Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Daniel Jinga, manager-director general al Operei Naționale București

Publicat: miercuri, 26 Octombrie 2022 , ora 10.17


Domnule Daniel Jinga, la Opera Națională București se apropie un eveniment interesant și anume o gală-concert româno-bulgară, intitulată "Together in Europe". De ce acest nume? De ce această gală?

Pentru că noi și bulgarii împărtășim, în general, cam aceeași soartă istorică, culturală și geo-politică. Propunerea a venit din partea bulgară și noi am îmbrățișat-o cu bucurie. Un eveniment similar a mai avut loc acum o lună, la Sofia. Și acum, tot Ambasada Bulgariei împreună cu Ministerul Culturii din România și, bineînțeles, prin Opera Națională București au decis organizarea acestui spectacol, acestei seri de operă unde gazdă va fi Orchestra Operei Naționale București. Va fi condusă de un dirijor bulgar.


Un dirijor tânăr.

Da. Yordan Kamdzhalov. Avem orchestră din România și dirijor din Bulgaria, iar soliștii vor fi deopotrivă din Bulgaria și din România. Simonida Luțescu, Sorana Negrea, Lucian Petrean, Alin Stoica vor fi din partea Operei Naționale București. Iar soliștii bulgari vor fi Tania Ivanova, Anna Maria Spataris, Christian Christov și Evgheny Stanimirov.


Ce repertoriu vor interpreta?

Vor interpreta arii de operă cunoscute din Carmen, Rigoletto, Nabucco, Traviata, Boema, Bal mascat, Forța destinului, Madama Butterfly, Trubadurul. Din Tosca, tenorul Christian Christov va cânta "E lucevan le stelle". Va fi o seară de operă europeană. Va fi, cumva, o demonstrație că România și Bulgaria se află de facto în marea familie europeană cu mult înainte ca noi să fim admiși împreună în Uniunea Europeană. De aceea îmi place cum sună acest titlu, "Împreună în Europa", pentru că noi suntem împreună în Europa în primul rând prin cultură, prin operă, prin muzică și intrarea noastră în Europa nu a fost o întâmplare, a fost un lucru firesc, un lucru de care sperăm să ne bucurăm pentru totdeauna și să nu se mai schimbe nicioată lucrurile din punct de vedere geo-politic.


Și putem spune că ne unește și celebrul pod al prieteniei!

Noi am vrut să-i dăm spectacolului titlul "Podul", numai că s-a considerat că e un titlu comunist; podul prieteniei a fost inaugurat de Ceaușescu, din câte-mi amintesc, dar asta nu înseamnă că e ceva rău să vorbești despre pod și despre prietenie.

Prima oară am optat pentru versiunea "Podul". Poate cei care-și amintesc de podul prieteniei o să înțeleagă că despre asta e vorba. Dar titlul agreat împreună cu Ambasada Bulgariei și cu Ministerul Culturii, "Împreună în Eropa", mi se pare deja mult mai potrivit, pentru că e un titlu ce ne duce de fapt cu gândul la valorile europene, la integrare europeană și la cultură europeană, pentru că în seara asta noi asta facem - facem o seară culturală europeană.


Ce urmează după această gală? În luna noiembrie, pregătiți o premieră de balet.

Pregătim premiera baletului "Lacul lebedelor". Este un titlu ce a lipsit o perioadă destul de îndelungată din repertoriul Operei Naționale Bcurești. Este un titlu de referință pentru orice companie de balet care se respectă. E un titlu care va vinde; publicul așteaptă acest titlu. De fapt, vânzările spun totul. Și, sperăm să fie o producție care să reziste cât mai mult în repertoriul operei noastre.


De altfel, uitându-mă pe site-ul Operei Naționale, cam toate spectacolele sunt sold-out.

Da. Publicul nostru ne este fidel. Nu mi-aș face din asta neapărat un titlu de glorie. No ne-am străduit întotdeauna să atragem publicul și să facem acțiuni curate, acțiuni frumoase, dar sala are totuși un număr de aproximativ 1000 de locuri într-un oraș atât de mare în care sunt foarte mulți intelectuali, oameni de cultură. E firesc să umplem sălile. Ar fi nefiresc să nu se întâmple asta.


Spuneați că ați dori câte o premieră în fiecare lună. În luna decembrie, este programat musicalul "Fantoma de la operă". V-ați gândit și la următoarele luni?

M-am gândit, dar n-aș dori să vorbesc acum despre asta, pentru că până la sfârșitul stagiunii, undeva în decembrie, vrem să afișăm tot programul și dorim să redevenim din ce în ce mai predictibili și mai organizați pe termen mai lung cu toate aceste premiere și cu toate activitățile noastre. Opera Națională București schimbă acum niște lucruri din mers. Dorim să fim pe o hartă a lumii civilizate, a operelor mari din lume. Or, acolo discuțiile se poartă cu doi-trei ani înainte, există o continuitate, există un cuvânt pe care trebuie să ți-l păstrezi în ceea ce privește atât datele de spectacole, cât și toți parametrii sub care se desfășoară un spectacol. Și asta e acum principala mea preocupare, apropo de "Împreună în Europa", să reușim să intrăm de fapt și ca stil de organizare, de programare și de abordare în lumea europeană și mondială a operelor civilizate.

Interviu realizat de Jeanine Costache