Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Sebastian Gheorghiu, managerul IconArts

Publicat: luni, 31 Iulie 2023 , ora 12.18

Ediția a XXI-a a Festivalului ICon Arts a debutat în 24 iulie și se derulează până în 6 august în nouă localități din sudul Transilvaniei. Seria de manifestări include masterclass-uri, rezidențe artistice și un program concertistic divers. Despre toate acestea ne vorbește Sebastian Gheorghiu, fondatorul IconArts, într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.

Privind retrospectiv, cum apreciați evoluția Festivalului ICon Arts Transilvania, ce anul acesta a ajuns la ediția cu numărul 21?

Este un festival aflat în plină desfășurare, exact așa cum ne-am propus! Cu lucruri noi, cu evenimente noi, cu concerte noi, cu artiști care vin pentru prima oară în România și cu un public foarte cald și bucuros de muzica clasică, dar și de muzica contemporană.


Cum este conturat, în linii mari, programul festivalului?

Vom avea 17 spectacole în 9 localități din Transilvania, atât în orașe precum Sibiu, Mediaș, Avrig, dar și în comunitățile rurale din Moșna, Biertan, Dealu Frumos, Copșa Mare. Practic, aducem muzica și în locuri de prestigiu, de patrimoniu, unde sunt și turiști, și localnici avizi de cultură.Artiștii vin în niște locuri în care poate nici n-au visat să ajungă... este o atmosferă foarte plăcută.


Ca de fiecare dată, în suita de evenimente se regăsesc și cursurile de măiestrie din cadrul Academiei ICon Arts. Cine sunt artiștii invitați să susțină aceste sesiuni de mentorat?

Aș vrea să încep în primul rând cu violoncelistul Andrei Ioniță, care este pentru prima oară mentor la Academia ICon Arts, alături de flautista Karen Jones - profesoară la Universitatea din Londra. În prima parte, mai avem ca invitat pe Remus Azoiței, pe Cristiana Damian de la Cluj, Alexandru Anastasiu. O să mai fie invitat și un extraordinar violoncelist sârb, Dragan Djordjevic, Costin Soare la chitară, Costin Hodrea la voce. Deci, avem o gamă foarte largă de artiști renumiți și obișnuiți cu scenele mari ale României și cele internaționale.


În programul ediției din acest an se regăsesc și trei rezidențe artistice de jazz, dans și compoziție. Așa este?

Așa este. Rezidențele sunt pentru artiștii profesioniști, artiștii tineri care sunt la începutul unei cariere dar care au deja experiență de scenă. Și aici mă gândesc că rezidența de jazz se va desfășura într-o locație nouă a Academiei, într-un sat destul de izolat, la Nemșa. Dar, la fel, un sat de patrimoniu. Mă bucur că aceste rezidențe vor avea loc în zone izolate și propice pentru spațiul de creație.


Spuneați într-un interviu despre Ansamblul ICon Arts, care va prezenta 6 prime audiții absolute ale unor tineri compozitori români. V-aș ruga să ne oferiți mai multe detalii.

Este un proiect început anul trecut, un proiect realizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România alături de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Universitatea Națională de Muzică din București, în care, în urma unei selecții, șase tineri compozitori creează pentru acest ansamblu lucrări absolut noi, dirijate de către studenți la Dirijat ai Universității. Vor fi prezentate pe 2 august la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, pentru prima dată; urmând ca aceste piese să poată fi în alte festivaluri de muzică contemporană oferite publicului, astfel încât, această asociere investește în viitor.


Care au fost cele mai mari provocări în organizarea ediției din acest an a Festivalului ICon Arts Transilvania?

Cea mai mare este cea a logisticii din punct de vedere al cazării, dar ne bucură că în Biertan, de exemplu, în fiecare an descoperim noi spații de cazare, pentru că sunt localități care cresc din punct de vedere turistic. Și, fără modestie, cu festivalul nostru care a ajuns la a 21-a ediție, avem și noi un rol în această parte pentru că, pe timpul festivalului, aceste mici localități se umplu de turiști care vor să profite și de vizitarea zonelor acestea superbe, dar și să participe la festival.

Interviu realizat de Ioana Țintea