Domnule Cristian Mandeal, reveniți la pupitrul dirijoral al Orchestrei de Cameră Radio, miercuri, 26 aprilie. Cum ați descrie relația dumneavoastră cu ansamblul?

Este o relație foarte veche și foarte bună. Am făcut în ultimii ani multe concerte împreună, cam 2 pe an, ceea ce pentru un dirijor invitat este foarte mult, iar fiecare reîntâlnire a fost o mare plăcere. Mie îmi place acest tip de muzică, așa numitul repertoriu de orchestră de cameră, care este un repertoriu, aș zice ușor elitist, în sensul cel mai bun al cuvântului. Sunt lucrări care nu apar niciodată în programele orchestrelor mari, simfonice, pentru că intervine și o treabă managerială, în cele din urmă, pentru că trebuie să le dai de lucru tuturor, ca să spun așa, iar repertoriile orchestrelor mari evită astfel de lucrări cu distribuție restrânsă. În schimb, plăcerile mari se petrec aici, la orchestra de cameră, în care repertoriul este extrem de rafinat și foarte bogat în sensuri interioare. Aș compara orchestra de cameră cu un cvartet. Are exact aceleași valențe, puțin multiplicate, însă problemele, bogăția interioară, participarea individuală a fiecărui individ la o orchestră de cameră este foarte asemănătoare cu cea a unui cvartet.

Alături de ansamblu ați înregistrat albumul „Serenity”, apărut recent la Editura Casa Radio. Pe acest disc ați prezentat și o lucrare semnată de Wolfgang Amadeus Mozart. Care considerați că este impactul acestei muzici, având în vedere că în cadrul concertului din 26 aprilie aduceți în fața publicului un program integral mozartian?

Dacă mă întrebați, mi-ar plăcea să dirijez doar Mozart toată viața. Este atât de bogat, atât de genial, acesta este unicul cuvânt care o poate descrie, încât orice apropiere de muzica lui Mozart este o sărbătoare pentru oricare artist. Problema este să-i descoperi bogăția interioară, să nu te lași furat doar de simplitatea unui text muzical care nu conține foarte multe indicații de natură interpretativă, dar care își are substanța în propria desfășurare interioară a tuturor structurilor și gesturilor muzicale pe care le conțin lucrările mozartiene, în general. E o bucurie ca să cânți Mozart și, bineînțeles, pe discul acela am integrat și Serenada nr. 12, și datorită faptului că grupul de suflători al Orchestrei de Cameră Radio nu este suficient de bine expus publicului și merită să își aibă o carte de vizită conformă valorii lui.

În postura solistică se va afla violonistul Alexandru Tomescu. Cum ați descrie colaborarea cu acesta?

Colaborarea noastră a fost întotdeauna excelentă. Alexandru este un artist matur, în momentul de față este un violonist superior, aș spune, ca structură, ca gândire și ca realizare. Cred că face parte din grupul de mari soliști europeni ai prezentului. El trăiește în România și bine face, dar sigur că lucrul acesta se și plătește într-un fel, prețul fiind acela de a nu fi suficient de bine mediatizat și cunoscut, așa cum este un solist care trăiește într-o altă zonă geografică, culturală. Sunt foarte recunoscător personal că a ales să trăiască în această țară și contribuie atât de substanțial la valoarea superioară a muzicii autohtone.