Anastasia Bartoli, mărturisesc că atunci când am auzit prima dată numele dumneavoastră m-am gândit că sunteţi o rudă a Ceciliei Bartoli. Am descoperit curând că sunteţi fiica unei alte faimoase Cecilia, de asemenea cântăreaţă de operă - Cecilia Gasdia.

Da, exact, o altă Cecilia faimoasă, iar eu sunt împărţită între ele două. Toată lumea se întreabă a cui fiică sunt - a lui Bartoli sau a lui Gasdia. Dar da, sunt fiica Ceciliei Gasdia.

Deci vi se întâmplă des...

Aproape în fiecare zi.

Vă deranjează?

Nu, nu, mi se pare amuzant.

Îmi imaginez că mama dvs. a avut un impact major asupra dezvoltării dvs. artistice şi nu numai. Mergeaţi cu ea la repetiţii, la spectacole?

Absolut! Am trăit în teatre de când eram în burta mamei, dinainte să mă nasc, deci. Aşa că datorită mamei am avut ocazia să ascult nenumărate opere, de diverse genuri şi stiluri, de când eram copil. De asemenea am călătorit foarte mult în întreaga lume cu ea, până la vârsta de şase ani, când am început şcoala. De atunci înainte am călătorit mai puţin cu ea. Iubesc opera dintotdeauna.

Pare că aţi avut o copilărie deosebit de activă şi de interesantă. Care este una dintre primele dvs. amintiri din lumea teatrului de operă?

Îmi amintesc că la un moment dat mama cânta în Otello-ul lui Rossini, iar personajul Otello ucide personajul interpretat de mama mea pe scenă. Am fost groaznic de furioasă pe interpretul lui Otello, bietul cântăreţ! M-am dus la el şi i-am strigat: Să nu o omori pe mămica mea!

Trebuie să fi fost, deci, o interpretare foarte convingătoare!

Iar dumneavoastră când aţi hotărât să construiţi o carieră în lumea operei?

Foarte târziu, deşi eu am cântat întotdeauna, încă din copilărie, mai ales că o aveam şi pe mama model; totul era foarte firesc, în natura mea. Dar am decis să încep să studiez canto abia când aveam 23 de ani. În comparaţie cu alte soprane a fost un pas făcut foarte târziu. De obicei la vârsta de 23 de ani eşti deja la începutul unei cariere, nu la începutul studiilor. Sunt, totuşi, foarte fericită că lucrurile stau aşa, deoarece până la 23 de ani am avut timp să fac multe alte lucruri cu viaţa mea - am făcut skydiving, am fost somelier, de exemplu. Am avut multe alte pasiuni şi locuri de muncă înainte de a mă apuca serios de cântat. La 23 de ani am simţit o chemare aproape spirituală de a face canto clasic, şi am rugat-o pe mama mea să mă înveţe să cânt. Mama a acceptat, cu o condiţie - mi-a spus că dacă observă că nu am calităţile necesare unei cântăreţe de operă ne oprim din lucru imediat. Dar nu ne-am oprit niciodată! Am început acum, zece ani şi acum continuăm să studiem zilnic.