Tânărul dirijor Finnegan Downie Dear, câștigător al ediției din 2020 a Concursului Internațional „Mahler” urcă pe scena Sălii Radio vineri, 18 noiembrie, alături de Orchestra Națională Radio. Muzicienii vor interpreta Concertul nr. 4 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, cu Horia Mihail solist, partea a doua fiind dedicată Simfoniei a IX-a de Franz Schubert.

În primul rând, cum au fost repetițiile?

Foarte bine. Muzicienilor le pasă foarte mult de muzică și au foarte multă energie în interpretarea lor. Am fost, de asemenea, foarte încântat de maniera în care încearcă întotdeauna să facă totul mai bine, ceea ce pentru mine este foarte foarte important, într-o lucrare precum această mare simfonie de Schubert, asta face diferența între o interpretare ce are multă viață și una care este mai potolită.

Sunteți câștigător al ediției din 2020 a Concursului Internațional „Mahler”. Cum vă amintiți că a evoluat cariera ulterior?

A fost un moment ușor straniu pentru câștigarea unei competiții din cauza pandemiei. Cu siguranță am fost incredibil de norocos, nu doar prin prisma faptului că acest concurs m-a asigurat împotriva pandemiei, însă și pentru că am avut această experiență în mijlocul pandemiei, cu muzicienii din Bamberg; a fost un lucru special, chiar și la nivel spiritual, să fii înconjurat de muzicieni atât de buni, după patru luni în care nu am cântat deloc... să ai șansa de a lucra cu o orchestră de o calitate așa înaltă, în acele vremuri, a fost în sine o încântare. Deci și pe termen scurt, și pe termen mediu a fost o experiență minunată.

Ați recomanda tinerilor dirijori să participe la concursuri?

Sunt o cale de a-ți începe cariera. Nu consider că sunt singura cale, în niciun caz, și cred, de asemenea, că adesea prioritizează anumite talente sau abilități - sigur, unele, însă nu toate calificările pe care un dirijor ar trebui să le posede. Aș spune că dirijatul este un amestec, un joc pe termen lung și un joc pe termen foarte, foarte scurt. Concursurile favorizează îndemânările pe termen scurt, iar cele pe termen lung sunt mai valoroase.

Ne puteți oferi câteva exemple?

Consider, sincer, că trebuie să cunoști muzicienii, cu cât îi cunoști mai mult, cu atât va fi mai specială relația și vor fi mai speciale și concertele. Și ca dirijor, treaba ta este să înveți muzicienii care cântă muzica, nu numai să înveți muzica, deoarece, în ultimă instanță, trebuie să știi cum răspund muzicienii, ce au nevoie pentru a interpreta bine, și, fără să fiu prea grandios, trebuie să știi cum să îi inspiri. Muzicienii sunt foarte diferiți pentru că sunt oameni, iar această idee despre orchestră ca un singur lucru, este o prostie. Contează indivizii, iar treaba ta este să-i păstorești ca pe o orchestră. Într-un concurs ai puțin timp, la Concursul „Mahler” a fost minunat deoacere acolo ai 45 de minute sau o oră pentru repetiție. Desigur, însă, este un instantaneu minuscul. Aceste lucrări sunt, totuși, lucruri mari. Trebuie să ne amintim că atunci când un compozitor alege să scrie o piesă este vorba despre o întreprindere uriașă. Un profesor de pian mi-a spus la un moment dat - cântam prima mișcare din „Gaspard de la Nuit” de Ravel - și mi-a spus: „Amintește-ți că Ravel a scris toate aceste note, una câte una. Și vrea să le audă pe toate.” Această idee mi-a rămas, deoarece e mare lucru să trăiești cu aceste piese. Eu unul consider că totul a decurs bine pentru mine la această competiție în parte pentru că e vorba despre multă muzică contemporană, care e foarte importantă pentru mine, dar și pentru că deja când am ajuns să dirijez Simfonia a IV-a de Mahler în Bamberg, cântasem deja toate cântecele de Mahler la pian, în mod repetat, am cântat la pian în aranjamentul cameral al Simfoniei, am cântat la corn în cadrul Simfoniei și am dirijat două versiuni camerale diferite ale Simfoniei. Deci deja aveam cam 5 ani de experiență cu piesa. Și tot mă gândeam „Sunt la începutul întelegerii acestei lucrări”. Dacă era altă piesă, de exemplu Simfonia a VII-a de Dvorak sau Simfonia I de Brahms, n-aș fi avut nici o șansă. Pur și simplu așa s-a întâmplat, am avut acest mare noroc.

Când mai găsiți timp pentru studiu?

Trebuie să fii disciplinat și trebuie să iubești cu adevărat muzica. Cu cât oferi mai mult timp unui lucru, și cu cât ești mai departe de stresul ultimului minut, în experiența mea cu atât vei fi mai împlinit de acel proiect. Știu că este un clișeu că dirijorii ar trebui să studieze mereu, însă e mult adevăr în acest lucru. În același timp, nu poți niciodată să le știi pe toate. Trebuie să ne amintim întotdeauna că publicul vine să ne asculte. De câte ori, în ziua de azi, ai parte de atenția completă a cuiva? Fără telefoane, fără vorbit... Astfel că ar fi bine să fie reușit. Ar fi bine să răsplătim acest dar al timpului și al atenției cu ceva magnific. Ce e minunat săptămâna asta, cu această orchestră, este că nu am niciun dubiu: muzicienii vor oferi publicului ceva ce nu vor uita, iar muzicienii prețuiesc acest dar al atenției, concentrării și timpului, pe care ni-l oferă în mod generos. Când studiez sau când învăț o piesă încerc să-mi amintesc de asta, căci suntem incredibil de norocoși. Sigur că sunt multe stresuri și sunt zile în care trebui să călătorești mult, însă a fi în compania acestor piese muzicale, cu muzicieni cărora le pasă atât de mult... nu prea se poate mai bine, nu?