Miercuri, 29 martie, baritonul Riccardo Novaro va fi protagonistul concertului susținut de Orchestra de Cameră Radio. Cu această ocazie, interpretul italian a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea:

Cum a decurs prima repetiție cu Orchestra de Cameră Radio și cum descrieți colaborarea cu dirijorul Toufic Maatouk?

Sunt foarte fericit să fiu aici și să lucrez cu maestrul Toufic alături de Orchestra de Cameră Radio. Repetiția a decurs fantastic, muzicienii sunt minunați și m-am simțit foate bine.

Veți interpreta "Il maestro di capella" de Domenico Cimarosa, o creație unică a genului, un intermezzo comic ce are un singur personaj. Știu că nu este prima dată când interpretați acest rol.

Am interpretat acest rol de câteva ori. Ultima reprezentație a fost cu maestrul Giovanni Antonini și orchestra "Il giardino armonico". De asemenea am realizat și o înregistrare pentru casa de discuri Alpha Classics recompensată cu un premiu din partea revistei "Gramophone". Iubesc acest personaj! Muzica aparține secolului al XVIII-lea, dar este reflectată cu exactitate imaginea tipică a dirijorului din ziua de astăzi, a relației lui cu orchestra. Așadar, sunt prezentate toate micile neînțelegeri, emoțiile și dialogurile dintre un dirijor, care are o părere foarte bună despre el și membrii ansamblului.

Cum este ilustrată dimensiunea comică în dialogul dintre personajul pe care îl interpretați și membrii orchestrei?

Cimarosa a fost un minunat compozitor dedicat artelor spectacolului. Știa cu exactitate cum să descrie relația dintre un dirijor și muzicieni. Este minunat să poți interpreta această lucrare după aproape 300 de ani și să observi detaliile pe care Cimarosa le-a inserat în muzica lui. Spre exemplu, dirijorul este îndrăgostit de vioara I, dar este într-o permanentă dispută cu instrumentiștii de la contrabas și corn. Este prezentată o imagine tipică a unei repetiții. Dirijorul dorește un anumit tempo, imită vocal sunetul diferitelor instrumente și bineînțeles că se întâmplă ca unii instrumentiști să greșească, să intre mai devreme sau mai târziu. Având standarde foarte ridicate, așa cum trebuie să aibe toți dirijorii, va încerca să îi convingă pe membii ansamblului să execute așa cum dorește el. Pe tot parcursul lucrării dirijorul este foarte entuziasmat și nerăbdător că va trebui să cânte o arie, iar toată acțiunea descrie etapele de lucru dintr-o repetiție obișnuită. La final este atât de fericit, astfel încât nu realizează că repetiția s-a terminat. Instrumentiștii se opresc din cântat și dintr-odată își dă seama că muzicienii doresc să plece. Acesta este un moment impresionant, iar publicul rămâne cu un sentiment de compasiune pentru dirijor.

Cum au perceput membrii orchestrei acest dialog?

Astăzi a fost minunat, a fost prima dată când ne-am întâlnit pe scenă. Le-a plăcut! Ceea ce face din această lucrare un succes este să putem găsi energiile potrivite și un dialog permanent între muzicieni. Aici nu vorbim doar de executarea unor note, ci mai degrabă, de o permanentă colaborare între artiști. Trebuie să se uite unii către alții, să zâmbească... să se distreze!

Care sunt pentru dumneavoastră principalele provocări în susținerea acestui monolog comic?

Provocarea cea mai mare este să poți fi precis în sincronizarea momentelor comice fără să exagerezi. În cele 20 de minute ale lucrării trebuie să dăm culoare și dinamică momentelor, să lăsăm muzica să se audă, dar în același timp să existe o continuitate a evoluției. Și pentru solist este destul de dificil să susțină vocal această lucrare, deoarece el trebuie să cânte încontinuu, dar asta nu este o problemă majoră. Ideea principală este să putem găsi un echilibru și un dialog bun între dirijor și orchestră.