Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu” 2022

Publicat: miercuri, 16 August 2023 , ora 10.04

Câștigătoarea Concursului Internațional "George Enescu" 2022 - violonista Maria Marica evoluează la Ateneul Român într-un concert înscris în cadrul Festivalului "Vară Magică". Artista ne oferă mai multe informații despre acest eveniment într-un interviu realizat de colega noastră, Sarah Natsis:

Maria Marica, participați anul acesta în cadrul ediției cu numărul XII a Festivalului "Vară Magică". Pe data de 16 august, evoluați pe scena Ateneului Român alături de Orchestra "Romanian Sinfonietta". Cu ce gânduri reveniți pe această scenă având în vedere faptul că în urmă cu un an, în același loc, primeați Premiul I la secțiunea de vioară a Concursului Internațional "George Enescu"?

Mă bucur tare mult să revin pe scena Ateneului Român. E o sală absolut splendidă, asta o știm cu toții, dar e adevărat că e o experiență cu atât mai specială acum că am acest bagaj de experiențe pe care le-am trăit pe scena Ateneului Român. Mă bucur tare mult, de asemenea, să fiu în compania Orchestrei "Romanian Sinfonietta", orchestră din care am făcut parte ani de zile și alături de care am trăit experiențe formatoare. Concertul de săptămâna viitoare e o mare bucurie pentru mine!


Veți prezenta publicului Concertul pentru 2 viori în re minor de Johann Sebastian Bach. Cum abordați această lucrare? Ce dificultăți considerați că prezintă?

Probabil, una din dificultățile pe care le pune o lucrare atât de cunoscută cum e Dublul concert de Bach, e să te lași inspirat de lucrare ca și cum ai cânta-o pentru prima dată. Cred că e un pericol - mai ales pentru generația noastră, care a crescut între atâtea înregistrări - să vrem să copiem ceva în loc să luăm partitura în mână și să o tratăm ca și cum muzica ar fi nouă. Dar cred că fiecare concert este o experiență nouă în sine, așa că eu cred că ne vom bucura cu toții - și noi, pe scenă, și publicul - de această muzică extraordinară.


Vă veți afla în postură de solistă împreună cu violonistul Alexander Sitkovetski. Ați mai avut ocazia să colaborați?

Sigur că da! Alexander este unul dintre muzicienii pe care-i cunosc de foarte mult timp. Ne-am întâlnit de multe ori. E un violonist fantastic și mă bucur tare mult să am ocazia să-l reîntâlnesc și să cântăm împreună.


Știm că în perioada 10-14 iulie ați avut o serie de înregistrări speciale la Radio România. Cm s-au desfășurat acestea?

Înregistrările pe care le-am făcut în luna iulie la Radio România au fost o experiență absolut extraordinară pentru mine. Cred că în clipa în care te confrunți cu microfonul din fața ta, el devine un fel de oglindă care nu iartă nici cel mai mic detaliu al cântatului la instrument. Și, din punctul ăsta de vedere, a fost o experiență care m-a marcat mult mai profund decât mă așteptam și m-a schimbat ca violonist. Așa că sunt extraordinar de recunoscătoare Radio România Muzical și doamnei Cristina Comandașu pentru această oportunitate.


Ce proiecte vor urma după acest concert?

Încep luna septembrie cu Festivalul Internațional "George Enescu", unde voi cânta Dublul concert de Mendelssohn alături de Alexandra Segal - câștigătoarea secțiunii pian - o lucrare absolut deosebită, de care mă bucur foarte mult. Iar apoi voi cânta, tot împreună cu Alexandra, în recital la Cluj. Și tot în cadrul Festivalului "George Enescu", voi participa la o academie de muzică de cameră, fondată de violonistul David Grimal, care este o experiență absolut senzațională! Am avut ocazia să fac parte din această academie și anul trecut, mă bucur tare mult să revin și mă bucur că ea se desfășoară în cadrul Festivalului "George Enescu".

Interviu realizat de Sarah Natsis