Pe scena Sălii Radio are loc un concert susținut de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de David Grimal. Muzicianul francez revine la București cu un program Mendelssohn: Concertul op. 64 în mi minor pentru vioară şi orchestră și Simfonia nr. 4 în La major „Italiana”. 

Cum au fost repetițiile până acum?

Cred că merge foarte bine, am mai lucrat aici, deci unii dintre ei mă știu deja, știu cum lucrez, deci nu sunt surprinși, iar pentru unii e prima oară, deci se obișnuiesc. Este neobițnuit pentru ei, însă consider că e sănătos.

Să ne vorbiți puțin despre program.

Mendelssohn este un compozitor foarte special deoarece este foarte proaspăt, plin de lumină, plin de viață, foarte inspirat, în același timp. Nu ar trebui să fie greoi, ar trebui să aibă mult aer, mult vânt. Mai ales în aceste vremuri, avem nevoie de acest gen de muzică, alcătuită din lumină și iubire.

Care sunt reacțiile orchestrei, de obicei, când nu au dirijor, când vă urmăresc pe dumneavoastră din rolul de concertmaestru?

Nu e că nu au dirijor, pentru că, de fapt, eu fac munca dirijorului. Însă nu dirijez. Deci e cu un dirijor care nu dirijează. Pentru că din scanul de concertmaestru nu fac nimic, nu pot face nimic, deci mare parte din munca depusă este depusă de faptul că muzicienii trebuie să înceapă să se asculte pe ei înșiși, și să cânte ca în muzica de cameră - să fie muzicieni din nou, nu doar să își cânte pasajul fără să aibă grijă de vecinii și prietenii lor. Deci trebuie să se iubească mai mult, și să se asculte unii pe alții mai mult. Iar apoi, când am ajuns acolo, mare parte din treabă e gata. Atunci trebuie doar să le dau niște indicații despre sunet, despre articulații, tot ceea ce face un dirijor, de fapt. Însă cred că pentru unii dintre ei cred că e dificil, pentru că sunt obișnuiți să se supună ordinelor, iar pentru alții, care sunt liberi, este foarte distractiv.

Există, în opinia dumneavoastră, un punct dincolo de care e nevoie de un dirijor?

Nu! De fapt, am cântat cu orchestra mea piese imense, pentru sute de muzicieni, și funcționează foarte bine. Și nu durează mai mult. Și e mai ieftin. Și toată lumea e fericită. Deci, nu, de fapt. Dacă ne uităm la lume, este organizată într-un mod foarte vertical. Și din punct de vedere economic, politic... foarte puțini oameni au multă putere...  Muzica clasică este extrem, extrem de conservatoare, cea mai conservatoare artă. Își pierde publicul pentru că își pierde interesul și nu vrea să se reformeze, să evolueze, și cred că aceasta ar fi o mare reformă a lumii muzicii clasice - să arătăm lumii că se poate lucra diferit. Există un dirijor care nu dirijează, asta înseamnă că este mai puțină verticalitate, este mai multă libertate, mai multă inteligență colectivă, mai multă responsabilitate, mai multă bucurie, mai multă conexiune, mai mult sens. De obicei, dirijorul este creierul, iar ei sunt doar muncitori care cântă sub bagheta sa. Este un mod foarte primitiv de a face muzică, în opinia mea. Desigur, trebuie să existe un fel de ordine, o structură, cineva care își asumă responsabilitățile. Însă nu singur - cu toții. Așa ar trebui să fie muzica.

Acest punct de vedere îmi amintește de viziunea unui important filosof francez al secolului XX, Gilles Deleuze, care, analizând astfel de ierarhii, spunea că societatea modernă ar trebui să evolueze dincolo de ele.

