Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal

Publicat: vineri, 2 Decembrie 2022 , ora 9.56

Duminică, 4 decembrie 2022, Corul Madrigal începe Turneul Național Pe drumul Crăciunului și, în aceeași dată, sediul ansamblului se transformă în Casa Colindelor, fiind permis accesul publicului. Despre aceste două inițiative aflăm mai multe de la Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal și realizatorul conceptului Casa Colindelor.

 

 

Aș vrea să vorbim pentru început despre proiectul Madrigal - Casa colindelor. L-ați numit "un proiect de recuperare istorică a emoției Crăciunului din ultimele șase decenii". Care este motivul pentru această descriere?

Corul Madrigal, de cele mai multe ori și în cele mai multe case ale românilor, este sinonim cu Crăciunul și cu sărbătoarea aceasta a colindelor. Ce poate să fie mai frumos decât energia și spiritul pe care, iată, de aproape 60 de ani, Corul Madrigal îl împrăștie, cum spuneau criticii la vremea respectivă... "îl leruiește" cu ajutorul fulgilor de nea.

Ei bine, istoria colindelor în România se leagă foarte puternic de Madrigal și de Sala Radio, pentru că, în 1966, avea loc primul concert de colinde al Corului Madrigal - într-o perioadă de restriște, când erau interzise orice fel de aluzii la creștinism, la nașterea Mântuitorului. Madrigalul a avut curajul prin Marin Constantin să spargă această barieră, cu foarte multe riscuri, cu multe sacrificii, cu multă suferință după, dar și cu foarte mult succes... succes de a fi lăsat mai apoi să cânte colinde. Și, în 1966, la sfârșitul lunii noiembrie, a avut loc acest prim concert cu casa închisă, doar două zile, cum spun madrigaliștii de pe vremea respectivă, cu cozi până pe Bulevardul Știrbei, cu "geanuri sparte" și cu al doilea concert imediat după prima reprezentație și, mai ales, cu interdicția de a cânta colinde apoi, impusă pentru o perioadă de către regim.

Iată că Madrigalul are nevoie să recupereze aceste informații și să le prezinte tuturor astăzi, într-o formă inedită, pentru că numai prin memoria acestor fapte, prin amintirea lor, prin punerea lor în lumina reflectoarelor putem să evităm orice repetare a acestei groaznice perioade care a distrus cultural poporul român.


Titlul turneului propus de Corul Madrigal este "Pe drumul Crăciunului". Aș vrea să ne vorbiți despre acest spectacol în calitate de regizor. Cum a luat el ființă?

În ultimii ani, Corul Madrigal a trecut de la variantele concertistice pe care le utiliza la Crăciun și nu numai, la variante de spectacol în care sincretismul artelor e cel care înnobilează și îmbogățește energia și spiritul pe care dorim să le împrăștiem în rândul publicului. De aceea, iată că la Crăciun, am construit cu o echipă foarte efervescentă și foarte darnică acest spectacol cu un repertoriu special, surprinzător pentu mare parte din audiență care vede pentru prima dată (anul trecut în decembrie a avut premiera) - surprinzător ca idei de decor, de lumini și aici mă bucur de participarea lui Vladimir Turturică și a lui Ștefan Dragu, light designul acestui spectacol, cu niște texte culese special de Mădălin Guruianu și cu interpretarea inedită a actorilor Ofelia Popii și Marius Trudeanu de la Sibiu. Dar, mai ales, cu sunetul, spiritul, energia pe care, de aproape 60 de ani, Madrigalul le transmite Crăciunului, sub bagheta sub bagheta Annei Ungureanu.

Este povestea, din păcate iată, de anul trecut, pusă în scenă a unui război, un război care premonitiv se rezolvă în spectacolul nostru cu un triptic format dintr-o piesă ucraineană, un psalm românesc și o melodie rusească.

E o bucurie foarte mare că deja de săptămâni bune turneul Madrigal "Pe drumul Crăciunului" este sold out. Începem în acest sfârșit de săptămână la Opera Română din Cluj, plecăm apoi la Tg. Mureș, la Timișoara, la Craiova, la Iași, la Suceava și, în cele din urmă, ne întâlnim cu publicul bucureștean - fără întrerupere, iată, de 59 de ani - la Opera Națională, pe 19 și 20 decembrie.

Un turneu soldd out la care participă foarte multe coruri de copii Cantus Mundi de la nivelul întregii țări. În fiecare oraș în care mergem, corurile de copii Cantus Mundi din acele zone participă alături de Madrigal. Sunt actori, sunt cântăreți alături de noi în spactacolul "Pe drumul Crăciunului"... o experiență de care vă invităm să aveți parte în toate formele ei, și în sala de spectacol, dar și în mediul online unde vor mai apărea pe parcursul lunii decembrie mici crâmpeie filmate și redate publicului.

Interviu realizat de Petrea Fugaciu