Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul Alexandru Tomescu

Publicat: marți, 17 Ianuarie 2023 , ora 9.40

În seria concertelor dedicate Zilei Culturii Naționale se înscrie concertul susținut joi, 19 ianuarie 2023, în Sala cu orgă din Chișinău, intitulat Wind, Water, Earth. Este primul concert din cel de-al treilea turneu cu același nume susținut de Alexandru Tomescu, Sînziana Mircea și Ștefan Cazacu.

Pe 19 ianuarie cântați la Chișinău în cadrul concertului Wind, Water, Earth. Este un concert ce face parte din al treilea turneu sub acest generic pe care îl susțineți împreună cu pianista Sînziana Mircea și cu violoncelistul Ștefan Cazacu. Ce v-a determinat să reveniți cu o a treia ediție?

Este un program foarte frumos. Este un program extrem de romantic și de emoțional și ca să fiu sincer, răspunsul publicului, extrem de entuziast, determinați să dăm iată și această dimensiune internațională proiectului nostru. Concertul de la Chișinău este în legătură și cu Ziua Culturii Naționale. Cred eu că vine într-un moment important, așa, pentru noi toți cei care iubim cultura, arta și frumosul și anume începutul de an. Vedem cu toții ce se întâmplă în Ucraina, acest război care nu mai contenește și cred că mai mult ca oricând avem nevoie de această dimensiune spirituală a existenței noastre.


Așa cum spuneați, va fi o serie de concerte planificate inclusiv la nivel internațional, citeam într-un comunicat de presă. Ne puteți spune care sunt următoarele evenimente ale acestui turneu?

În clipa de față sunt mai multe concerte planificate. O să vi le pot indica în clipa în care sunt și confirmate fiecare dintre ele.


Vorbim despre compoziții semnate de Dan Popescu, reunite pe un disc care va fi lansat la Chișinău în această ocazie. Cum descrieți aceste creații?

L-am cunoscut pe Dan Popescu în urmă cu mai mulți ani, atunci când am interpretat prima lucrare de-a sa, o piesă inspirată de pandemie, de suferințele celor care au pierdut pe cineva drag atunci, de singurătatea îndurată de noi toți, o lucrare pe care am cântat-o împreună cu bandeonistul Omar Massa și ne-am dat seama amândoi că putem face mult mai multe lucruri împreună. Această primă întâlnire l-a impulsionat pe Dan Popescu să compună mai multe lucrări pentru vioară și pian, pentru vioară, violoncel și pian și așa a luat naștere mai întâi acest album înregistrat la un parteneriat cu Editura Casa Radio, Wind, Waterh, Earth, care reunește toate lucrăile pe care le prezentăm și apoi primul turneu. Cred că inițial publicul privea cu o oarecare reticență un recital alcătuit exclusiv din lucrări ale unui compozitor contemporan și se așteptau la cine știe ce experimente. În clipa în care au descoperit însă romantismul muzicii lui Dan Popescu, toată lumea a fost pur și simplu cucerită și practic cea de-a doua ediției a fost pur și simplu cerută de toți melomanii din orașele pe care nu apucasem să le vizităm.


În final aș vrea să vă rog să ne vorbiți puțin despre colaborarea cu Sînziana Mircea și cu Ștefan Cazacu.

Cu pianista Sînziana Mircea am colaborat deja în numeroase turnee, fie că vorbim de ediții ale turneului Stradivarius sau turneele acelea West meets East împreună cu muzicienii veniți din India, plus alte recitaluri și alte proiecte competiționale pe care le-am desfășurat împreună. Așadar este un artist remarcabil alături de care mă simt în largul meu și este mereu o plăcere să o descopăr pe scenă de fiecare dată plină de energie și de entuziasm. Pe violoncelistul Ștefan Cazacu îl știu de când era foarte tânăr și iată mă bucur foarte mult că ni s-a alaturat în acest demers. Este un artist remarcabil, de o sensibilitate aparte și cred că toți trei împreună reușim să dăm viață acestei muzici atât de expresive și atât de romantice.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu