduri de a te apropia de dirijat. În cazul meu, a fost minunat să fiu parte dintr-o orchestră, din punct de vedere al interpretării, al experienței scenice, al colaborării și interacțiunii cu muzicienii extraordinari din acest ansamblu istoric. Am avut ocazia de a avea în față mulți dirijori importanți, dar și să aud de la colegii mei de atunci ce gândeau și simțeau în diferite contexte. Importantă pentru mine a fost și șansa de a fi asistentul lui Mariss Jansons în câteva proiecte; au fost experiențe care m-au îmbogățit și din care am învățat mult.

Știu că ați fost mereu pasionat de dirijat și voiam să vă întreb dacă vă mai amintiți despre primul dumneavoastră concert important în această poziție.

Da, alături de Orchestra Festivalului de la Lucerna, eram asistentul lui Claudio Abbado. A fost un moment crucial pentru mine. Dar probabil cel mai important concert de la începutul carierei mele a fost acela în care l-am înlocuit pe Mariss Jansons la pupitrul Orchestrei Concertgebouw. Era bolnav, iar eu urma să fiu asistentul său, așa că a dirija pentru prima dată acest ansamblu a fost o mare șansă și un moment foarte important din viața mea.

Din 2015, sunteți dirijor principal al Filarmonicii din Luxemburg, iar din 2020, sunteți și director muzical al Orchestrei Simfonice din Toronto. Care sunt proiectele cheie împreună cu acest ansamblu?

Ca director muzical al unei orchestre, cred că este important să analizezi ce s-a făcut anterior, care este istoricul orchestrei, care sunt punctele forte și ce laturi ale repertoriului ar trebui dezvoltate, în ce moment al istoriei vii, care poate fi contribuția ta, cum integrezi personalitatea ta în echipa deja existentă, pentru că trebuie să existe o relație, o interacțiune. Așadar, a fost important pentru mine să analizez ce s-a întâmplat anterior și ce aspecte pot fi încă dezvoltate. Desigur, acum cunosc orchestra mai bine decât în momentul în care am dirijat-o pentru prima dată, în urmă cu 5 ani. Muzica modernă și cea contemporană au fost mereu importante pentru acest ansamblu. Facem multe comenzi de lucrări, susținem tinerele talente ale Canadei și încercăm, de asemenea, să includem în repertoriu lucrări care nu au mai fost cântate în ultimii ani. Orașul Toronto este, din experiența mea, locul în care se întâlnesc cele mai multe culturi, de fapt Canada în general. Oameni cu atât de multe origini diferite, culturi diferite și acesta este de asemenea un aspect pe care încercăm să îl reflectăm în programele noastre muzicale. Orașul este extrem de mixt și din punct de vedere arhitectural, clădiri vechi alături de zgârie-nori, toate se îmbină ca un palimpsest, sunt straturi vechi și noi. Acest lucru îl reflectăm și noi în stagiune, îmbinăm vechiul și noul. Promovăm tinere talente, avem un proiect pentru tinerii dirijori, Reading score, avem și Orchestra de Tineret a orașului Toronto, cu muzicieni pregătiți de membrii Orchestrei Simfonice; așadar, educația este de asemenea foarte importantă pentru noi. Încercăm să ne dezvoltăm în cât mai multe direcții și acest lucru ne motivează și ne face mare plăcere.

Sunteți foarte pasionat de ceea ce faceți, spuneați într-un interviu că până la nivel de obsesie. Ce înseamnă acest lucru, aveți mereu lângă dumneavoastră o partitură pe care o studiați?

