"Îmi amintesc că publicul de la Bucureşti are un entuziasm aparte, atenţie şi dragoste pentru muzică. Sper că va fi la fel şi pe durata festivalului de anul acesta şi abia aştept să interpretez Concertul nr. 5 de Beethoven" - declaraţie a pianistului Leif Ove Andsnes. Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 19:30, va fi solistul Orchestrei Simfonice din Göteborg în concertul dirijat de Santtu-Matias Rouvali, la Sala Palatului, în cadrul seriei "Mari Orchestre ale Lumii". Muzicianul norvegian a vorbit despre revenirea sa la "Imperialul" lui Beethoven cu ocazia Festivalului Internaţional "George Enescu".

Vă întoarceți pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu". Cum aşteptaţi revenirea la Bucureşti?

Cu mare nerăbdare. A fost o bucurie imensă să particip la ediţia din urmă cu 4 ani când am cântat Concertul de Grieg alături de Orchestra Filarmonicii din Oslo. A fost o experienţă minunată pentru că am cântat în faţa unui public intens, pasionat... am fost impresionat de toată experienţa... de oameni şi de interesul lor pentru muzică. Aşa că, repet, aştept cu nerăbdare să revin.

Am amintiri dragi de la Bucureşti. Am concertat alături de fraţii Tetzlaff - Christian şi Tanja Tetzlaff - într-un program cu trio-uri de Schumann, un proiect drag nouă care s-a materializat într-un album - un dublu CD pe care am înregistrat lucrările. Apoi, din 2019 îmi amintesc de toată activitatea din cadrul Festivalului. După ce am cântat concertul de Grieg am plecat imediat spre cealaltă sală de concert, la Ateneu, pentru a asculta "Leonora" de Beethoven cu Orchestra Barocă din Freiburg şi doi solişti norvegieni pe care îi cunosc... am realizat atunci cât de multe se întâmplă în cadrul festivalului şi cât de plăcut e să petrecem timpul acolo cu toate aceste trăiri.

"La Beethoven totul este întotdeauna atât de deschis: inima, căutarea, ţelul" - e o declaraţie extrasă dintr-un interviu acordat în martie 2014, atunci când prezentaţi, alături de Orchestra de Cameră Mahler proiectul "The Beethoven Journey", un amplu turneu început în 2012. Cum vedeţi acum creaţia Titanului de la Bonn?

Revin la acest concert după 8 ani. "The Beethoven Journey" a fost un proiect important pentru mine, din mai multe privinţe. Nu am lucrat niciodată atât de apropiat cu o orchestră; am colaborat trei ani, vreme în care am cântat lucrările lui Beethoven şi la fiecare concert câştigam câte ceva interpretativ. La final, am simţit că am ajuns la un soi de libertate şi spontaneitate pe durata concertelor pentru că fiecare ştia foarte bine ce are de făcut. Cântam toţi din memorie şi aveam un fel de trăire colectivă legată de concerte şi de varietatea, diversitatea muzicii lui Beethoven pe care am trăit-o de-a lungul vieţii.

Viziunea mea s-a schimbat; de la structura compoziţiilor şi importanţa fiecărei note, la un sentiment de libertate în muzica lui Beethoven. Despre asta cred că este muzica lui Beethoven, în special "Imperialul"; începe cu o bucurie care spune "iată, aceasta este libertatea!". Simţi că eşti într-o călătorie când treci prin cele 5 concerte pentru pian ale lui Beethoven, ca atunci când am prezentat "The Beethoven Journey", care pleacă de la o luptă, o căutare... doar ca drumul să te ducă spre libertate atunci când ajungi la cel de-al cincilea concert... un sentiment grozav. Asta nu înseamnă că "Imperialul" nu are umbre şi luptă, ca toate lucrările lui Beethoven, dar sentimentul general este unul de bucurie a vieţii. Frumuseţea părţii a doua este incredibilă... un contrast... Mi-e greu să îmi imaginez că cineva s-a aşezat şi a scris muzica asta... cred eu că a fost mereu cu noi, aici. E una dintre minunile lumii, în opinia mea.

Care sunt punctele importante din activitatea dumneavoastră legate de acest concert pe care aţi ales să îl interpretaţi pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu"?

