În această seară am doi invitați, și anume pianista Daria Tudor... Bună seara!

Daria Tudor: Bună seara și mulțumim pentru invitație!

... și violonistul Valentin Șerban. Bine ai venit!

Valentin Șerban: Bună seara! Bine v-am găsit!

Suntem într-o săptămână care se încheie aici, la Sala Radio, cu un eveniment al îndrăgostiților de muzică, pentru melomanii îndrăgostiți de muzică, un eveniment dedicat iubirii exprimate, poate cel mai firesc, prin muzică. Iar protagoniști sunteți voi - Daria Tudor și Valentin Șerban.

În primul rând, vreau să vă întreb dacă acest "Violin in Love" a fost gândit pentru a se potrivi cu această perioadă în care urmează clasice sărbători ale iubirii - mă refer la Valentine's Day, Dragobete, apoi 1 Martie, 8 Martie.

Valentin Șerban: Nu, nu a fost cu premeditare, dar e o coincidență reușită.

După câte știu, recitalul vostru trebuia să fie dedicat în totalitate acelui enigmatic trio amoros al secolului al XIX-lea - Clara (Schumann), Robert (Schumann) și Johannes (Brahms). Ce s-a întâmplat până la urmă?

Daria Tudor: Programul pentru un concert live fără pauză ar fi fost un pic prea lung.

Și cine era de vină? Clara, Robert sau Johannes?

Daria Tudor: Johannes. Johannes și cred că și în triunghiul amoros ar fi fost tot el, motiv pentru care a fost persoana la care am renunțat de data asta. Acum, să vedem dacă renunțăm total până duminică sau nu. Dar am ales o sonată de Beethoven care, din punctul meu de vedere, este la fel de potrivită cum ar fi fost și o sonată de Brahms. Bine, din alte puncte de vedere. Dar este o lucrare inedită care merită a fi ascultată. Este una dintre sonatele timpurii ale lui Beethoven, cred că prima sonată pentru vioară și pian bine primită la vremea lui și o lucrare care, cumva, chiar și scurtă ca timp în comparație cu următoarele sonate, conține cam tot ceea ce urma să fie Beethoven - și o delicatețe copilărească, naivă cumva în partea a doua, dar și forța pe care o cunoaștem de la Beethoven din lucrările următoare. Din punctul meu de vedere, e o sonată care prevede poate Sonata Kreutzer. Le are pe toate și cred că merită să fie ascultată și o lucrare care deschide foarte bine programul de duminică.

Cine v-a pus probleme - Clara, Robert sau Ludwig?

Valentin Șerban: Cu siguranță, toți trei ne-au pus probleme. La Robert Schumann, sonata fiind atât de... poate chiar masivă e bine spus, în jur de 30-35 de minute... conține tot ce poate fi mai opus. Conține un lirism exagerat, cât și o virtuozitate câteodată absolut debordantă. Deci, da, ca rezistență și ca muzicalitate, cu siguranță sonata mare de Schumann ne-a pus multe probleme. Beethoven, fiind stilul clasic, normal, e sensibil și e câteodată greu de abordat. Mai greu pentru mine, de fapt; pentru Daria cred că e mai natural. Eu, cu clasicii... nu prea. Mă mai lupt! Fiecare cu temperamentul său. Și romanțele... care sunt, cumva, inedite. Sunt rar cântate și e interesant de descoperit toată influența pe care au avut-o Robert Schumann asupra Clarei și, bineînțeles, și alții. Îi vezi și pe Brahms, Schubert... e foarte, foarte complex și cred că solicitant pianistic, chiar dacă sunt "doar niște romanțe".

Daria Tudor: A fost surprinzător pentru mine cât de multe probleme mi-au ridicat aceste romanțe de Clara Schumann. Într-adevăr, Beethoven e mai apropiat de mine decât ar putea lumea să creadă, dar nu înseamnă că acestă sonată nu pune probleme. În schimb, sonata de Schumann este solicitantă, este complicată, pasajele de virtuozitate nu au nimic de-a face cu ceea ce știm de la Liszt și Paganini. Pun total alte probleme și soluțiile sunt total diferite, iar căutarea acestor soluții ia timp și foarte multă energie. Iar romanțele, eu, personal, cred că le-am subestimat și m-au surprins. Sper să nu mă surprindă și duminică.

Trebuie să le spunem ascultătorilor că recitalul vostru face parte din proiectul "Moștenitorii României muzicale" organizat de Radio România Muzical împreună cu Rotary Club Pipera și Artexim. Este prima voastră colaborare oficială?

Valentin Șerban: Da. Din fericire, da.

De ce este abia acum prima voastră colaborare? Mă gândesc la distanță... Daria - în Germania, Valentin - în România.

Valentin Șerban: Cu sigurană, e un impediment. Da. A fost o oportunitate. Eu îmi doresc de foarte mult timp să cântăm împreună.

Daria Tudor: Și eu mi-am dorit la fel.