Nu e exact același lucru, deoarece există o ierarhie. După cum spuneam, nu e fără dirijor, există un dirijor care nu dirijează în concert, pentru că ținta, pentru mine, este muzică colectivă. Și, de asemenea, există lideri în fiecare secțiune. E mult mai puțină verticalitate. Este mult mai multă orizontalitate, există mult mai multă colaborare, mai multă conștientizare a cântatului, cu totul. Singurul dirijor, în timpul concertului, este compozitorul. Așa cum ar și trebui să fie. Și schimbăm muzică cu publicul, ca două comunități ce comunică împreună. Așa cum ar trebui să fie. Dincolo de asta, e minunat să te uiți la o orchestră care cântă excepțional și se distrează pe scenă. Ce altceva să îți mai dorești? Îți dorești marele gând al unui singur individ, care e deasupra tuturor? Însă cum este el deasupra tuturor, apropo? Pun la îndoială acest lucru. Cu toții avem capacitățile noastre, iar diferența nu e așa imensă între toți muzicienii. Ca în politică - președintele nu este cel mai inteligent, ci pur și simplu a vrut un job și a fost ales. Însă nu poate conduce fără omul de știință, fără intelectualitate, fără economiști, trebuie să guverneze cu cunoștințele tuturor, pentru că lumea este prea complicată. Când cânți o simfonie, te bazezi pe talentul tuturor, iar publicul ar trebui să știe acest lucru. Nu este doar un tip care vine cu o baghetă și face magie. Asta e o minciună.

De-a lungul secolului XX s-au afirmat mulți dirijori faimoși, nume mari. Uneori, numele dirijorului apărea scris cu majuscule, mare, și mai jos, cu scris mic - Beethoven sau Bach. Nu sunteți de acord, înțeleg, cu acest statut al unor dirijori?

Cred că este întru totul ridicol. Este marketing. Karajan, pentru mine, a fost unul dintre cei mai răi oameni de pe această planetă. Nu îmi place muzica sa, nu îmi place felul său de a face muzică, este întunecat. A fost doar un om de afaceri incredibil; știa exact cum să manevreze totul. Este marketing, este o industrie, trebuie să vinzi; e foarte legat de modelul societății în care trăim. Desigur, nu poate fi deconectat. Însă eu cred că bucuria, în societate, în jurul artelor, ar trebui să fie în centru. Iar dacă în educația oamenilor, în mass-media, ar fi mai multă artă și cultură, nu ar fi nevoie să îl vindem pe Beethoven cu un alt nume. Și am putea, de asemenea, să cântăm muzică modernă, și toată lumea s-ar întâlni în sala de concert, fiind fericiți să împărtășească acest lucru, pentru că, de fapt, comunitatea orchestrei este comunitatea orașului. În fiecare oraș în care mergi, orchestra ar trebui să fie mândria orașului, nu au nevoie de cineva în față să le ofere valoare orchestrei. Este invers.

Cum considerați că ar trebui tratată muzica modernă?

Cred că ar trebui să cântăm mult mai multă muzică modernă, ar veni mult mai mulți tineri la concerte, deoarece muzica modernă le este foarte apropiată tinerilor, însă ei nu știu acest lucru. La fel și copii, de fiecare dată când ascultă muzică contemporană, se simt foarte apropiați de ea. Există, de asemenea, această atitudine foarte conservatoare, care, în opinia mea, înseamnă suicidul lumii muzicii clasice. Sigur, trebuie să cântăm Mendelssohn și Beethoven, este minunat. Absolut, este o bucurie și ar trebui să continuăm să le cântăm, deoarece sunt parte a umanității. Totuși, ar trebui să facem mai mult cu compozitorii, iar muzicienii ar trebui să fie mai responsabili, ar trebui să fie capabili să propună lucruri, însă toate acestea vin din educație, iar educația muzicală nu a evoluat în ultima sută de ani. Este ridicol. Cred că artiștii ar trebui să fie cetățeni ai lumii și să știe istorie, politică, știință, totul, pentru a fi parte din lume, nu în afara lumii, să fie pe placul unor oameni bătrâni care vin la concert o dată pe săptămână. Trebuie să fie revitalizată din nou, să fie fertilă din nou, deoarece muzica este cel mai grozav lucru de pe planetă, și nu e normal că în majoritatea cazurilor te plictisești și pe scenă și în sală. Nu e normal, să fim serioși. Nu are sens. Înseamnă că regulile sunt prea stricte.

Nu avem nevoie de o ordine, ci de libertate, iar libertatea nu ar putea exista fără ordine, astfel că ordinea va fi acolo, deoarece vom căuta libertatea. Artiștii sunt aici să deschidă fereastra, nu să închidă ușa.