În direct prin telefon, alături de noi se află jurnalistul Radu Croitoru - managerul Radio România Cultural. Bună seara!

Bună seara!

Radu Croitoru, te-am invitat să vorbim despre "Viața într-o valiză" - proiectul organizat de Radio România Cultural, un proiect care atrege atenția asupra războiului de la granița României. Crezi că mai suntem sensibili la dramele războiului sau războiul a devenit o obișnuință?

Exact asta am vrut să verificăm noi organizând acest eveniment care e mai mult decât un concert. Am vrut să vedem dacă oamenii mai sunt sensibili la drama războiului care, după un an, așa cum știm cu toții, continuă și continuă la granițele noastre, foarte aproape de noi. Ei, bine, dacă aparent românii nu mai sunt sensibili la povestea asta și urmăresc războiul la televizor - ceea ce mie mi se pare teribil - să știi că sunt foarte mulți oameni care au răspuns apelului nostru și au adus valize de care nu mai aveau nevoie la Radio România, pentru a simboliza prin gestul lor legătura sentimentală pe care o au cu drama refugiaților ucraineni. Exodul continuă, problemele continuă, oamenii își părăsesc în continuare - cu zecile, cu sutele de mii - casele. Deci, ceea ce în urmă cu un an ne sensibiliza foarte tare, acum continuă să o facă, dar, din păcate, pentru mult mai puțini dintre noi.

Asta este rău, mai ales că pe 24 februarie se împlinește, cum spuneai și tu, un an de când a izbucnit acest război fratricid. Practic, este drama unor popoare cu identitate și cultură aproape comune. Dacă mă gândesc la scriitori ca Nikolai Gogol şi Mihail Bulgakov, sau la compozitorul Serghei Prokofiev și balerinul Vaslav Nijinski, născuți în Ucraina, sunt mândria ambelor popoare, rus și ucrainean.

Radu Croitoru, crezi că rațiunea e trează sau începe să adoarmă?

În momentul ăsta, din ceea ce vedem că se întâmplă în jurul nostru, rațiunea pare să adoarmă. Dar noi trebuie să facem ceva, fiecare dintre noi, aducând o valiză, vorbind despre lucrul ăsta, nu trebuie să lăsăm războiul să intre în cotidianul nostru. Și, până la urmă, ea va învinge, ca în cazul oricărui război. Au existat și războaie de 100 de ani... să sperăm că nu e cazul. Dar, dincolo de ceea ce face politicul, dincolo de arme, suferința supremă este a oamenilor. Războiul este despre oameni, iar noi trebuie să ne gândim în special la ei.

"Viața într-o valiză" - sâmbătă, 25 februarie, la o zi după ce se împlinește un an de război în Ucraina... e, de fapt, punctul culminant al proiectului. Te rog să ne spui ce se va întâmpla la Sala Radio în acea zi.

Aș vrea neapărat să spun că e mai mult decât un concert, că noi așteptăm oamenii să vină la Sala Radio, la ora 18.30, pentru a vedea Expoziția "Viața într-o valiză". Sunt picturi adunate de Asociația Arte și Artiști în Dialog, picturi aduse - itinerate în foarte multe locuri din țară și din străinătate - pentru prima oară la Sala Radio, picturi cu oameni care au fost prigoniți de război și au fost surprinși în aceste picturi de diverși artiști din România și din străinătate. Așadar, expoziția e deschisă la ora 18.30, înainte de concert cu o jumătate de oră. Va fi și un performance cu tineri balerini, care vor fi îmbrăcați în negru și vor merge printre oameni, cu valize în mână, exact așa cum se întâmplă cu ucrainenii care-și părăsesc casele și familiile. Iar apoi, concertul despre care știm cu toții și ale cărui detalii le cunoașteți cu siguranță. Suntem foarte mândri de faptul că e deja sold out. Vor fi momente emoționante și pe scenă, și o foaierul Sălii Radio. Va fi un eveniment care închide cumva tot ceea ce a făcut Radio România timp de un an și sperăm că va continua să o facă și de-acum încolo, până se va termina această dramă.

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Sînziana Mircea sunt nume familiare ascultătorilor Radio România Muzical și nu numai, dar și o studentă din Ucraina - Mariia Velia. Ea va interpreta așa-numitul imn spiritual al Ucrainei, acea melodie a lui Miroslav Skoryk care, paradoxal, a fost compusă în 1982, pentru un film rusesc și iată că, a devenit simbolul suferinței pe parcursul acestui război.

Povestea Mariei Velia... eu am ascultat un interviu la Radio România Cultural cu ea și a spus, la un moment dat, un lucru foarte emoționant: "Pentru mine, în România s-a deschis o nouă lume." Și cred că mulți dintre refugiații din Ucraina, la noi, au găsit o nouă lume, au găsit o speranță. Nu-i așa?

Au găsit și continuă să găsească, dar imaginile acelea care ne-au surprins cumva la fel de mult pe noi, mulți dintre români... noi am fost surprinși să-i vedem pe-ai noștri că sunt capabili de atât de multă omenie în momentele începutului războiului.

Înaintea autorităților!

Înaintea autorităților. Era nevoie atunci, în momentul acela, și oameni au sărit. Și asta a fost pentru noi toți un semn că mai există speranță, că n-a murit totul din noi. Se întâmplă în continuare, dar ucrainenii care nu mai sunt atât de vizibili, care au demnitatea lor și poate nu-și strigă necazul în fiecare zi, ei au în continuare nevoie de un loc de muncă, au nevoie de foarte multe lucruri. Trebuie să fim atenți în continuare.

Eu acum sunt la Paris, e plin și aici de ucraineni și vreau să vă spun că autoritățile franceze și poporul francez sunt la fel de omenoși cu ei, îi integrează. Obligația noastră este, dincolo de a-i primi și de a-i găzdui pentru o noapte, două, cinci, să-i integrăm, pentru că drama țării lor va continua și după ce armele vor tăcea. Ucraina este, în momentul ăsta, o țară cvasi-distrusă, iar acolo viața normală se va relua după foarte mult timp, după foarte mulți ani, cred eu.

Ucraina este o rană deschisă și va fi multă vreme. Noi, cei din jur, în primul rând, vom putea aduce balsamul care să o vindece. Radu Croitoru, succes și sper să ne întânim tot aici, la Radio România Muzical, cât mai curând posibil pentru a vorbi despre un proiect care să sărbătorească pacea, sfârșitul acestui război.

Mulțumesc foarte mult. E visul nostru, al tuturor oamenilor sănătoși la cap din această Europă, care speră că nu va fi molipsită și ea de nebunia războiului.