Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu

Publicat: marți, 7 Martie 2023 , ora 12.17

Joc de oglinzi este piesa Doinei Rotaru pentru patru flaute, splendidă, iar noi am parafrazat, cumva, acest titlu.

Joc în oglinzi este mai bine spus în ceea ce privește acest spectacol, pentru că, în primul rând este un dialog al generațiilor de poeți. Aducem în fața publicului poezia clasicilor noștri, adică Mihai Eminescu, Arghezi, Blaga, apoi, în oglindă, generația Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu, Nina Cassian, Adrian Păunescu și, mai încoace, George Stanca și Mircea Dinescu, poeți care au un mare impact în literatura română, care sunt vârfurile liricii românești și muzica unor compozitori români pusă în oglindă.

Adică, plecăm în periplul acesta de la primele semne scrise muzicale, pe care le avem de la Ion Caioni, de la Anton Pann, apoi venim ușor spre muzica lui Ciprian Porumbescu către o zonă mai contemporană, de unde vom specula șlagărele perioadei interbelice. Vom cânta Iubesc femeia, Inima e un telefon, Fetițe dulci ca-n București, etc. În orice caz, vom cânta aceste șlagăre pe care toată lumea, de fapt, undeva într-un colț al sufletului, le fredonează, în aranjamentul impecabil al lui Ioan Dobrinescu. Toate aceste piese, în afară de cea Anton Pann care este aranjamentul meu, Caioni, Ciprian Porumbescu, Fernic și Ion Vasilescu sunt în aranjamentul lui Ioan Dobrinescu. Acesta există în program și cu muzică originală, am și eu muzică originală, așadar, iată, ajungem și la muzica timpului nostru. Este un periplu prin cultura română de cea mai înaltă valoare.

În plus, Joc în oglinzi se referă și la dialogul generațiilor de interpreți, pentru că, iată, eu am curajul să urc pe scenă alături de o suită de tineri flautiști remarcabili. Cu o singură excepție, a Ruxandrei Rus, toți ceilalți sunt discipolii mei, au studiat sau studiază flaut cu mine. Mă și mândresc cu lucrul acesta, dar recunosc că este și o provocare, fiindcă nu este ușor să cânți în fața studenților tăi. Eu voi și dirija, voi și cânta și voi și recita.

Cam asta își propune acest spectacol și de aceea l-am numit Joc în oglinzi. Sub umbrela acestui titlu putem aduce absolut tot ce a fost semnificativ ca nume în cultura română, atât poetic, cât și muzical.


Interviu realizat de Ana Sireteanu