Pianistul George Todică, recompensat cu Premiului al II-lea la Concursul Internațional "George Enescu", ediția 2022, va susține sâmbătă, 13 mai, la ora 19:00, un recital pe scena mare a Ateneului Român. Evenimentul este organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera ca parte a proiectului Moștenitorii României muzicale și va fi transmis în direct de postul nostru de radio.

Ce v-a determinat să luați decizia de a participa anul trecut la Concursul "George Enescu"?

Concursul "George Enescu", pentru un pianist român, este probabil cel mai înalt țel, cea mai mare onoare. Înainte să afli despre concursurile Ceaikovski, Liszt sau Chopin, care sunt considerate cele mai mari concursuri din lume, Concursul Enescu bineînțeles este considerat cel mai important pentru noi, românii, pentru că este cultura noastră și este istoria noastră. A fost mereu un țel de-al meu, și chiar și după vârsta la care am decis că poate ar trebui să mă opresc cu concursurile, să mă calmez puțin, totuși, nu am putut să dau drumul la acest vis de a participa la Concursul Enescu.

Cât de important este pentru un tânăr interpret statutul de laureat al Concursului Internațional "George Enescu"?

Depinde de persoană. Eu țin foarte mult la faptul că am reușit să primesc un premiu. Sunt plecat din țară de mai bine de 10 ani și, cu fiecare an care trece, simt un dor din ce în ce mai mare de a mă reîntoarce măcar cu activitatea artistică, dacă nu de tot. Așa că acest concurs îmi dă posibilitatea să revin mai glorios și cu putere și cu drag în România.

În cazul dumneavoastră, ce a însemnat participarea la această competiție și ce ecouri a avut asupra carierei?

Cel mai mare ecou este, momentan, această invitație de a cânta la Ateneu, în Sala Mare, de unul singur - este un privilegiu! - și toate porțile care s-au deschis în România. Pentru că, cum am spus mai devreme, cu fiecare an care trece, o nouă pleiadă de artiști români vine în față; eu sunt mândru să-i văd cum cresc.

Emoțiile și presiunea sunt mai puternice atunci când concertați acasă, având în vedere că sunteți stabilit, așa cum ați spus, de peste 10 ani în Anglia?

Da! 100% sunt mai puternice! Și bucuria de a cânta este mai puternică decât în orice alt loc. De acolo cred că vine și presiunea, din faptul că dorești foarte mult să dăruiești mai mult decât în orice alt loc.

Recitalul din data de 13 mai de la Ateneul Român se desfășoară sub egida "Moștenitorii României muzicale" și este realizat în coproducție cu Artexim. Cum apreciați importanța acestui eveniment?

În primul rând apreciez foarte mult suportul și grija pe care au avut-o Radio România Muzical și Artexim pentru mine, mai ales că sunt laureat de premiu II la Enescu. De multe ori în concursuri toată atenția se duce către premiul I, pe bună dreptate, dar am apreciat foarte mult susținerea și că m-au luat sub aripă ambele instituții și au colaborat pentru a face acest recital posibil. Așa că aștept cu nerăbdare să văd ce vor aduce anii următori.

În cadrul recitalului de la Ateneul Român, veți prezenta publicului pagini semnate de George Enescu, Maurice Ravel, Serghei Rahmaninov și Frederic Chopin. Cum alegeți de obicei lucrările pe care urmează să le prezentați publicului?

De multe ori instinctul mă duce către un grup de piese. Aleg o muzică pe care o cânt cu plăcere și, după aceea, mă gândesc de ce îmi face această muzică plăcere să o cânt. Și găsesc temele și motivele care le leagă. Majoritatea repertoriului din concertul de la Ateneu se inspiră, cumva, din tradiție și din ideea că acești compozitori sunt mari pentru că și-un înțeles foarte bine tradiția, cultura, de unde au venit și de unde a venit cultura europeană și globală, nu numai muzica lor individuală. Cam asta îi leagă, de exemplu, pe Enescu, pe Ravel și pe Rahmaninov. Iar pe Chopin îl leagă, bineînțeles, muzica lui tradițională. Eu țin foarte mult la promovarea muzicii românești, așa că am insistat să cânt Enescu nu doar pentru că sunt laureat al Concursului, dar mereu țin să cânt Enescu sau altă muzică românească în concertele de pian. Așa că acum nu a fost o excepție.

Aveți o rutină pe care o urmați înaintea unui recital?

Nu neapărat. Rutina cea mai importantă este să dorm destul, să fiu odihnit. Când sunt bine odihnit pot fi foarte flexibil la orice schimbare a rutinei.

După cum ați spus, lucrările lui Enescu sunt permanent prezente în programul recitalurilor dumneavoastră. Când ați descoperit muzica lui Enescu și cum vă simțiți atunci când o interpretați?

Am descoperit-o destul de tânăr, pe la vârsta de 7 ani, când am ascultat Rapsodiile pentru prima dată. Dar muzica de pian am început să o cânt de la vâsta de 14-15 ani și mă simt foarte legat de ea și de drumul pe care Enescu l-a avut când a plecat și el în Vest să studieze și să înțeleagă muzica globală, înainte să se afirme cu sunetul lui personal. Suita nr.2 îi face un portret excelent lui Enescu - pianul a fost pe locul IV, posibil; el a fost violonist și apoi compozitor, apoi dirijor - arată publicului nu numai pianistic ce om extraordinar a fost că a reușit să compună așa ceva deși nu era instrumentul lui principal.