Dirijorul Christopher Warren-Green, invitat la Sala Radio, se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio în primul concert al primăverii. Miercuri, 1 martie (ora 19:00), el va dirija evenimentul ce se va deschide cu o scurtă lucrare a compozitorului englez George Butterworth: The Banks of Green Willow, creație inspirată de cântece populare din folclorul britanic.

Seara va continua cu Haydn: Concertul nr. 2 pentru violoncel și orchestră, prilej de a-l revedea pe violoncelistul Răzvan Suma, solist al Orchestrelor Radio, director artistic al Icon Arts Transilvania și fondator al Ansamblului PlaCello. Concertul se va încheia cu Simfonia nr. 5 semnată de Schubert.

Christopher Warren-Green este directorul muzical al London Chamber Orchestra din Marea Britanie. Este dirijor laureat și consilier artistic al Orchestrei Simfonice din Charlotte, Carolina de Nord, după un mandat de 12 ani ca director muzical. Este și președinte al Fundației pentru tineri muzicieni. Despre revenirea la Bucureşi, Christopher Warren-Green a vorbit cu Lucian Haralambie.

Bine aţi revenit la Bucureşti. Este ceva care vă place în mod deosebit aici?

Orchestra... este un ansamblu minunat de care trebuie să aveţi grijă pentru că, în lume, pierdem orchestre deşi avem nevoie de mai multe. Am lucrat cu Orchestra de Cameră Radio şi în Festivalul Internaţional "George Enescu", dar acum mai bine de 15 ani, înainte de a pleca în Statele Unite ale Americii ca director muzical al Orchestrei Simfonice din Charlotte, statul Carolina de Nord.

În urmă cu 10 ani am concertat la Bucureşti cu Orchestra de Cameră din Londra, tot în Festivalul Internaţional "George Enescu". Acum însă, este prima dată când am ocazia să vizitez şi să înţeleg Bucureştiul. Ştiu foarte mulţi muzicieni români de prin toată lumea şi am o afinitate pentru ei, dar şi pentru poporul român și a fost grozav să vizitez duminică Muzeul Satului şi să apreciez oraşul.

Începeţi concertul de miercuri cu lucrarea lui George Butterworth - "The banks of Green Willow". De ce această alegere?

Sunt unul dintre marii admiratori ai lui George Butterworth. Din păcate, şi-a pierdut viaţa în Primul Război Mondial. A primit decoraţia "Crucea lui George" de două ori; prima dată s-a crezut că a murit, deşi asta nu se întâmplase. A doua oară, a primit postum această decoraţie. A fost un erou care a murit de tânăr. Lui trebuie să îi mulţumim pentru apariţia lui Ralph Vaughan Williams, pentru că el l-a încurajat să scrie simfonii. Şi suntem foarte bucuroşi că Williams a făcut-o. Rămâne această întrebare: Ce s-ar fi întâmplat dacă Butterworth ar fi trăit mai mult? Ca Vaughan Williams, foloseşte multe motive din folclor în muzica lui. Două le găsim în "The banks of Green Willow": o poveste - Banks of Green Willow şi cântecul "Green Bushes". Asta pe vremea când Ralph Vaughan Williams şi folcloristul Cecil Sharp mergeau în mediul rural şi strângeau de la săteni toate aceste cântece. Le notau, la fel cum Bartok făcea pe teritoriul de acum al României. Era o perioada minunată, din punct de vedere muzical.

Din păcate, după război, cel puţin în Anglia compozitorii au început să experimenteze foarte mult, uneori chiar venind cu o muzică greu de ascultat şi au abandonat melodiile din folclor. Richard Rodney Bennett, de exemplu, unul dintre prietenii mei, a scris în anii 60 un concert pentru pian complet atonal, un experiment pur. Mai târziu a abandonat acest drum şi a scris o muzică mult mai melodioasă, la un moment dat chiar un concert pentru violoncel pentru atunci Prinţul, acum Regele Charles al III-lea. Cred că acum revenim încet-încet la spiritul muzicii clasice, la ceva care este nou, dar şi accesibil.

Una dintre problemele muzicii noi este că publicul nu se apropie de ea... "dacă nu ştiu numele compozitorului, nu vreau s-o ascult"... şi asta e trist. Aici un rol l-a avut radiodifuziunea britanică, pentru că a fost o vreme - după război - când nu difuzau decât muzică experimentală. Compozitorilor le era teamă să scrie muzică tonală, melodioasă... pentru că riscau să nu fie difuzaţi. Dacă nu cerem muzică nouă, dacă nu dăm o şansă compozitorilor tineri... compozitoarelor tinere pentru că sunt unele foarte talentate... atunci nu vom avea muzică nouă. Desigur, Ritualul primăverii a reprezentat un şoc pentru publicul de la Paris, dar a fost acceptată rapid. Era ceva nou... la prima interpretare a fost revoltă de-a dreptul, după cum ştim, dar iată ce se întâmplă la o sută de ani distanţă. Nu critic muzica nouă sau în orice fel diferită, doar că am reuşit în ultima jumătate a secolului trecut să îndepărtăm publicul de muzica nouă şi e păcat...

