Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Leo Hussain

Publicat: marți, 14 Martie 2023 , ora 9.11

Cum vi se pare lucrul cu Orchestra Universitaria, a Universității Naționale de Muzică din București? Este mai receptivă o orchestră de studenți, în comparație cu ansamblurile profesioniste pe care le conduceți?

Îmi face mare plăcere să lucrez cu această orchestră. Studenții aduc o energie diferită în sala de repetiție, chiar dacă apar probleme care necesită mai mult timp de studiu. Ca dirijor al unei orchestre profesioniste, ești obișnuit să explici ideile muzicale, iar instrumentiștii să găsească mijloacele tehnice pentru a le realiza, iar câteodată, cu studenții, este necesar să intri mai mult în detalii. De asemenea, este foarte important ca tinerii muzicieni să învețe aceste lucruri, deoarece, într-un anumit sens, cântatul în orchestră este diferit față de muzica de cameră. De multe ori trebuie să traduci cuvintele pe care le spune dirijorul în mijloace instrumentale. Un exemplu: dacă dirijorul spune "aș vrea sa sune ca un bloc de gheață", atunci, ca și muzician în orchestră, trebuie să traduci ce înseamnă acest lucru din punct de vedere tehnic. În același timp este un foarte bun exercițiu și pentru mine, deoarece trebuie să-mi explic mie întâi și apoi orchestrei. Dar da, sunt un ansamblu extraordinar, muzicieni foarte deschiși, foarte talentați, și începe să le placă să sune ca o orchestră. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le fac universitățile de muzică este acela că pregătesc studenții să devină profesioniști. Dacă știi să cânți bine la un instrument, nu înseamnă că te vei comporta bine și vei ști să faci față cerințelor specifice dintr-o orchestră de profesioniști. De aceea este o experiență foarte folositoare pentru ei.


Pentru concertul de deschidere al Festivalului Chei, pe care îl susțineți la Ateneul Român, ați ales Concertul românesc de Ligeti, Simfonia nr. 41 Jupiter de Mozart și Vals trist de Sibelius. Ce criterii au stat la baza alegerii acestui program?

Este mai mult un program pe care l-am ales pentru a-i ajuta pe studenți să capete experiență. Simfonia Jupiter de Mozart este una dintre simfoniile sale cele mai bine scrise. Momentele simfonice alternează cu altele, specifice unui ansamblu cameral, în ceea ce privește atenția la articulația frazelor sau dialogul dintre diferite partide. Toți muzicienii ar trebui să cânte Mozart în fiecare săptămână: este benefic pentru noi, ca profesioniști, dar face bine și sufletului. Mozart este compozitorul care ne vorbește despre condiția umană și ne arată ce înseamnă să fim umani. În Concertul românesc de Ligeti am urmărit să văd cum se exprimă studenții, într-o muzică familiară lor. Partitura pare la prima vedere ușoară, dar nu este așa deloc. Am dirijat această lucrare de multe ori, dar niciodată cu o orchestră românească, și mai ales, cu o orchestră de studenți. Într-adevăr, am vrut să văd cum o interpretează ei și am rămas surprins să văd cât de natural o fac. Din experiența mea, această lucrare este o provocare și pentru orchestrele profesioniste. Dar din fericire, așa cum am sperat, studenții o simt foarte bine. Valsul trist de Sibelius este o piesă care îmi place. Consider că este foarte bună pentru deschiderea concertului pentru că este contemplativă, trece printr-o mulțime de emoții, iar acest fapt îi face pe studenți să simtă ritmul și să se simtă în largul lor, cântând împreună. Cred că este potrivită și pentru ei, și pentru concertul nostru. Orchestra Universitarea cântă foarte frumos partitura lui Sibelius, iar lucrul acesta mă bucură.

Interviu realizat de Constantin Fănel