Miercuri, 22 februarie, Ateneul Român găzduieşte un recital susţinut de pianistul Viniciu Moroianu; care ne-a oferit câteva gânduri legate de eveniment.

Domnule Viniciu Moroianu, care sunt provocările susținerii unui recital adevărat "one man show" din punct de vedere interpretativ, pe una dintre cele mai importante scene ale țării?

Este o mare provocare profesională și mă pregătesc cu toată seriozitatea pentru această reîntâlnire cu publicul Ateneului Român. Este un moment culminant pentru stagiunea oricărui artist ideea unui recital instrumental, cu atât mai mult pe o scenă prestigioasă.

Propuneți publicului meloman de la Ateneu un program ce aparține repertoriului romantic. Ce însemnătate au pentru dumneavoastră lucrările alese?

Sunt niște bijuterii muzicale pe care le iubesc nespus de mult. Mă aflu, pot să spun, într-o perioadă Schubert în acest moment. Am interpretat duminica trecută Cvintetul Păstrăvul la Ateneul Român, iar acum voi propune două sonate de Schubert - una în 3 părți și alta în 4 părți. Este vorba de una dintre sonatele monumentale târzii ale lui Schubert, care prefigurează marea simfonie post-romantică a lui Anton Bruckner. Este un autor mult iubit pentru mine, care, într-o Vienă tutelată de spiritul lui Beethoven, și-a făurit un limbaj de mare originalitate și modernitate, ca bogăție armonică, ca tratare armonică, tratarea formelor, ca mare melodist. Aș spune că sonatele pentru pian, care au pătruns mai târziu în sălile de concert, sunt apanajul unei sume de mari pianiști, nu foarte mulți, care și-au dedicat întreaga viață lor, și l-aș pune în fruntea tuturor pe legendarul Radu Lupu. Pereții Ateneului Român au găzduit în decursul deceniilor niște recitaluri Schubert absolut minunate ale lui Radu Lupu și care pentru mine, ca om din sală, au însemnat veritabile borne profesionale. Simțeam atunci că aripa îngerului cobora printre noi, cei din sală.

Între aceste două sonate, voi interpreta un ciclu de Johannes Brahms, de 4 intermezzi și 4 capricii - un ciclu poate mai puțin celebru decât ciclurile târzii pentru pian, dar la fel de inspirat, care poartă în fiecare sunet amprenta geniului lui Brahms. este op. 76, adică opusul anterior celebrului concert pentru vioară de Brahms.

E un repertoriu romantic minunat pe care îl finisez cu dăruire în aceste zile de cantonament.

Îmi imaginez că nu este prima dată când interpretați aceste opusuri. Se schimbă percepția asupra lucrărilor odată cu trecerea timpului? Mai pot fi descoperite noi înțelesuri ale mesajului pe care compozitorul a dorit să-l transmită?

Categoric că da. Ideea de a descoperi, ca un căutător de comori, în textul muzical tot felul de frumuseți ascunse care mi-au scăpat sau pe care le descopăr cu încântare cu trecerea anilor este o mare bucurie. Tot încerc, finisându-le și romându-le în public, să le păstrez prospețimea și să descopăr carate prețioase în textul muzical.