Pe scena Sălii Radio are loc vineri un concert susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta lui Mihnea Ignat. Despre repetiții, program și însemnătatea școlii napoletane în clasicism aflăm mai multe din următorul interviu:

Cum au fost repetițiile până acum?

Am avut un mic accident la sosire cu cursa de la Cluj - a avut o întârziere foarte mare luni - a trebuit, din păcate, să anulăm repetiția de luni după-amiază, dar ne-am descurcat foarte bine. Ieri a fost o repetiție productivă, astăzi - și mai productivă. Eu cred că dacă menținem ritmul acesta o să fie un concert foarte bun.

Uverturile, de obicei, captează atenția publicului. Acesta a fost motivul pentru care ați ales programul?

Au fost mai multe propuneri. Am studiat foarte mult împreună cu conducerea Orchestrei Naționale Radio. Până la urmă, am ajuns la această propunere care, cred eu, e foarte fericită pentru că e un repertoriu care, în mare parte, nu e propriu Orchestrei Naționale Radio, care cântă în mod normal muzică simfonică. Chiar dacă acestea sunt muzică simfonică, totuși sunt parte din opere... unele, mai cântate de ei (de exemplu, uvertura la „Forța destinului” sau „Leonora III” - Beethoven, inclusiv uverturile de Mozart - la „Don Giovanni” și la „Nunta lui Figaro”), dar altele, nu știu dacă neapărat în primă audiție, dar mulți din membrii orchestrei mi-au spus că nu le-au cântat niciodată (de exemplu, Donizetti - „La Favorita” și Uvertura la „Bărbierul din Sevilla”).

Tot concertul acesta este gândit în jurul unui fir roșu, și acel fir roșu este ideea de a prezenta publicului uverturi ale unor opere ale căror subiect sau acțiune se desfășoară în Sevilla. Nu trebuie să uităm că Sevilla, începând de la sfârșitul secolului XV, când s-a descoperit America, a devenit un fel de New York actual al lumii, un oraș de o bogăție fantastică. Și, practic, era tărâmul făgăduinței pentru toată lumea în acea perioadă. Până târziu, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, Sevilla apare în mai mult de 300 de opere.

Sigur că era vorba de o efervescență la toate nivelurile - și cultural, și un amestec de civilizații și de popoare, de culturi, de religii - toate astea, bineînțeles, fiind susținute de o posibilitate economică extraordinară având în vedere tot comerțul cu Indiile de vest... practic, toate corăbiile descărcau în Sevilla și era un oraș al tuturor posibilităților în vremea aceea.

Ați vrut, deci, o călătorie în timp și spațiu.

Da, este o călătorie. Am început cu școala napoletană, cu Giovanni Paisiello - un compozitor necunoscut, dar care, după cum bine vom vedea, este precursorul unor compozitori precum Mozart sau Haydn în ceea ce privește nu numai muzica de operă, ci muzica în general. Școala napoletană pentru noi e o mare necunoscută, dar, de fapt, acolo este creuzetul muzicii clasice pe care noi o cunoaștem de mai târziu. Noi ne referim la prima școală de la Viena - Haydn, Mozart, Beethoven - dar, de fapt, toți acești trei compozitori în găsesc rădăcinile în această școală napoletană. Teatrul „San Carlo” din Napoli era cel mai mare teatru din lume din secolul XVII până la apariția Operei din Paris; era centrul muzical al planetei. Nu e întâmplător faptul că depindea de Coroana spaniolă, Napoli, pe vremea aceea... încă o paralelă.

Deci, avem Paisiello, Mozart - „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, după care avem „La Favorita” de Donizetti, apoi, bineînțeles, „Forța destinului”, „Leonora III”, care este uvertura operei „Fidelio” de Beethoven, pe care chiar și noi, muzicienii, uităm... uverturi ale operelor care se desfășoară în Sevilla, „Fidelio” tot timpul ne scapă. Și apoi, selecțiuni din cele două suite de opera „Carmen” de Bizet. Și o să încheiem cu o surpriză, un intermedio dintr-o zarzuela spaniolă, care cred că o să facă deliciul publicului.