Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Sascha Goetzel

Publicat: miercuri, 21 Decembrie 2022 , ora 9.43

Orchestra Națională Radio și Big Bandul instituției concertează vineri, 23 decembrie 2022, la Sala Radio.

Domnule Goetzel, vinerea aceasta conduceți două ansambluri într-un concert special. Este prima dată când aduceți împreună o astfel de fuziune de instrumentiști?

Nu, nu este prima dată. De fapt, sunt cunoscut pentru faptul că îmi propun să găsesc în toate muzicile o conexiune. Muzica clasică a apărut acum foarte mult timp, când vorbim despre originile acesteia ne întoarcem acum multe sute de ani, când aceasta era cântată în biserică. Deci muzica clasică nu are niște origini fixe, ci a început, înainte de toate, într-un mediu spiritual. În ceea ce privește muzica pe care noi o numim jazz, ea a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca o reacție de rezistență a sclavilor din America. Deci, aceștia cântau și își creau propria formă de exprimare prin muzică, iar această manifestare le oferea acestor oameni care au suferit atât de mult un mod de a se face auziți. Ei își spuneau poveștile prin muzică, arătând lumii cine erau de fapt și ororile prin care trecea comunitatea lor. Pentru mine, faptul că interpretez simfonia lui Marsalis, o muzică în care a adus laolaltă o orchestră simfonică și un big band înseamnă că tradiția muzicii clasice care a început acum mult timp a ajuns acum să se îmbine cu expresia pură a poveștilor umanității.


Cum se îmbină elementele muzicale clasice cu cele jazz în cele două lucrări pe care le veți interpreta vineri?

Este fascinant modul în care muzica jazz era, la început, total independentă de cea cunoscută până atunci. Interpreții de muzică clasică erau uimiți de noul gen. De ce? Pentru că era un fel de descătușare a armoniei, a solourilor vocale. Simfonia lui Marsalis este ca o călătorie prin istoria jazz-ului, iar această lucrare reprezintă un nou nivel în ceea ce privește combinarea unei orchestre simfonice cu una jazz. Deci, este un moment foarte frumos în care bineînțeles că jazz-ul conduce.


Ce mesaj ați dori sa transmiteți publicului în legătură cu acest eveniment?

Pentru mine este întotdeauna complicat să împărtățesc un mesaj cu publicul pentru că fiecare simte muzica într-un mod diferit. Dar cred că mesajul pe care îl răspândește această muzică este că nu trebuie să ne uităm în prezent pentru a vedea fragmentarea societății.


Interviu realizat de Ana Sireteanu