Sunteți la prima colaborare cu dirijorul serii. Cum abordați de obicei o astfel de ocazie?

Pentru mine este ca un partener de muzică de cameră. În special, în muzică există o comunicare să zicem non-verbală, nu neapărat trebuie să discutăm filosofie, cât să simt imediat care este filosofia lui, care este viziunea asupra muzicii și să încercăm să găsim o cale mediană, încât să facem muzică de cameră cu orchestră.

Cum vedeți reîntâlnirea cu publicul românesc?

Cred că este locul cel mai emoționant posibil pentru mine. Este în același timp foarte inspirant, deoarece am toată istoria în sânge și istoria, nu numai personală, ci și istoria neamului să zic așa, istoria familiei, istoria muzicii românești și în același timp e emoționant, deoarece mi se pare standardele sunt și mai exigente pentru cineva ca mine.

Să ne vorbiți puțin despre concertul pe care îl veți interpreta.

Este concertul vestiti cu Marseillaiza. Având dublă naționalitate, română și franceză, mi se părea destul de nostim de a cânta un concert în care practic Mozart a inventat imnul Franței, deoarece am aflat de curând că Ignaz Pleyel, care era un mare admirator al lui Mozart și care era francmason care a impus acest început imn lui Rouget de Lisle, cel care a scris continuarea Marseillaizei. Practic, imnul francez este scris de Mozart. În curând peste o lună este sărbătoarea națională a Franței, deci toate astea mi se păreau convergente. Dar, mai serios, este unul din patru, cinci concerte cele mai virtuoze ale lui Mozart, mai maiestuos, cu foarte multă tehnicitate. Eu am un demers actualmente de a înregistra în următorii 10 ani integrala concertelor lui Mozart cu orchestră de cameră în Franța. Am făcut deja patru concerte. Cu cât pot cânta mai mult Mozart, cu atât mi se pare că avansează și acea sonoritate, acea specificitate mozartiană care este destul de rară și foarte subtilă.

Ce anume diferențiază un concert de Mozart de o lucrare concertantă semnată de un alt compozitor?

Există ceva destul de imponderabil, există o transparență și în același timp o simplitate, un lirism, care sunt exprimate într-un mod cel mai popular din producțiile de operă; dar care trebuie transpuse la pian într-o frazare foarte vocală, foarte fluidă, cu un sunet foarte cristalin și, în același timp, care să fie plin de caractere diferite să aducă aminte de personaje de teatru, deci sunt multe potențialități care pot fi trase, puse în valoare și în același timp trebuie să sune extrem de natural, așa ca și cum ar fi improvizat.