"Un violoncelist ambițios, cu o bună capacitate creativă și o stăpânire formidabilă a instrumentului său." Așa îl descria criticul muzical Norbert Hornig pe tânărul violoncelist Gabriel Schwabe, în urmă cu cinci ani. Schwabe, născut în 1988 la Berlin, s-a menținut la un nivel înalt, consolidându-și reputația excelentă - de asemenea datorită albumelor de mare succes pe care le-a înregistrat la casa de discuri Naxos. El se află în contractul acesteia din 2015. La premiile ICMA de la Wroclaw din 21 aprilie, el va reprezenta Naxos, casa de discuri ICMA a anului. Frauke Adrians de la revista "Das Orchester", membră a juriului ICMA, a stat de vorbă cu Gabriel Schwabe.

Gabriel Schwabe, pe cel mai recent CD al dumneavoastră cântați balade de Șostakovici și Prokofiev printre alții. Vă simțiți precis în largul dumneavoastră interpretând această muzică?

Am în mod natural o afinitate pentru secolul XX - există un repertoriu la care pot ajunge cel mai ușor. Dar asta nu înseamnă că sunt fixat pe asta. În general, mă simt foarte confortabil cu orice este romantic. În calitate de solist, este bine să ai o paletă largă oricum. Iar ca violoncelist - spre deosebire de pian sau vioară - ești în măsură să cunoști toate operele literare importante. Dacă apoi ai libertatea de a descoperi ocazional ceva nou, poți să te declari norocos. Eu sunt fericit să mă apuc de ceva mai obscur, dacă este vorba de muzică de care sunt sută la sută convins.

Cum ar fi concertul pentru violoncel "Orația" de Frank Bridge de pe al doilea cel mai recent CD al dumneavoastră?

Exact. Este o muzică care merită redescoperită. Împreună cu Naxos, casa mea de discuri, am lucrat mult timp la un concept pentru acest CD. Privind în retrospectivă, este uimitor faptul că ne-am chinuit atât de mult timp, pentru că perechea Bridge - Elgar este chiar evidentă. Ambii compozitori și-au scris concertele în contextul Primului Război Mondial, iar lucrările lor sunt asemănătoare în ceea ce privește conținutul și sentimentul transmis. Numai că "Orația" lui Bridge a fost aproape uitată la scurt timp după premieră, în timp ce concertul lui Elgar a rămas cunoscut și popular de-a lungul timpului.

Când ascultăm Concertul pentru violoncel al lui Elgar, ne gândim inevitabil la Jacqueline du Pré. Este ea - sau alți mari maeștri ai violoncelului - un model de urmat pentru dumneavoastră?

Jacqueline du Pré - și aș putea numi și alți "mari maeștri" - reprezintă o sursă importantă de inspirație pentru mine. Numai că, atunci când se cântă concertul lui Elgar, nu trebuie să fie făcută greșeala de a călca pe urmele lui du Pré. Cred că fiecare violoncelist ajunge la propriile interpretări personale. Pentru mine, studierea marilor predecesori și ale lor piese mă îmbogățește foarte mult și mă stimulează să îmi găsesc propriul drum muzical.

Vă oferă Naxos libertate în alegerea repertoriului pentru CD-uri?

Desigur! Pregătim proiectele pentru CD-uri împreună; acesta a fost deja cazul CD-ului cu piesele pentru violoncel și orchestră ale lui Saint-Saëns, pe care l-am înregistrat împreună cu Orchestra Simfonică din Malmö, dirijată de Marc Soustrot, în 2017. Colaborarea cu Naxos este excelentă; cu această casă de discuri pot să înregistrez oricare dintre CD-urile mele cu orchestre de renume și cu dirijori de excepție.

Când Naxos era încă la început de drum, la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, casa de discuri nu avea o reputație bună, cel puțin în Germania, în rândul multor muzicieni și cumpărători de discuri. CD-urile costau foarte puțin, dar în schimb primeai albume mediocre cu artiști mediocri...

Aceste prejudecăți nu m-au preocupat niciodată, nu corespund deloc cu propriile mele experiențe. CD-urile Naxos au fost printre primele pe care le-am cumpărat când eram elev și student, și nu doar pentru că erau atât de ieftine. Întotdeauna mi-a plăcut faptul că Naxos se axează pe repertoriu și nu atât de mult pe artist sau pe "vedeta clasică".Am observat că acest accent pe repertoriu se adresează unui anumit tip de muzician. Toți îl abordează cu multă seriozitate și devotament. În plus, Naxos are o gamă foarte largă - există întotdeauna ceva nou de descoperit ca ascultător, dar și ca muzician! Mă bucur foarte mult că am semnat cu această casă de discuri și că din asta a rezultat un parteneriat excepțional de-a lungul anilor.

Cum ați ajuns să cântați la violoncel? A fost dintotdeauna instrumentul dumneavoastră de vis, conform motto-ului: violoncel sau nimic?

