Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Bianca Temeș, directoarea artistică a Festivalului Ligeti

Publicat: joi, 25 Mai 2023 , ora 14.28

Doamnă Bianca Temeș, cum se va reflecta titlul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Ligeti - intersecția artelor, în programul seriei de evenimente?

Referitor la tema pe care noi o alegem în această ediție, ea va putea fi urmărită pe mai multe paliere. Vom vedea această atingere a artelor în primul rând, la parteneriatele pe care le-am stabilit cu instituții non-muzicale. De exemplu, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca sau faimosul festival de film TIFF. Acest mariaj al artelor îl vom întâlni cu siguranță, mai ales în repertoriul promovat, unde am încercat să alegem acele piese care, fie prin titlu, fie prin substanța muzicală evocă opere de artă plastică sau tehnici ale altor arte. Vă dau câteva titluri ca să aveți idee la ce ne referim. De exemplu, vom avea piesa lui Gabriel Irányi - „Studii după picturi de Paul Klee”, de asemenea, o piesă care evocă transparențe cristale, intitulată „Crystals” a Doinei Rotaru sau „Contraste” a lui Cornel Țăranu. Piese cu titlul „Pasărea în spațiu”, inspirată de Brâncuși sau „Desen în creion” de Gyorgy Kurtag. Iată, am încercat să alegem acele piese care să ne servească temei alese la centenar. De asemenea, putem căuta acest mariaj al artelor în câteva expoziții și anume, am lansat o provocare studenților de la Universitatea de Artă și Design să reflecteze în lucrări de-ale lor, de grafică, pictură sau sculptură, personalitatea sau muzica lui Ligeti, pentru că știm că Ligeti s-a inspirat foarte mult din artele plastice și am vrut să vedem cum arată drumul invers, ce evocă unui plastician muzica lui. Suntem foarte curioși și cu siguranță Ligeti s-ar bucura să vadă expoziția care este aproape gata momentan.


Festivalul reunește și o conferință de muzicologie. Care vor fi temele abordate?

Într-adevăr, nu a fost nicio ediție fără această conferință de muzicologie, prin care încercăm să vedem și din unghi teoretic ce se întâmplă la nivelul creației interpretării. Evident că anul acesta conferința poartă un titlu clar în consonanță cu tema festivalului și anume, „Ligeti, Escher, Brâncuși - de la muză la muzică”, acestea fiind niște elemente ce aparțin artelor vizuale, care s-au regăsit pe urmă în creația lui Ligeti. Invitații pe care îi avem din Europa și din Statele Unite, muzicologi de top, vor intra pe niște filiere tematice de mare interes, aș spune, și anume, „Acriticul labirintului la Ligeti”, despre sinestezie, despre inspirația pe care Ligeti o primește din zona geometriei fractale. Aici îl vom avea din nou speaker pe faimosul matematician Heinz-Otto Peitgen, prieten al lui Ligeti, care i-a deschis compozitorului transilvănean accesul spre această lume fascinantă a fractalilor, pe care el ulterior a tradus-o în sunete muzicale. De asemenea, avem lucrări care subliniază această inspirație pe care Ligeti o primește de la grafica lui Escher sau de la operele lui Brâncuși. De asemenea, avem câteva lucrări care scot în evidență prezența muzicii lui Ligeti pe coloanele sonore ale filmelor lui Stanley Kubrick.


Care sunt lucrările prin care va fi reprezentat compozitorul aniversat?

Și aici avem o ofertă bogată și am încercat să includem în programul festivalului piese care să ne vorbească despre fiecare etapă de creație a lui, de la cea timpurie, cea din perioada șederii lui la Viena și Hamburg și cea în care el cumva se întoarce cu fața spre ceea ce era muzica est-europeană, mixând-o cu talentul său nemaipomenit, cu tot felul de influențe de muzică africană, extra-europeană în orice caz. Avem, așadar, în program Cvartetul de coarde nr. 2 interpretat de Cvartetul Minguet, avem Zece piese pentru cvintet de suflători, Șase bagatele pentru cvintet de suflători, o selecție din studiile pentru pian interpretate de Thomas Hell, piesele „Nouvelle Aventures”, nu foarte des prezentate la noi, Sonata pentru violoncel solo și, nu puteau lipsi la un moment de centenar, cele 100 de mentronoame care vor bate tic-tac în deschiderea concertului Ansamblului U.M.Z.E. din Ungaria.

Mai multe informații despre programul festivalului se pot afla de pe site-ul http://www.ligetifestival.ro/.

Interviu realizat de Ana Sireteanu