Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu interpreta de jazz Irina Sârbu

Publicat: luni, 13 Martie 2023 , ora 9.35

"Muzica Bucureștiului de altădată" este titlul concertului pe care vi-l propune "Camerata Regală" pentru ziua de miercuri, 15 martie. Evenimentul are loc la Ateneul Român și va avea două reprezentații, de la ora 17:00 și respectiv, ora 19:30, iar solistă va fi interpreta de jazz Irina Sârbu, care ne-a vorbit despre această colaborare într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.


Irina Sârbu, miercuri, 15 martie, veți fi solista concertului intitulat "Muzica Bucureștiului de altădată". Cu ce gânduri așteptați revenirea pe scena Ateneului Român alături de dirijorul Constantin Grigore și „Camerata Regală”?

Cu gânduri de primăvară. Iubesc foarte mult acest proiect și mă bucur că-l reluăm pe scena Ateneului. L-am cântat și anul trecut, tot în prag de primăvară. Atunci a avut un mare succes. Se pare că muzica Bucureștiului de altădată este încă îndrăgită și apreciată de publicul bucureștean și nu numai.

Așadar, mă bucur să revin. De data aceasta, „Camerata Regală” va fi dirijată de maestrul Constantin Grigore. Anul trecut, l-am avut la pupitru pe maestrul Radu Popa. Toate aranjamentele sunt semnate de Ioan Dobrinescu. Și... așteptăm cu drag publicul să-și amintească de melodii ca "Violete pentru fete", "Coșarul" sau "Toată ziua-n ascensor" și, bineînțeles, hiturile vremii, "Zaraza" și "Iubesc femeia".


Care au fost criteriile pe care le-ați folosit în selectarea pieselor pe care le veți interpreta?

În primul rând, au fost piese dragi sufletului nostru, piese care ne plac, piese care sunt cunoscute publicului, ca astfel să putem să le cântâm împreună în sala Ateneului.


Cum arată din perspectiva interpretei de jazz muzica Bucureștiului de altădată și ce provocări poate aduce abordarea unui astfel de repertoriu?

Ce este foarte fain și ce leagă, de fapt, toate genurile muzicale din punctul meu de vedere, este povestea. În jazz spune povești frumoase, la fel în muzica interbelică - povești de dragoste, povești de dor, de dragoste împlinită, neîmplinită... Așadar, pentru mine este mereu o provocare să spun povești, povești pe care le știu și eu de când eram mică, doar că puse pe o muzică atât de frumoasă și atât de cunoscută publicului.


După concertul din data de 15 martie, de la Ateneul Român, ce planuri cuprinde agenda dumneavoastră în perioada următoare?

Mă bucur să anunț un alt important concert pentru mine, pe data de 6 aprilie. Voi cânta alături de Big Band-ul Radio la Sala Radio. Ocazia este împlinirea a 20 de ani de carieră de solistă de jazz. Așadar, este un concert foarte important pe care-l aștept cu drag. E o sumă rotundă. Chiar așa se și numește concertul, „20”, pe 6 aprilie, la Sala Radio. Și ce e important să spun, este că pe 15 martie avem două concerte. Pentru că cel de la ora 19.30 este sold out deja de o lună, am decis să mai facem un concert la ora 17.00, tot la Ateneu, tot Bucureștiul de altădată.

Așadar, cine nu a prins bilete de la 19.30, vă așteptăm la ora 17.00, la Ateneu, cu drag!

Credit foto: Ioan Stoica

Interviu realizat de Ioana Țintea