Mama mea este profesoară de pian, iar pianul era omniprezent în casa noastră, așa că am început să cânt la el de mic. Mai târziu, a apărut vioara, dar nu am avut nicio înclinație naturală pentru ea - de exemplu, nu am putut niciodată să vibrez la vioară! Apoi am descoperit violoncelul drept următorul pas natural și a fost exact instrumentul pe care mi l-am ales când aveam opt ani. Din fericire, am putut să învăț să cânt la violoncel la școala mea din Berlin-Neukölln într-un AG.

Care profesori au fost ulterior cei mai importanți pentru dumneavoastră?

În esență, doi: Cătălin Ilea de la Universitatea de Arte din Berlin, la care am ajuns foarte devreme - o emblemă a educației muzicale, a fost o perioadă formatoare pentru mine. Și Frans Helmerson de la Academia Kronberg. Amândoi m-au învățat într-un mod incredibil de blând și afectuos, dar în același timp mi-am dat seama că aveau pretenții mari de la mine. Interacțiunea cu amândoi m-a făcut să-mi dau seama că vreau să predau și eu, să împărtășesc și să transmit mai departe cunoștințele și abilitățile mele. Am avut norocul de a-l cunoaște pe Janos Starker în timpul ultimei sale vizite în Europa - a fost o întâlnire foarte formatoare. Alți profesori importanți pentru mine au fost, de exemplu, Gary Hoffman, care a venit la Kronberg în calitate de conferențiar invitat, și Heinrich Schiff.

Și când v-ați dat seama că direcția carierei dumneavoastră nu se îndrepta spre o poziție de orchestră, ci spre o carieră de solist?

Așa ceva cu greu poate fi planificat! Când aveam 14 sau 15 ani, am avut pentru prima dată ideea că aș putea face din cântatul la violoncel profesia mea, iar apoi m-am ținut de ea cu mult idealism și bucurie. Apoi au urmat concursurile care au mers foarte bine. Restul a mers ca pe roate. Norocul joacă și el un rol în asta!

Cântați la un violoncel Guarneri din 1695. Este exact instrumentul potrivit pentru orice situație - sau, ocazional, cochetați cu un violoncel mai modern pentru repertoriul mai nou?

Guarneri este violoncelul meu ideal. A fost scos la vânzare în urmă cu câțiva ani și am fost destul de norocos să găsesc o familie care să-mi ofere acest instrument. Știu mulți colegi care au mai multe violoncele și arcușuri - dar mie îmi place să am exact un singur violoncel și un singur arcuș cu care să simt că pot face absolut orice. Se poate ca instrumentul să aibă și slăbiciuni, dar pot să le gestionez bine.

Nu numai că dați concerte și înregistrați CD-uri, dar predați și la Maastricht și Köln. Ambele nu sunt chiar la doi pași de orașul dumneavoastră natal, Berlin. Cum reușiți să vă descurcați cu toate acestea - în termeni de timp, logistică, energie?

Într-adevăr, necesită mult efort logistic, dar în acest moment merge bine. Îmi face multă plăcere și îmi oferă și mie multe în schimb. Bineînțeles, sunt mult timp pe drumuri și am pierdut deja zboruri pentru că personalul companiei aeriene nu a putut face față violoncelului. Dar asta e doar o parte. Îmi place foarte mult să călătoresc, dar este și obositor.

Anii Corona 2020-2022 au fost foarte dificili pentru majoritatea muzicienilor independenți. Cum ați reușit să treceți peste această perioadă?

Am fost privilegiat de statutul meu de profesor universitar, iar soția mea predă și ea la universitate, așa că grijile noastre financiare nu erau la fel de mari ca cele ale multor colegi. Dar a fost o provocare să nu pot cânta în public pentru o perioadă atât de lungă de timp. Însă și eu și soția mea - care este violonistă - am folosit această etapă pentru a ne cufunda în muzică, pentru a face repetiții, pentru a descoperi lucrări. Apoi, în mijlocul carantinei, a apărut pentru mine o colaborare cu totul specială cu Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena cu privire la concertele pentru violoncel de Bridge și Elgar. Până cu o săptămână înainte de începerea proiectului, nici măcar nu știam dacă voi putea intra în Viena în condiții de carantină! Dar a ieșit bine.

Ce proiect muzical aveți în plan pe viitor?

Pe termen scurt, am un mare proiect centrat pe Beethoven în pregătire. Consider că este un privilegiu - este incredibil ce se întâmplă, din punct de vedere muzical, în lucrările lui Beethoven. El a stabilit niște repere! Trebuie să recunosc că, în copilărie, nu l-am înțeles deloc pe Beethoven. Mi-a luat mult timp să mă apropii de el. Astăzi, de exemplu, când mă gândesc la Sonata pentru violoncel nr. 5 în Re major, op. 102.2 - și mai ales la fugă - încă nu aș putea spune că înțeleg tot ce se întâmplă acolo. Beethoven trebuie să fie descoperit de unul singur, iar și iar. Interacțiunea cu interpretul este esențială. Încerc să le transmit acest lucru și studenților mei: Priviți întotdeauna partitura într-o nouă perspectivă, descoperiți fiecare lucrare din nou pentru voi înșivă, chiar dacă este vorba doar de detalii. Atunci rămâi în viață ca muzician!