Care e povestea din spatele acestui recital intitulat "Breath in. Breath out"?

Care este primul lucru pe care îl facem cu toții când ne naștem? Inspirăm. Care este ultimul lucru pe care îl facem când murim - noi toți? Expirăm. Acțiuni opuse, deci, am spune. Însă aceste acțiuni puse împreună formează rădăcina tuturor lucrurilor. Fără acestea, nu avem despre ce vorbi, corect? Dacă nu există respirație, nu avem despre ce altceva să vorbim. Deci această coexistență a elementelor opuse chiar la rădăcina modului în care existăm - care unește pe absolut toată lumea de pe această planetă. Iar această coexistență a elementelor pe care adesea suntem surprinși să le observăm într-un singur om sau într-o singură piesă. Nu sunt sigur de ce am fost atât de surprinși, până acum, deoarece coexistă tot timpul. Să luăm ca exemplu Ciaconna de Bach pe care o cânt, în care tragedia biblică și gloria iubirii ce ne cuprinde pe toți coexistă în mod foarte confortabil. Să luăm ca exemplu modul în care percepem lucrările: dacă întrebăm oameni pe stradă despre Sonata Lunii, probabil ar spune că este muzică clasică pentru relaxare, însă nu este! Este una dintre cele mai întunecate și mai depresive pe care le-a scris Beethoven vreodată. Ce putem spune despre piesa lui Karmanov - o experiență pentru public, 25 de minute de armonii pulsante non-stop, și e foarte greu de stabilit dacă este o muzică fericită, dacă e o muzică tristă, este în minor? Este în major? Pur și simplu este. Iar acum am cântat această piesă deja de câteva ori cu public și sunt conștient de reacțiile posibile, unii o iubesc și vor să se întoarcă și să o asculte din nou, iar alții ar spune că este, poate, puțin prea lungă. Să luăm și cele două piese de Enescu, pentru mine sunt, poate cele mai frumoase lucruri pe care le-a scris pentru pian, unde văd calitățile sale de compozitor magistral, care este atât de meticulos în forma de suită, și atât de inconsecvent în cadrul mișcării: trece de la o tonalitate la alta, de la o idee la alta, precum un copil care este minunat de jucăriile pe care le are în jurul său, și, fără să termine un lucru, trece la altul, iar eu ca interpret am grijă de el și de jucăriile sale. În același timp, este un adult atât de singur și de matur, cu o inimă uriașă - toate acestea coexistă foarte confortabil.

Este important să ne amintim că indiferent de acțiunile contradictorii, rădăcina tuturor este a inspira și a expira. Iar asta unește toată viața de pe planeta Pământ, inclusiv pe toți oamenii. Despre Palatul Bragadiru pot să spun că este un loc nou și minunat. Are o acustică foarte bună, lucru rar, este o sală relativ mare, un loc relativ nou. Nu este o clădire nouă, ci una cu istorie, însă este, în mod surprinzător, o destinație puțin știută, chiar și pentru bucureșteni, deoarece activitățile de aici au început abia recent. Este un loc foarte special, iar după acești doi ani și jumătate care pentru noi toți, chiar și ca artiști, au fost plini de provocări, părea locul perfect pentru a începe ceva nou.

Ce alte proiecte se regăsesc în agenda dumneavoastră?

Sper ca acest proiect, cu Palatul Bragadiru, să înceapă cu bine, mi-ar plăcea să prezint zece programe diferite într-un an, vom vedea care sunt reacțiile publicului la concertele mele și la această destinație relativ nouă, pentru ei. Sunt câteva proiecte pedagogice pe care le susțin în finalul anului, în Asia și Europa, este vorba despre cursuri de măiestrie în Italia, Japonia și China. Am și doi studenți care vor intra la Universitate, și e foarte important pentru mine să închei ceva ce am început cu mai mulți ani în urmă - deci și asta îmi va cere timp și atenție. Și, ei bine, fiica mea, care este lângă mine și care este un proiect non-stop.