Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu mezzosoprana Ramona Zaharia

Publicat: vineri, 7 Aprilie 2023 , ora 10.02

În Joia Mare, la Sala Radio va avea loc un concert vocal-simfonic ce are în program Recviemul de Giuseppe Verdi. Cvartetul solistic este alcătuit din soprana Cellia Costea, mezzosoprana Ramona Zaharia, tenorul Ovidiu Purcel și basul Gelu Dobrea. La conducerea Orchestrei Naționale Radio și a Corului Academic Radio (pregătit de Ciprian Țutu) va fi dirijorul David Crescenzi.

Un interviu cu mezzosoprana Ramona Zaharia, având în prim plan acest concert din 13 aprilie.


Săptămâna viitoare te vei afla pe scena Sălii Radio pentru a interpreta Recviemul de Verdi. Cu câțiva ani în urmă, declarai într-un interviu că îți gândești un traseu repertorial ce include axa verdiană ”Messa da requiem” - Eboli din ”Don Carlo”, Amneris din ”Aida”. Între timp, ai debutat în toate aceste titluri, iar acum te pregătești pentru un spectacol de ”Aida” la Iași, cu maestrul Crescenzi la conducere. Cum vezi acum, retrospectiv, acest parcurs repertorial?

Cred că a fost hotărârea cea mai bună să încep cu ”Messa da requiem” și apoi Eboli și Amneris. Traseul meu a fost perfect pentru că am acumulat cu fiecare rol învățat. Pentru mine, partea de alto din ”Messa da requiem” este ca un rol; este și cea mai mare lucrare neoperistică a lui Verdi, dar este tot ca o operă. Consider că a fost foarte bun traseul.


Ce reprezintă pentru tine partitura solistică din Recviemul de Verdi și cum simți interpretarea ei atunci când e programată într-o seară precum Joia Mare?

Eu nu o văd ca pe ceva religios. Oricum, a fost scrisă pentru a comemora moartea lui Alessandro Manzoni care, pentru Italia, a fost ca și Goethe, ca și Voltaire. A fost considerat un erou; el fiind poet, romancier, dramaturg, a reprezentat foarte mult pentru poporul italian din punct de vedere patriotic. Consider că este scris pentru a comemora un erou. Acest rol de alto din ”Messa da requiem” este tot ca un rol și așa-l gândesc, ca și cum aș cânta Amneris în acea seară, sau Eboli.

Pentru mine, ”Messa da requiem” întotdeauna este o reîntoarcere la tot ceea ce mi se pare mai frumos din Verdi, la esența scriiturii lui pentru voci. Asta e ceea ce simt atunci când cânt ”Messa da requiem”.


Care consideri că au fost momentele principale din activitatea pe care ai derulat-o până acum, în acest an?

Au fost multe. Un moment foarte important pentru cariera mea o să se întâmple pe 27 mai - debut în ”Herodiade” de Massenet, un rol foarte greu.


Unde anume se va întâmpla?

Se va întâmpla pe scena Operei din Dusseldorf, Deutsche Oper am Rhein. Este un rol solicitant pentru mezzosoprană, este aproape ca un sopran 2. Am emoții dar, în același timp, învățând rolul, sunt foarte entuziasmată să cânt acest rol și sper că o să fie așa cum mi-l doresc, pentru că pot să spun că sunt cel mai drastic ascultător al meu.


Și, dacă nu mă înșel, și acest rol face parte dintr-un traseu pregătit minuțios de tine.

Exact. Adică, în momentul în care l-am acceptat, în prealabil m-am gândit foarte mult. Știu sigur că am luat hotărârea perfectă în momentul potrivit al carierei mele.


Ce anume diferă în țesătura acestei partituri pentru tine?

Este foarte înaltă și asta înseamnă o tehnică vocală foarte bună. Pe tot parcursul vieții acumulăm; mai punem o cărămidă la tehnica vocală, încercăm să fie din ce în ce mai bine. Noi învățăm tot timpul. Toți muzicieni, de altfel.


După acest moment care se va petrece în luna mai, ce alte momente pe care le consideri de menționat mai sunt până la finalul acestui an, chiar dacă implică și prima parte a stagiunii următoare?

Vor mai fi câteva spectacole de ”Carmen” în Franța. La Praga, voi avea o reluare de ”Carmen”. Imediat după, voi pleca la Covent Garden, pentru o reluare de ”Rigoletto” - premieră pe care am și făcut-o împreună cu maestrul Antonio Pappano. Și, de altfel, am înțeles că există în cinematografe; încă nu am văzut. De la Covent Garden, voi preca la Teatro Real pentru rolul Magdalena, care mă urmărește în carieră. Și vor mai fi câteva propuneri. Un rol nou s-ar putea să fie Isabela din ”Italianca în Alger”. Vor fi mai multe challenge-uri, dar, deocamdată, atât. Asta e perioada cea mai scurtă. Poate o să se întâmple un vis de demult, de a și regiza, sper. Dar, deocamdată, nu spun mai mult. Voi reveni cu amănunte.


Abia aștept să ne povestești despre această nouă ipostază a ta când va fi să se materializeze.

Să sperăm că în stagiunea următoare și va fi în România.

Interviu realizat de Florica Jalbă