Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Mara Dobrescu

Publicat: joi, 2 Martie 2023 , ora 13.45

Cum ați descrie programul ales pentru concertul de Mărțișor de la Sala Radio?

Este un program deosebit! Cum suntem patru muzicieni romantici, foarte multe dintre lucrările alese au o mare încărcătură lirică, unele unele dintre ele fiind de fapt transcripții după melodii, cum este în cazul melodiilor de Fauré. Este un program în care am încercat să aducem un pic primăvara, chiar grație lui Fauré și acestei lucrări Papillon, care de altfel trebuia să se numească Libellules, dar editorul a ales numele de Fluturaș. Deci, să sperăm că fluturașii vor face să vină primăvara! Vom termina cu o lucrare absolut extraordinară, care sunt sigură că va face publicul să iasă din sală fredonând tema ultimei părți din Cvartetul nr. 2 de Dvorak.


Pentru că ați menționat Cvartetul cu pian nr. 2 de Antonin Dvorak, care considerați că este rolul pianului în această lucrare?

Pianul este, fără îndoială, în continuu dialog cu ceilalți muzicieni și pentru mine a fost o foarte frumoasă descoperire, deoarece nu îl mai cântasem, și am ascultat foarte multe versiuni, chiar și în concert. Este o lucrare monumentală. Cum spuneam, în această parte a patra, în mod sigur compozitorul s-a inspirat dintr-o temă folclorică și da, partea pianului este foarte dramatică, în adevăratul sens al cuvântului, teatrală chiar.


După acest concert vor mai urma și alte colaborări cu violonista Mihaela Martin, violistul Răzvan Popovici și violoncelistul Valentin Răduțiu?

Sper din suflet. Pe Mihaela Martin o urmăresc încă din anii copilăriei și sunt impresionată de tot ceea ce face. Cu Răzvan Popovici am interpretat foarte multe lucrări din repertoriul pentru alto și pian, chiar la Paris de curând și lucrări în trio cu fantastica soprană Roxana Constantinescu. Cu Valentin Răduțiu mă aflu chiar la prima colaborare, deci, sper, și nu ultima.


Ce evenimente cuprinde agenda dumneavoastră pentru perioada următoare?

La începutul lunii februarie am concertat în cadrul Festivalul La Folle Journée de la Nantes cât si la Opera din Limoges. De asemenea, cei care poate ratează concertul de Mărțișor de la Sala Radio, ne pot urmări, pe mine, violonistul Manon Galy și violoncelistul Kacper Nowak, alături de dirijoarea Simone Menezes pe canalul Mezzo, pe 6 martie de la ora 22. Se va transmite concertul de la Filarmonica din Viena, unde am interpretat triplu concert de Beethoven. Tot împreună cu ei vom avea concerte în luna martie și după care, în luna aprilie voi fi alături de Ansamblul K, un ansamblu din care fac parte de ceva timp și alături de care voi avea câteva concerte în nordul Franței. Tot atunci voi concerta alături de Cvartetul Face à Face la Nancy. De asemenea, îmi doresc să reiau și programul cu Răzvan Popovici și Roxana Constantinescu, în țară.


Interviu realzat de Ana Sireteanu