Aş vrea să revenim la programul concertului de miercuri şi vă rog să ne vorbiţi despre Concertul de Haydn şi Simfonia de Schubert.

Haydn avea violoncelişti foarte buni la Curtea Esterhazy. Lucrarea este scrisă pentru unul dintre ei. Ca fapt divers, avea şi cornişti foarte buni, mai buni decât cei pe care îi avea Beethoven în vremea sa. Originari din Boemia, erau foarte talentaţi, astfel că Haydn putea scrie tot ce-şi dorea. Concertul pentru violoncel e pentru o orchestră de dimensiuni reduse. Încă nu ştiu dacă vom folosi aceeaşi formulă pe care a avut-o Haydn când prezenta concertul, asta înseamnă cu un singur violoncelist în orchestră. Primul violoncel era solist, astfel că rămânea un singur instrumentist în ansamblu. Am folosit această formulă, e una interesantă pentru că e un sunet diferit.

A V-a Simfonie de Schubert, pentru mine, e începutul drumului pentru simfonia a VIII-a, un arc între muzica clasică şi cea romantică. A fost puternic influenţat de muzica lui Mozart. Se aude clar în partea a treia - Menuet şi Trio - asemănătoare cu Simfonia nr. 40 din creaţia lui Mozart. E ciudat că începe Menuetul în tonalitate minoră şi ajunge în tonalitate majoră la Trio, total neobişnuit. Un lucru pe care l-a aflat soţia mea - Rosemary Furniss, un muzician mult mai bun ca mine - e că această parte din simfonia pe care Schubert a scris-o la doar 19 ani, a fost de fapt un cvartet în opera lui Schubert - Palatul diavolului - care a fost prezentată abia în secolul 20. Spunea povestea unui cavaler tânăr care se îndrăgosteşte de o fată. Unchiul ei invocă tot felul de duhuri, în palat, pentru a-l speria pe cavaler, dar dragostea învinge. Interesant este că am vorbit cu orchestra cum să interpretăm menuetul, în partitură cu indicaţia Allegro molto - tempo-ul cel mai rapid folosit de Mozart - şi-au amintit povestea şi au cântat complet diferit. Ultima parte seamănă, mai degrabă, cu muzica lui Haydn. E o simfonie cu formă clasică, fără o introducere lentă. E una dintre cele mai cunoscute simfonii ale lui Schubert... cred că mai mulţi cunosc a opta "Neterminata", dar mie această a V-a simfonie îmi este mai apropiată.

Aţi sărbătorit, în 2022, 50 de ani de activitate. 5 decenii în care aţi colaborat cu ansambluri precum Philharmonia Orchestra, Orchestra de Cameră din Londra, The Nordic Chamber Orchestra... şi lista continuă. Care au fost momentele importante din aceşti 50 de ani?

Cred că atunci când am luat decizia de a nu mai cântă la vioară şi doar de a dirija. Pentru că dintotdeauna am fost un dirijor; am început la 17 ani. Am vrut să învăţ dirijatul pentru că mi-am dorit să fiu concertmaistru. Aşa s-a "născut" de fapt ideea de dirijat, de la arcuş, la baghetă. Când a venit la Londra, Haydn stătea, de la pian, în faţa orchestrei ca director muzical, iar Johann Peter Salomon, impresarul lui şi concertmaistrul orchestrei, stătea la un birou mare, pus în scobitura pianului şi agita arcuşul, ba câteodata partitura şi conducea ansamblul. Aşa m-am văzut şi eu, ca un lider al orchestrei, ca dirijor, şi aş vrea ca tinerii şefi de orchestră să ţină cont de asta, trebuie să dai posibilitatea muzicienilor să crească şi să îi inspiri. Tot timpul dirijam. În multe concerte evoluam ca solist şi dirijor deopotrivă, cu Orchestra de Cameră din Londra; la St. Martin in the Fields eram concertmaistru şi, la fel, eram şi solist şi dirijor. Când era un repertoriu care impunea asta, doar dirijam. Până la urmă, nimeni nu mai voia ca eu să cânt la vioară. Şi n-am mai făcut-o.