Muzica este parte din mine. Trebuie să vă spun că, de când eram copil, am fost foarte pasionat de muzică, dar și de a încerca să descopăr - să mă descopăr pe mine, noi obiective. Istoria muzicii ne-a oferit atâtea capodopere încât procesul de a le asimila ca dirijor este fără sfârșit. La fel și dorința de a fi mai bun - acesta este un țel pe care îl am zi de zi. Studiez și când sunt în vacanță, pentru că pentru mine viața personală și cea profesională se îmbină. Iubesc muzica, așa că a studia și a face muzică efectiv mă îmbogățește și mă motivează. Desigur, uneori îmi provoacă și temeri, preocupări, griji. Dar asta te ține în viață și te pregătește și pentru momente dificile sau mai puțin plăcute, care de asemenea te ajută să te dezvolți ca om și ca muzician. Muzica este parte din viața mea, nu este un job, mă simt foarte norocos să am o meserie care este de fapt pasiunea vieții mele.

Este pentru prima dată când veniți în România?

Nu este pentru prima oară. Când eram tânăr student la Conservatorul din Valencia am avut o călătorie internațională cu orchestra din acest oraș, iar destinația finală a fost Bucureștiul. Îmi amintesc cum am luat un autocar din Valencia și a fost un drum lung, cu mai multe opriri, de exemplu în Italia și am ajuns la Timișoara și apoi la București. Cred că era la începutul anilor '90, deci a trecut mult timp. Este însă prima dată când vin în Festivalul Enescu, desigur că îi cunosc importanța istorică și este o onoare să particip.

În ceea ce privește colaborarea cu Orchestra Simfonică din Göteborg, știu că aceasta este o premieră.

Exact. Uneori primești oferte care sunt foarte potrivite pentru momentul respectiv, iau eu așa îmi voi începe următoarea stagiune. Invitația a sosit din partea orchestrei, pe care o cunosc de mulți ani. Știu că nivelul orchestrelor din Scandinavia este foarte sus și știu că cea din Göteborg este minunată. Îmi amintesc și că am ascultat orchestra acum ceva ani la Concertgebouw, condusă de Gustavo Dudamel. Sunt foarte recunoscător că am primit această invitație și mă bucur să vin la București.

În prima parte a concertului avem două lucrări cu tematică folclorică românească, semnate de George Enescu și Gyorgy Ligeti.

Capriciul Român este o compoziție foarte interesantă, foarte solistică, știm că Enescu a compus lucrarea de-a lungul multor ani, având multe schițe și că fost finalizată și orchestrată ulterior. Iar în ceea ce privește Concertul românesc, Ligeti, unul dintre cei mai influenți și importanți compozitori din cea de-a doua jumătate a secolului 20, a fost foarte îndrăzneț. A scris o muzică evident folclorică, dar într-un mod deghizat, mai puțin evident. Un limbaj muzical modern, dar cu un miez, un schelet folcloric. Cred că pentru mulți ani lucrarea a fost interzisă (n.n. de regimul comunist), pentru că era considerată prea îndrăzneață, provocatoare. Este de asemenea o lucrare foarte interesantă și aștept cu nerăbdare să o dirijez la București, deoarece cred că și publicul român care nu o cunoaște va simți că acesta este limbajul muzical autohton, accesibil, recognoscibil, dar prezentat diferit. Este o lucrare pe care am cântat-o frecvent în ultimii ani, pentru că îmi place foarte, foarte mult și cred că este o combinație perfectă cu Capriciul lui Enescu. Ambele aduc în prim plan folclorul românesc, dar din perspective diferite. Capriciul lui Enescu are în prim plan vioara, solistă va fi Alena Baeva, dar și în Concertul românesc al lui Ligeti, concertmaestrul din orchestră are o parte solistică foarte importantă. Acest lucru evidențiază importanța viorii în muzica tradițională românească.

Pentru partea a doua a programului ați ales Simfonia a 4-a de Piotr Ilici Ceaikovski, una dintre capodoperele acestui gen.

Simfonia a 4-a de Ceaikovski este comparată adesea cu Simfonia a 5-a a lui Beethoven, prin ideea de destin și importanța în cadrul creației compozitorului. Ceea ce este cumva ciudat este că avem muzică absolută, fără un program declarat, dar care vorbește despre viața, emoțiile și sentimentele autorului. Este desigur una dintre cele mai cunoscute simfonii din repertoriul romantic și îmi face plăcere să o prezint publicului de fiecare dată când am ocazia.