Valentin Șerban: Ce să zici acum?! E o ocazie foarte bună. Eu mă bucur nespus. Mă simt foarte bine cântând cu Daria și abia cântăm de trei zile. Îmi imaginez că timpul doar o să mărească acest sentiment... Nu știu care era întrebarea? (râde)

Daria Tudor: De ce e prima colaborare? De ce n-ai vrut să cânți cu mine de mai mult timp?

Valentin Șerban: Important e că nu e ultima, cu siguranță. Asta este cel mai important.

Daria Tudor: Bine că e.

Daria, tu ai mai cântat în proiectul "Moștenitorii României muzicale" alături de violoncelistul Andrei Ioniță; în iarnă, alături de violonista Ioana Cristina Goicea și Andrei Ioniță. Cu ce impresii ai rămas după aceste recitaluri?

Daria Tudor: Cu dorința de a mai veni o dată. Așa că am făcut-o. Mă bucur foarte mult pentru acest proiect și, de fapt, pentru toate proiectele care permit tinerilor să aibă acces la sălile mari de concert, proiecte care pe mine m-au învățat cum arată lumea concertantă a soliștilor în general și ce înseamnă pregătirea unui concert în fața unei săli atât de mari, ce înseamnă și pregătirea de media de dinainte. Toate lucrurile astea sunt extrem de importante pentru toți tinerii artiști, așa că sunt recunoscătoare - am fost de la început și sunt în continuare - pentru ceea ce înseamnă proiectul "Moștenitorii României Muzicale" și recunoscătoare tuturor care susțin acest proiect.

Cu o zi înainte de recitalul de la Sala Radio, pe 11 februarie, vei avea un alt recital, împreună cu violoncelistul Andrei Ioniță, tocmai la Timișoara. Acolo, Beethoven, Schumann, Șostakovici. Așadar, două repertorii în paralel. Cum te pregătești în astfel de situații? Cum te concentrezi pentru fiecare dintre aceste evenimente?

Daria Tudor: Nu mă gândesc neapărat, nu mi-am făcut un plan, ci așa cum se întâmplă să arate zilele, așa arată și programul meu. Bineînțeles că piesele sunt studiate, sunt învățate, abia aștept să le cânt. Am momente în care simt că e prea mult, am momente în care mă simt extraordinar de încrezătoare. Asta este, e normal. Cred că stresul e, de fapt, creat de călătorii și de lucruri, de factori care nu au nimic de-a face cu muzica, pentru ambele evenimente mă bucură și ambele programe sunt pe placul meu. Beethoven nu lipsește din nici unul dintre recitaluri; piesa de Schumann de la Timișoara este o piesă scurtuță, dar extrem de cuprinzătoare, o încălzire pentru ce se va întâmpla la Sala Radio duminică; iar Șostakovici este, alături de Beethoven, unul dintre compozitorii mei preferați.

Valentin Șerban, pentru tine, dacă nu mă înșel, este prima prezență în acest proiect "Moștenitorii României muzicale", dar Sala Radio îți este familiară. Mă gândesc doar la deschiderea de stagiune cu Orchestra de Cameră Radio din octombrie, anul trecut, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Ai cântat Re majorul de Beethoven, nu-i așa? Cum ai simțit publicul din această sală?

Valentin Șerban: Am avut norocul și am apreciat asta extrem de mult de a avea parte de săli pline la Sala Radio. Anul trecut am avut două concerte, am avut în iarnă Fantezia Scoțiană de Bruch cu Orchestra Națională Radio și Beethoven în deschiderea de stagiune cu Orchestra de Cameră Radio. Publicul - cald și, sigur, mă bucură locurile goale cât mai puține ca pe oricare din noi. Bineînțeles că ne dorim asta. Și mă bucur foarte mult acum să am în sala asta și un repertoriu cameral. E diferit și, cum a zis și Daria, e o nițiativă extrem de bună din multe puncte de vedere printre care și faptul că promovează muzica de cameră. Cred că în România, în general, muzica de cameră este subestimată, dar, în orice caz, nu este la modă. Și orice împinge în față aceste acțiuni este binevenit.

Valentin, știu că nu-ți plac concursurile și totuși ești câștigătorul Premiului I al Concursului Internațional "George Enescu". Ce ai avut de câștigat de pe urma acestui succes?

Valentin Șerban: Tot. Nu-mi plac concursurile, deși nu știu cui îi plac. Cred că în general oferă repulsie, gândul ăsta de a concura. Pentru mine, a însemnat tot acest concurs. Mi-a pornit cariera. Nu aveam concerte înainte... foarte puține... deși la Radio am avut vreo două. Dar nu aveam activitate absolut deloc, deși încercam din răsputeri, fiind ignorat cu brio. Așa că acum mă bucur de toate avantajele astea, de imagine, de concerte, de proiecte frumoase cum este acesta cu Daria și mi se pare că și de-acum înainte va fi așa și sper din tot sufletul să fie așa.

Oricum, după o finală cu acel Sibelius interpretat... pe mine m-a impresionat... într-un fel de "totul sau nimic", cu sacrificiu, cred că meriți acest loc în față. Daria, și tu ai fost semifinalistă la ultima competiție Enescu. Te mai gândești să participi?