Lorin Maazel, unul dintre mentorii mei, alături de Charles Mackerras, dirija Orchestra Philharmonia într-un turneu în Japonia. Mi-a cerut să vin şi să fiu concertmaistrul ansamblului şi mi-am spus "Da, fac asta, pentru că îmi este un prieten vechi care m-a ajutat să devin un dirijor mai bun". La una dintre repetiţii, radio-televiziunea japoneză a vrut ca totul să fie filmat înainte cu doar câteva ore de concertul pe care trebuia să-l susţinem. Maazel nu era de acord, japonezii insistau... aveam o problemă. Pe atunci, orchestrele britanice nu aveau ce numim noi acum dirijori asistenţi. Conducătorii orchestrei mi-au spus că va trebui să dirijez eu repetiţia. Nu ştiam dacă ar trebui să dirijez serios sau să mă prefac că nu ştiu să dirijez; cât am fost concertmaistru acolo nu am arătat că aş şti să fac asta. E foarte important, pentru că nu mulţi dirijori apreciază asta. Dar am dirijat aşa cum trebuie şi, la final, cei din orchestră au venit la mine, mi-au spus că nu ştiau că pot face asta şi m-au invitat să dirijez concerte susţinute de Philharmonia. Atunci a fost un moment important, eram invitat să revin în faţa unui ansamblu... însemna că fac bine ce fac şi am continuat. Şi acum îi sunt recunoscător lui Lorin Maazel pentru că eu cred că a făcut-o intenţionat; era unul dintre puţinii dirijori care ştia că şi eu dirijez... mă învăţa şi atunci.

În tot acest traseu de 5 decenii sunt şi alte nume importante?

Riccardo Muti a fost primul director muzical cu care am lucrat. Aveam 25 de ani, eram primul concertmaistru al Orchestrei Philharmonia. Era incredibil de charismatic şi ne inspira pe toţi... un muzician minunat... foarte dur şi cu o puternică influenţă asupra mea. Sir Charles Mackerras m-a ajutat cu muzica veche... din nou, pentru dirijorii tineri - concentraţi-vă pe repertoriul baroc şi clasic! Dacă puteţi dirija muzica asta, până la Beethoven-Brahms, veţi putea dirija orice. Veţi găsi frazele, totul va fi realizabil. Dacă ignoraţi perioada asta... Ritualul primăverii nu e cea mai grea partitură pentru un dirijor, dar e greu să îi dai caracterul dansant, pentru că uităm că e un balet. Dar dacă înţelegi barocul, poţi dirija Ritualul primăverii. Sunt mulţi dirijori care încep cu muzica modernă, apoi Mahler, Bruckner... ce îmi place şi mie să dirijez, dar dacă faci doar asta şi nu stăpâneşti barocul şi nici repertoriul Mozart-Haydn, atunci e greu să reuşeşti ca dirijor.

Aveţi un mesaj pentru cei care vor asculta concertul de miercuri în direct, la radio?

Mă bucur foarte mult că vom fi transmiși live. Mesajul meu este să îi încurajaţi pe cei din jur să cânte în coruri, să asculte radioul, să vină şi în sala de concerte. Fără lipsă de respect pentru radio, dar aduceţi tinerii şi pe cei care nu au fost într-o sală de evenimente la un concert, implicaţi-i! Garantez că de fiecare dată când vom face asta, oamenii vor dori să revină. Dar cel mai important este să oferiţi o educaţie muzicală copiilor dumneavoastră. Dacă vor studia artele alături de ştiinţe şi orice alte materii se vor descurca mai bine din toate punctele de vedere. Vor avea locuri de muncă mai bune, vor câştiga mai mulţi bani şi în acelaşi timp vor contribui la produsul intern brut... artele ajută afacerile.

Motivul pentru care eu şi soţia mea Rosemary suntem atât de implicaţi în programele muzicale pentru tineri de peste tot din lume - Brazilia, Londra şi am început unul acum în Statele Unite ale Americii - este pentru că în Brazilia am cunoscut un copil care la 9 ani fura în autobuz şi nu îl puteau prinde... era periculos... într-o zi, a ajuns la una dintre activităţile din programul muzical de acolo. La 14 ani cânta la saxofon într-un trio, nu mai voia să fure în autobuz, doar să cânte. Dacă ţinem minte asta, să ne gândim cât de importante sunt artele. Pe cei de acasă asta îi încurajez: implicaţi-i pe cei mici în artă, convingeţi guvernele să includă în curicula naţională artele, nu doar muzică... dans, teatru... orice, dar nu ignoraţi artele!