Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu mezzosoprana Aura Twarowska

Publicat: miercuri, 2 August 2023 , ora 9.23

Pe data de 30 iulie 2023, Opera Națională din București a susținut un concert în amintirea compozitorului Ciprian Porumbescu, în sala Wiener Musikverein. Mezzosoprana Aura Twarowska ne vorbește despre acest eveniment, într-un interviu realizat de Sarah Natsis:


Doamnă Aura Twarowska, Opera Națională din București a susținut pe data de 30 iulie primul concert în sala Wiener Musikverein. Evenimentul a fost dedicat marelui compozitor român Ciprian Porumbescu, la împlinirea a 170 de ani de la nașterea și 140 de ani de la moartea sa. Cum apreciați importanța acestui eveniment?

Este, fără îndoială, un eveniment extrem de important pentru Opera Națională București, pentru România și, mai important, pentru diaspora românească din Viena. Știu cât de importante sunt aceste evenimente și cum diaspora românească se adună alături de Ambasador, alături de Consul și de Institutul Cultural Român din Viena pentru a celebra aceste valori naționale.

Fără îndoială, prima valoare națională a românilor din diaspora vieneză este Mihai Eminescu, dar, prin acest concert, a avut ocazia să se apropie de o altă valoare națională românească - Ciprian Porumbescu, care, împreună cu Eminescu fac parte din România Jună. Mihai Eminescu a fost inițiatorul acestei mișcări în Viena. Ciprian Porumbescu a fost foarte bun prieten cu Eminescu în perioada în care a fost student în Viena la Conservator, iar Eminescu era student la Universitatea din Viena.


Care a fost atmosfera și cum a fost primită Opera Națională din București de către publicul vienez?

Când mă apropiam de Musikverein, cu trei sferturi de oră înainte de concert am văzut lume care aștepta să intre și am fost foarte mândră. Era o lume foarte elegantă, discretă, bine adaptată la decența vieneză, oameni extrem de frumoși, români frumoși, care au fost foarte bucuroși să se afle acolo. Nu a fost un public format doar din melomani, din ascultători de operă, ci a fost un public alcătuit din români care și-au dorit să fie parte dintr-un asemenea moment istoric, să asculte și să învețe despre Ciprian Porumbescu. A fost un public care a dorit să fie de față la un concert al Operei Naționale Române din București alături de Gheorghe Zamfir și de cunoscuta interpretă Maria Coman. Deci, a fost un public special, care ține legătura cu Ambasada, cu Institutul Cultural Român și cu bisericile române din Viena.


Ce sentimente ați avut ascultând un repertoriu compus exclusiv din lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, în această sală - considerată una dintre cele mai bune săli de concerte din lume?

De cele mai multe ori sunt pe scenă și fac parte din ansamblul artistic. Ca ascultător, ca spectator, m-am bucurat să aud muzica lui Ciprian Porumbescu. Și foarte bine ales a fost de către directorul Operei, maestrul Daniel Jinga, repertoriul, pentru că a cuprins și muzică de operă, și muzică simfonică - Rapsodia Română. Deci, a fost un program mixt.

Publicul de lângă mine s-a bucurat, a simțit această muzică românească și, foarte interesant, la sfârșitul concertului, când s-a cântat din nou, pentru a patra oară celebrul cor "Crai nou", atât eu cât și colega mea - soprana Eliza Băleanu lângă care mă aflam în sală - am fredonat împreună cu cei de pe scenă. A fost o uniune foarte frumoasă între scenă și public.

Da, acustica este extraordinară, s-a auzit foarte bine, dar ce am simțit mai mult a fost onoarea, bucuria, încântarea artiștilor români de a se afla în această sală și de a cânta muzică românească.


Ce ne puteți spune despre soliștii serii?

Au fost foarte mândri că sunt acolo. Opera Națională s-a prezentat așa cum o știm, cu un sunet frumos. Daniel Jinga a dirijat cu multă bucurie, cu aplomb. Soliștii serii - pe mulți dintre ei i-am ascultat pentru prima dată. I-am remarcat, în primul rând, pe baritonul Alexandru Constantin și pe basul Iustinian Zetea (pe care l-am cunoscut cu câțiva ani în urmă și cu care am și cântat). A fost un ansamblu închegat, bine condus de maestrul Daniel Jinga, care a reprezentat cu bine un moment istoric.

Interviu realizat de Sarah Natsis