Nu-mi amintesc exact când am început să îl cânt. Cred că aveam în jur de 30 de ani. Nu a fost unul dintre primele concerte de Beethoven pe care le-am studiat, dacă nu mă înşel a fost chiar ultimul. Mi-a luat ceva vreme să mă obişnuiesc cu lucrarea; din punct de vedere tehnic, ca pianist, ai impresia că sunt foarte multe game şi arpegii. E o lucrare densă, dificilă şi nu simţi imediat muzicalitatea lui... nu lasă senzaţia de lucrare familiară. Sunt provocări tehnice, cum spuneam, şi o vreme nu îmi era confortabil să abordez lucrarea. Dar, în timp am găsit o bucurie imensă în această muzică, acum, copleşitoare pentru mine. "The Beethoven Journey" şi colaborarea cu Orchestra de Cameră Mahler m-au ajutat să conştientizez această dezvoltare, să înţeleg de unde vine muzica imaginată de Beethoven, toate concertele lui pentru pian şi orchestră... Revin la lucrare după 8 ani, abia aştept şi o voi cânta foarte mult în următorii ani. E unul dintre concertele dragi mie...

La Bucureşti, veţi concerta alături de dirijorul Santtu-Matias Rouvali şi Orchestra Simfonică din Göteborg, un ansamblu cu care aţi colaborat de mai multe ori. Cum îi descrieţi pe aceşti muzicieni?

Cunosc foarte bine orchestra, un ansamblu excelent care cântă într-o sală cu o acustică extraordinară, plină de viaţă. Asta înseamnă şi că membrii orchestrei au lucrat mult pentru acest sunet. Se ascultă, sunt atenţi la dozaj... e o orchestră interesantă, sofisticată din punctul acesta de vedere. I-am vizitat des pentru că am fost solist invitat de la vârsta de 19 ani. Cu Santtu-Matias Rouvali nu am cântat atât de des, doar de câteva ori. E un dirijor extrem de talentat, un muzician spontan şi captivant. Aştept să urc pe scenă alături de ei.

Acum, nu doar ca pianist, ci şi ca director artistic al Festivalului de Muzică de Cameră de la Rosendal… vorbim des despre atragerea publicului tânăr spre sala de concerte. Cum putem avea succes în acest demers?

Cred că sunt multe căi... în cadrul Festivalului de la Rosendal încerc să vorbesc mult cu publicul... despre lucrări sau compozitor... de multe ori încerc să găsesc o temă a concertului sau să îi fac pe cei prezenţi curioşi pentru a învăţa ceva nou... Sunt de părere că nu ar trebui să subestimăm publicul. Dacă vin la concert înseamnă că vor să înţeleagă ceva, să înveţe... Nu înseamnă că nu poţi avea o experienţă minunată doar ascultând concertul, bucurându-te de muzică, dar poţi înţelege de unde a apărut, contextul în care fost scrisă, ce poate însemna... Asta încercăm să facem la Rosendal, dar şi în alte concerte încerc să vorbesc cu publicul despre ce vom asculta, la ce să se aştepte... e un schimb cu cei prezenţi pentru că nu ar trebui să existe, aşa cum se întâmplă uneori, această distanţă între interpreţi şi public. Sunt de părere că în secolul 21 nu ne putem ascunde în spatele instrumentelor şi să fim nişte creaturi misterioase în faţa publicului... e important să fim implicaţi în viaţa socială şi, când este posibil, să concertăm şi în spaţii neconvenţionale. Ar trebui să mergem, să cântăm din tot sufletul, să vorbim despre muzică şi să le arătăm că asta este viaţa noastră.

Muzica e pasiunea noastră, nu sunt doar două ore în care ne îmbrăcăm într-un anume fel şi mergem la concert... ci pentru asta trăim! E important ca cei tineri să vadă pasiunea noastră pentru muzică... de multe ori nici nu ştiu că e în jurul lor. Dar dacă reuşim prin ceea ce facem să îi aducem în sala de concerte, cred că vor reveni. Atât de puternică e muzica clasică!

Aveţi un mesaj pentru publicul Festivalului Internaţional "George Enescu"?

Îmi amintesc că publicul de la Bucureşti are un entuziasm aparte, atenţie şi dragoste pentru muzică. Sper că va fi la fel şi pe durata festivalului de anul acesta şi abia aştept să interpretez Concertul nr. 5 de Beethoven, pentru mine o partitură fermecătoare, în faţa acestui public.