Daria Tudor: Mi-e greu să dau un răspuns. Nu-mi planific, dar nici nu pot să garantez că ar fi imposibil. Nici mie nu-mi plac concursurile, recunosc însă că-mi place pregătirea pentru concurs. Lucrul ăsta mă motivează și știu că sunt din ce în ce mai bună în momentul în care am un scop de genul concurs. Asta nu înseamnă însă că e singurul lucru care mă motivează. Pentru mine, a însemnat mult și această semifinală și faptul că, pianist fiind, te afli pe scena Ateneului într-un recital, este foarte greu. Nu e o sală pe care o accesează oricine, iar Concursul Enescu oferă asta. Pentru mine, a fost o mare bucurie să pot să dau un recital pe scena Ateneului și, mai departe, rezultatele depind mai mult sau mai puțin de mine, poate de alții. Din punctul ăsta de vedere, m-aș întoarce. Rămâne de văzut. Mai sunt, totuși, niște luni bune...

Mai ai timp de gândire. După recitalul de duminică, ce aveți în program? Ce faceți? Unde vă vede publicul în continuare?

Valentin Șerban: Eu am câteva săptămâni libere. Următorul concert va fi cu Filarmonica de Stat Arad, la începutul lunii martie. Până atunci... studiu, program de voie, puzzle și pisici.

Da, am observat pe pagina ta de facebook câteva pisici foarte haioase! Unde te simți mai bine? Într-un concert cu orchestra sau într-o formație intimă, camerală?

Valentin Șerban: Sunt foarte diferite, dar asta depinde mereu de oamenii cu care colaborezi. Poate să fie extraordinar cu orchestră, poate să fie dezamăgitor. La fel, cu oamenii într-o formație mică. Senzațiile sunt foarte diferite. Sigur că e vorba de intimitatea asta, când e un recital în doi sau cu trio sau cvartet, dar sunt experiențe diferite pe care vreau să le am. Cum e și cântatul în orchestră. Vreau să le combin pentru că se completează și n-ai acces decât participând direct.

Daria Tudor: Luna februarie mai înseamnă o plecare în Danemarca pentru un concert de muzică de cameră și un mini-masterclass de muzică de cameră. După care, din luna martie, sper să se concretizeze multe proiecte aflate acum la nivel de idee. Unul dintre ele ar fi un cd cu lieduri cu tematică, care ar trebui să se finalizeze în vară cu înregistrare și cu un disc la SDR. Iar în rest, sper că vor apărea atunci când vor fi toate concretizate, pentru că sunt multe idei și mă bucur de acestea, dar nu aș vrea să dau din casă înainte să fie 100% sigure.

Și nu vreau să trec peste întrebarea pe care i-am pus-o și lui Valentin... Ce preferi, muzica de cameră sau acolo, în față cu orchestrei... cum te simți mai bine?

Daria Tudor: Experiența mea spune muzică de cameră, dar asta depinde foarte mult de oamenii cu care împarți scena și faci muzică. Până acum, am avut noroc, așa că am să spun muzică de cameră, însă, recent, mi-am redescoperit dorința de a cânta solo, dorința de a face muzică de cameră cu mine însămi. Poate într-un viitor apropiat o să revin la asta. Iar pentru mine cântatul cu orchestra este ca acasă. N-am avut recent această ocazie - a avut-o acum un am - dar așa am debutat, la 9 ani, aici, pe scena Sălii Radio și, cumva, le îmbină pe amândouă. Ești solist și în spatele tău sunt oameni cu care faci muzică. Așa că, pentru mine, asta rămâne, așa cum este pianul regele instrumentelor, așa rămâne și pentru mine cântatul cu orchestra. Dar, bineînțeles, experiența și CV-ul și activitatea de acum spun, muzică de cameră.

Valentin, un CD? Daria deja are un disc apărut aici, la Casa Radio, împreună cu Andrei Ioniță și Ioana Cristina Goicea, un CD Beethoven. Tu te pregătești pentru un proiect discografic?

Valentin Șerban: Da. Secretul nostru este tocmai ideea cu care a început interviul - de ce Beethoven și nu Brahms? Noi, de fapt, vrem ca acest triunghi să apară imprimat.

Și imprimările se fac aici, la Radio. Discul crezi vă va apărea tot aici?

Valentin Șerban: Da, la Casa Radio.

Iată, un secret dezvăluit! În final, aș vrea să faceți o invitație ascultătorilor Radio România Muzical la recitalul vostru de duminică.

Valentin Șerban: Neapărat, veniți! Am încercat să facem cât mai multă promovare, cred că, în primul rând, e o zi de duminică, e liber, se apropie și Ziua Îndrăgostiților, e un repertoriu foarte complex și diferit și nu foarte des abordat. Așa că, oricine ar veni să asculte, cred că ar avea de câștigat.

Vă mulțumesc, vă urez succes duminică și în tot ce veți face de acum înainte și spre să reveniți aici, la Radio România Muzical, să ne bucurăm împreună de succesele voastre.